Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

The Autumn Wears Answear

"Style is a  way to say who you are without having to speak." (Z. Rachel) Atunci când îți trece pragul o doamnă colorată și zvăpăiată ca Toamna, trebuie să îți mobilizezi toate forțele și să o ajuți să se prezinte în lume așa cum se cuvine. Îmi amintesc ca și cum s-ar fi petrecut acum, ziua în care, val-vârtej a intrat în micul meu atelier de styling mândra și frumoasă Toamnă. Puțin speriată și înfrigurată, mi-a mărturisit că are mare nevoie de un stylist nou, căci tare s-a mai plictisit de culorile arămii pe care le poartă de atâta și atâta timp. Parol că a fost atât o surpriză, cât și o provocare, căci era printre primele cliente și colac peste pupăză, nu era orice fel de clientă, ci chiar TOAMNA! M-a pus puțin în încurcătură, dar mi-am dat cuvântul de stylist avangardist că o să îi reinventăm ținutele și m-am pus repede pe treabă.  Și pentru că mândra chic mi-a mărturisit că sezonul acesta își dorește să cutreiere pe dealuri și câmpii, prin păduri ...

Webstock 2017

Până vineri mai e un strop, așa că în mai puțin de două zile, Webstock va începe, cu surle și trâmbițe! Cea de a zecea ediție vine cu surprize și workshopuri fel de fel, urmând a fi premiate cele mai bune proiecte din online-ul românesc (din ultimul an) Evenimentul este împărțit în două categorii, Conferințele Webstock și Premiile Webstock. Webstock  este un eveniment ce se adresează: - bloggerilor - vloggerilor - specialiștilor în PR - influencerilor - instagrammers Eu una abia aștept să ajung la eveniment și să văd cine va câștiga premiul pentru Best Use of Photography, Best Brand on Instagram și Special Project. În ceea ce privește conferințele, sunt tare, tare curioasă ce voi afla de la Finding Inspiration și Trends Section. Încă puțin și o să vă pot povesti și vouă despre evenimentul anului, Webstock. Dacă vreți și  voi să urmăriți online evenimentul, puteți face asta începând cu ora 9.00. Ne auzim de acolo!

Recenzie Purificare de Sofi Oksanen

"Limita fiecărei dureri este o durere și mai mare." (E. Cioran) Rar se întâmplă să găsesc o carte pe care să o adaug în cufărul de comori prețioase, iar  Purificare  de Sofi Oksanen este una dintre aceste comori! Îmi este greu să vă descriu în câteva rânduri, la ceas de seară, profunzimea acestui roman, povestea atent creionată între coperțile colorate..., dar o să mă străduiesc să fac tot posibilul. Purificare este un roman ce foarte ușor mi-a atins sufletul, căci tratează oarecum un subiect tare drag mie, un soi de psihologie transgenerațională, urmărind destinul a trei generații de femei din Estonia. Într-un fel straniu, trecutul se împletește cu prezentul, traumele din trecut planează asupra prezentului ca o umbră malefică, demonstrând că unele răni nu se închid niciodată. Purificare spune povestea a două surori din Estonia comunistă, a căror ghinion a fost să se îndrăgostească de același bărbat. Dar cum cel din urmă putea iubi doar o femeie, de ai...

Gerble- biscuiti pentru fericire

Când cei de la  BuzzStore  și  Gerble România  m-au fericit cu un super colet plin cu bunătățuri crocante, am fost tare încântată! Eu de fel ador biscuiții, iar aceștia au fost mai mult decât bine-veniți. Pe lângă faptul că vin ambalați câte 4 la pachețel, lucru ce îi face ușor de "aruncat" în geantă și cronțănit când foama atacă, până la gustul minunat pe care îl au, toate m-au făcut să îi îndrăgesc imediat. Preferații mei sunt de departe cei cu  miere și castane , o noutate în lumea combinațiilor aș putea spune și cu un gust incredibil! În colet, pe lângă cei cu miere și castane, am mai primit și: -  Gerble miere și susan -  Gerble cu merișoare  (deosebit de gustoși) -  Gerble cu semințe de chia  (aceștia țin de foame ca nimeni alții) Ce m-a surprins (plăcut) a fost faptul că au o listă scurtă, curată și frumoasă de ingrediente, mult diferită de restul biscuiților aflați pe piața noastră. Nimic în plus, nimic în minus, d...

