duminică, 22 aprilie 2018

Mierea- elixir de sănătate

În inima Transilvaniei, pe plaiuri de poveste, cu păduri și cămpii întinse cât vezi cu ochii, unde verdele are sclipiri de smarald, iar florile multicolore se scaldă în razele blânde ale soarelui, albinuțele Apidava muncesc de zor pentru a prepara unul dintre cel mai gustos, aromat și pur sortiment de miere.

Culegând din zori și până în seară polenul celor mai parfumate flori, crescute în zone protejate, scăldânudu-se în cel mai curat aer și sănătos sol, albinuțele Apidava dau naștere mierii poliflore bio, di Melio.

Acest tip de miere este 100% bio, fiind obținută din culturi ecologice din Podișul Transilvaniei. Toată magia, frumusețea și vitalitatea zonei ajunge la noi într-un mic borcănaș cochet  și simpatic, purtând culoarea razelor de soare transilvănene!

Mierea bio polifloră di Melio conține 100% miere de pe teritorul României, atent verificată și testată pentru a îndeplini cele mai stricte cerințe de calitate. Acest tip de miere este extras de la stupi plasași strict în zone fără poluare, solu, plantele și apa fiind testate pe o rază de 5-8 km. De asemenea, este interzisă hrănirea albinelor cu orice tip de antibiotic. Deși mai scumpă față de alte tipuri de miere, di Melio oferă mămicilor, tăticilor și bunicilor garanția calității, ceea ce o face perfectă pentru prichindei și suferinzii de boli cardiace.



Desigur, miere ecologică polifloră di Melio este potrivită tuturor, de la mic la mare, printre beneficiile acesteia numărându-se:

- combaterea oboselii fizice și psihice;
- stimularea poftei de mâncare (așadar, în cazul în care aveți pitici mofturoși citiți în continuare);
- acționează benefic asupra ficatului și a inimii, menținându-le sănătoase;
- stimulează digestia, așadar în cazul în care aveți probleme legate de constipație, încercați să mâncați o linguriță de miere de albine dimineața (poate fi consumată simplă, pe stomacul gol sau adăugată în ceai, cafea sau orice alt tip de băutură obișnuiți să savurați dimineața);
- previne demineralizarea oaselor, sprijinind creșterea acestora datorită conținutului bogat de calciu;
- perfectă pentru ten, având proprietăți antibacteriene și nutritive;
- sprijină vindecarea și cicatrizarea rănilor.



Dintre toate tipurile de miere încercate până acum, pot spune că di Melio polifloră și de salcâm ocupă prima poziție în Top5 personal.

Di Melio, miere ecologică polifloră are un gust bogată, dulce-floral, fiind ușor parfumată și onctuoasă. Cel mai mult îmi place să o savurez simplă, răsfățându-mă în fiecare dimineață și seară cu o linguriță din acest prețios elixir de sănătate.

Pentru ceilalți membrii ai familiei, ceva mai pretențioși, pentru a îi convinge să consume miere și să fie puternici și sănătoși, am inventat tot felul de tipuri de suc. Iar vremea călduță îmi este de mare ajutor!

Dacă și voi vreți să îi convingeți pe prichindei și pe cei pretențioși să consume miere puteți încerca următoarele rețete:

Limonadă cu mentă și kiwi- 5 lămâi, 2 lime, 2 kiwi, 10 frunzulițe de mentă, 3 l apă și miere după gust (eu folosesc aprox. 2 linguri din mierea di Melio). Lămâile și limeurile se storc, se adaugă kiwi făcut piure și frunzulițele de mentă tocate. Se adaugă apa și lămâia și se dă la frigider pentru cel puțin 3 ore. Se savurează cu zâmbetul pe buze!

Fresh din portocale și fructe de pădure- 6-8 portocale bine coapte, fructe de pădure (zmeură, coacăze, căpșuni, mure sau orice alte fructe vă plac, aprox. 200-250 g), 2-3 linguri de miere, 1 l apă. Portocalele se storc, fructele de pădure se fac piure și se amestecă bine cu sucul de portocale. Se adaugă mierea și apa, apoi se dau la frigider.

Smoothie cu banane- 3 banane, sucul de la o lămâie, 2-3 frunze de mentă, 200 g brânză dulce de vaci, o lingură miere. Toate ingredientele se pun în blender, se amestecă și se servește prichindeilor pretențioși.

Posibilitățile sunt infinite, așa că puteți să combinați ingredientele după preferințele voastre sau a celor dragi.

Noi vă recomandăm cu mare drag să aveți măcar un borcan cu miere în cămară, să consumați acest aliment minune și să îi învățați pe cei mici să consume miere, să iubească natura și să respecte albinele.

Mai jos vă las două super rețete pe care noi le preparăm în fiecare toamnă și pe care le consumăm cu rigurozitate. Ne ajută să ne creștem imunitatea, să fim sănătoși, să ne ferim de gripă și răceală, dar să avem și un ten luminos, dinți puternici și păr strălucitor.