Îngrijirea pielii după epilare

Nu prea am mai vorbit de mult timp despre secrete de frumusețe, produse de îngrijire personală și noi descoperiri și sincer vă spun că mă cam încerca dorul să mai conversăm așa, ca între fete. Acesta este și motivul pentru care astăzi, am decis să scriu despre un nou site recent descoperit, EpilatPro, despre care puteți citi mai multe  aici . Vă spun sincer că mi-a luat aproape o săptămână să mă uite peste toate produsele minunate destinate epilării și îngrijirii pielii înainte și după epilare și să îmi aleg câteva lucrușoare. Au fost niște decizii grele, căci au enorm de multe produse, game variate și cât se poate de interesante. Așadar, astăzi vă povestesc despre primul produs pe care l-am ales și despre care până acum nu mai auzisem. Este vorba despre un set de fiole după epilare, pentru încetinirea creșterii firelor de păr de la Depilflax- mai multe detalii  aici . Trebuie să vă mărturisesc că am fost sceptică în fața acestui produs (mai ales că nu mai auzisem...

Discover Romania: Casa Memoriala Al. Vlahuță Vrancea

"Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câți nu știu să se târască!" (Al. Vlahuță) Pe drumul ce duce spre Moldova, chiar la ieșirea din Dumbrăveni, ascunsă privirii, se află  Casa Memoriala Al. Vlahuță .  Printre arbori seculari, dealuri acoperite de  viță de vie și livezi cu fructe rumene, timid se ivește o frumoasă vilă boierească. Cu un aer ușor melancolic, accente vintage, o grădină plină cu trandafiri și o istorie zbuciumată vă așteaptă să o vizitați și să vă întoarceți pentru câteva minute în trecut. Al. Vlahuță a devenit proprietarul acestei căsuțe prin căsătoria cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiica unui mic proprietar. Mica și cocheta vilă are un cerdac desprins din basme, un balcon cochet, ce te poartă cu privirea departe, peste podgoriile vrâncene și cerurile azurii. Deși atât de frumoasă, cochetă și delicată, casa lui Al. Vlahuță a avut o viață tristă, fiind distrusă de două ori- și refăcută tot de atâtea ori. Pesemne că inim...

Recenzie Vorbește cu mine de A. Stephanie

Recent am avut plăcerea să descopăr site-ul  Bookzone , de care m-am amorezat teribil și alături de care am început o frumoasă colaborare. Prima dată când am arunct ochii pe site-ul lor, vă spun sincer că m-am pierdut printre atâtea cărți minunate pe care abia așteptam să le citesc și cu greu m-am decis ce să aleg pentru prima lectură. Cu toate acestea, după câteva zile de citit, răscitit, gândit și răzgândit, m-am oprit asupra romanului  Vorbește cu mine , de A. Stephanie. Țin să vă spun încă de la început, că romanul este potrivit pentru toate vârstele, este ușor de citit, fiind idel de luat în geantă în concediu, în călătoriile cu trenul, avionul etc. Deși poate fi lesne de citit de oricine, aș înclina să îl recomand cu precădere adolescentelor, cred că este o lectură pe gustul lor, unde se pot identifica ușor cu personajele și cu povestea. Desigur, pentru o mămică sau bunică lectura poate fi la fel de plăcută, căci romanul amintește de fiorii primei iubiri. Și c...

Discover România: Castelul Bela Fay

"Pe pământ nu există Raiul, însă există bucăți din el." (J. Renard) Avem o țară frumoasă, cu peisaje feerice și locuri spectaculoase, adesea ascunse atât de bine de ochii noștri, în cât nici nu suntem conștienți de existența lor. New Kopel  își propune să aducă în prim-plan, atât pentru turiștii străini, cât și pentru români, locurile mai puțin cunoscute din România, dar de o frumusețe incredibilă. România îmbină armonios trecutul și prezentul, munții și apele, albastrul cerului și roșul câmpiilor cu maci, arămiul toamnei și albul iernii. Drumurile spectaculoase, mărginite de arbori seculari, de râuri cu ape cristaline și versanți stâncoși sunt un adevărat deliciu, făcând călătoria aproape la fel de fascinantă ca destinația. Iar drumul într-o mașinuță cochetă, nu neaparat a mea (sau a ta) căci acum există, slavă Domnului, servicii de închieri mașini, poate face cu adevărat diferența.  Este important să te simți în siguranță pe tot parcursul ...

Parfum pentru lenjerie

Astăzi vreau să vă povestesc despre o descoperire a mea, destul de recentă, anume parfumurile pentru lenjerie. Termenul este destul de vag, ideea este că aceste parfumuri se pot pulveriza pe haine, lenjerie, perdele etc. De descoperit le-am descoperit într-un magazin din Constanța, de unde obișnuiesc să îmi cumpăr parfumurile (normale, să zic așa) și le găsesc deosebit de utile! Gama din care puteți alege este uimitor de variată, vă las  aici  un link unde puteți vedea despre ce vorbesc și de cât de multe sticluțe cu parfumuri pentru lenjerie există. Preferatul meu este  Lothanique Le Mas de Vervenies . Parfumul vine într-o cantiate mare (100 ml), iar prețul este MI-NU-NAT- 45 de lei. Din punctul meu de vedere, este o super afacere. Ca și note, dacă le pot spune așa, parfumul acesta combină citricele și verbina, pentru a asigura un somn liniștit și relaxant. Poate fi pulverizat pe perdele, draperii, fețe de pernă, cearceafuri, pulovere, lenjerie intimă etc....

Buburuza de septembrie

Drăguțele mele buburuze, în septembrie cea mai activă dintre voi va primi în dar două produse minunate, tare dragi mie: un gel de duș cu rodie de la Balea și o cremă anticearcăne marca Apidermin. Pentru a fi fericita buburuză ce primește produsele acestea, luna aceasta o să iau în considerare interacțiunea dintre noi, postările pe care le faceți atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook. De asemenea, atenția la detalii o să conteze și ea. În octombrie anunțăm buburuza de septembrie, așa că avem timp berechet!

România (e) frumoasă!

"Poporul român e una din minunile lui Dumnezeu în marșul lui pe pământ." (P. Țuțea) România a fost slăvită în cântece, poezii și opere literare, frumusețile ei i-au fermecat pe poeți și pictori, ajungând a fi considerată tărâm binecuvântat. Toate cele 5 elemente primordiale se întrepătrund și unesc pe melagurile românești, iar dacă aș avea la dispoziție o mașină  Sixt Rent a Car  știu sigur că traseul meu prin România ar fi musai să unească toate aceste elemente- foc, apă, lemn, metal și pământ! Din partea mea, țara noastră dragă primește mereu un  Always Say Yes to Romania , iar traseul nostru (că tare ar fi păcat să străbat drumurile singură) ar începe de la  Focul Viu din Andreiașu, continuând cu Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici din Buzău, unduindu-ne spre Marea Neagră, apoi o vizită la Arboretumul Simeria și încheindu-se cu o vizită la Munții Metaliferi din Apuseni. După cum puteți observa, traseul nostru cuprinde toate cele cinci ele...

Enciclopedia plantelor by Dacia Plant

Știu că în mod normal vă povesteam lunea despre cărți, dar Enciclopedia Plantelor îmi este atât de dragă, încât nu m-am putut abține și o să vă vorbesc astăzi despre ea! Am avut norocul să câștig Enciclopedia Plantelor la un concurs organizat de cei de la  Vegis  și  Dacia Plant  și tare mă bucur că m-am numărat printre câștigători! În 323 de pagini, ilustrațiile Angiolinei Santocono ne încântă privirea prin frumusețea și atenția cu care au fost pictate, fără a pierde esența plantelor creionate cu toată dragostea din lume. Dacia Plant a reușit să aducă în biblioteca fiecăruia dintre noi valori neștiute, o adevărată colecție de patrimoniu, pentru a ne lumina existența. Ilustrațiile pictoriței de origine italiană, Angiolina Santocono, reprezintă adevărate comori ale patrimoniului românesc, grăind cu un talent artistic desăvârșit despre flora spontană a României. Enciclopedia Plantelor este o adevărată comoară ce ne vorbește cu o deosebită candoare despr...

Glossip by BottegaVerde

Deja știți că sunt o mare fană a rujurilor de orice fel, iar atunci când pun ochii pe ceva wow, trebuie să am acel ceva! Cam așa a fost și în cazul rujului  Glossip by BottegaVerde , în nuanța Spritz Time. Ce mi-a plăcut la el este faptul că vine în două culori, de aici și denumirea de Duo Lipstick, ușurând astfel munca obținerii buzelor ombre, atât de în vogă anul acesta. Cum mie îmi plac rujurile roșii, puternice, încrezătoare, am mers și de data aceasta pe o combinație de roșu-vișiniu, căci așa îi stă bine unei brunete, nu?! Rujul are o formă atipică, după cum puteți vedea în imaginea de mai sus, un soi de romb, fapt ce face mai ușoară aplicarea celor 2 culori. Produsul este cremos, strălucitor și puternic pigmentat, astfel culoarea rezistând mult timp pe buze, fără a "migra" cu trecerea orelor. Cel mai mult la rujul Glossip mi-a plăcut mirosul, discret, dar oarecum floral, faptul că nu usucă buzele și culoarea puternică, strălucitoare, dar...

Recenzie Fata cea bună de Mary Kubica

"În familiile perfecte, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere." Când cei de la  Herg Benet  mi-au propus să îmi fac de cap pe site-ul lor și să îmi aleg câteva cărți pe care să le citesc și despre care să scriu, am fost în culmea fericirii! Iar primul roman pe care mi-au picat ochii a fost  Fata cea bună , a cărui descriere mi-a stârnit interesul și pofta de lectură din secunda 1-  "În familiile perfecte, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere." Mereu am considerat că nu există cuplu, familie sau relație perfectă, drept urmare când am dat peste o autoare ce are aceeași idee ca mine, mi-a fost clar că trebuie să îi citesc romanul! Și mă bucur că am luat această decizie, căci încă de la primele pagini povestea te cucerește, fapt ce inevitabil duce la imposibilitatea de a mai lăsa cartea din mână. Aviz doritorilor, fiți siguri câ aveți suficient timp liber când alegeți să citiți Fata cea bună, căci nu poate fi abandonată. Personajul pr...

SuperBlog ediția de toamnă

Din primăvară în care am descoperit SuperBlog am devenit oarecum dependentă de competiția aceasta de blogging și pur și simplu nu mă pot abține să nu mă înscriu la fiecare ediție. Și toamna aceasta particip la SuperBlog și abia aștept să văd despre ce o să scriu de data aceasta, pe cine o să cunosc și cât de strânsă va fi competiția. Este a doua toamnă în care particip și deja degețelele îmi tremură de nerăbdare la emoția primei probe de concurs! Dacă și vouă vă plac concursurile, aveți un blog și iubiți să scrieți, vă puteți înscrie la SuperBlog ediția de toamnă. Pentru detalii puteți intra  aici . Atenție însă, există pericolul să deveniți dependenți! Până începe competiția, puteți arunca un ochi pe site-ul SuperBlog și cine știe, poate o să fim concurenți.