Pentru o familie formată din 3 membrii aveți nevoie de 5 kg miere și 2-3 kg cătină. Cătina se spală, se zvântă în șervet de hârtie și se distribuie în mod egal în borcane de 500 (mai puțin de jumătate). Peste cătină se toarnă mierea și se lasă o săptămână la macerat până să începem cura. Se consumă o linguriță în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Este rețeta perfectă împotriva gripei, răcelei și altor viruși supărători.

Dacă nu sunteți iubitori de cătină, puteți să o înlocuiți cu lămâie. Această rețetă este utilă și în cazul tusei și a bolnavilor de inimă.

O altă rețetă, chiar mai eficientă, este mierea cu usturoi. Dar este pentru aceia dintre noi curajoși! Eu mărturisesc că nu pot să o consum. Soțul meu este însă mare amator și de când se tratează astfel nu a mai răcit. Iar el răcea foarte des, mai ales toamna-iarna.

Voi cum altfel mai folosiți mierea, acest elixir de sănătate?!


Sursă foto 2 

marți, 17 aprilie 2018

Eveline Cosmetics Maximum Nails Growth

Acum ceva timp am primit un pachet cu bunătăți de la Eveline Cosmetics de la Beautyisland.ro și de atunci le tot testez și folosesc.

Dacă soluția pentru îndepărtarea cuticulelor (puteți citi despre acest produs aici) mi-a plăcut, ei bine, lacul de unghii este de departe preferatul meu!


Acest produs este destinat creșterii rapide a unghiilor, în acelaști timp protejându-le, hrănindu-le și conferindu-le un luciu frumos și sănătos.

Lacul de unghii Maximum Nails Growth by Eveline este perfect pentru gospodine harnice și cochete, ce nu se dau în lături de la a spăla, călca, găti, freca și lustrui, dar își doresc unghii frumoase, sănătoase și lungi.

Protejează unghiile de efectele dăunătoare ale detergenților și a altor tipuri de produse de curățenie, întărind unghiile fragile.

Producătorii afirmă că după 14 zile de la utilizare încep să se vadă rezultatele, dar eu vă mărturisesc că acestea se văd mult mai devreme, chiar din prima săptămână.

Lacul se aplică pe unghiile curate, în strat dublu. Rezistă peste 6 zile, protejează unghia, o hrănește și sprijină creșterea rapidă și sănătoasă.

Vă recomand să utilizați acest lac de unghii simplu, fără alte produse ori să încercați să aplicați ojă colorată. El are oricum o nuanță plăcută, discrtetă, ce oferă unghiilor un aspect îngrijit, de manichiură ca de salon.

Produsul costă aproximativ 15 lei și poate fi comandat de aici.

Îl recomand cu totată inima, prețul este mai mult decât rezonabil, efectele vizibile, raportul calitate-preț fiind excepțional.

Voi ce produse Eveline Cosmetics folosiți sau ați vrea să încercați?!


luni, 16 aprilie 2018

Recenzie Celelalte scrisori către Rita de Kaos Moon

Celelalte scrisori către Rita de Kaos Moon este acel gen de carte care nu poate lăsa indiferent pe nimeni.

Dacă și vouă vă place să citiți, a avea un roman în mâini este o bucurie supremă și lectura este un regal pentru voi, atunci nu puteți rata romanul Celelalte scrisori către Rita!


Vă previn însă, romanul "prinde" chiar de la primele rânduri, așa că este musai să aveți timp la dispoziție pentru a lectura această carte. Partea bună constă în faptul că deși are un număr de aproximativ 500 de pagini, se citește extrem de ușor.

Nic, personajul principal al cărții, un soi de don Juan modern, pare alienat și că îndrugă lucruri ciudate, fără sens, toate acestea în cătuarea idealului de femeie. Oare acest ideal este Rita?! Posibil, dar vă las să citiți și voi cartea, apoi putem dezbate subiectul de mai sus.

O idee faină constă în modul în care este structurată cartea. Până acum nu am mai întâlnit un astfel de mod de organizare, însă e inedit, filozofic, motiv pentru care primește 10+. Acțiunea începe toamna, continuă cu restul anotimpurilor și se încheie tot cu toamna, pentru a închide cercul. Ideea aceasta de ciclicitate, de curs al vieții, filozofia lucrurilor ce se nasc, trăiesc, mor, toate doar pentr a renaște iar- wow!

Celelalte scrisori câtre Rita nu e doar un roaman, e un manifest, e o carte ce aduce în prim-plan diverse problematici. Desigur, toate expuse ca frământări ale lui Nic. Omul este văzut ca ființă care așteptă în încercarea de a umple un gol, omul ca fiind singur în fața timpului atât de ireversibil.

Comicul se amestecă cu tragicul, în proporții echilibrate, făcându-te ba să zâmbești șmecherește, ba să îți apară o lacrimă în colțul ochilor, ba să te îndoiești.

Titluri precum "Am o existență promiscuă, Tora, ai putea să scrii un roman de război despre mine.", "de undeva din bloc se auzea cum se fut doi", "pentru că arta este, până la urrmă, o altă femeie", "te iubesc instant, boarfo", "ce frumos trece anul când ești tâmpit" nu au cum să nu te atragă și să te determine să devorezi instant cartea.

Atenție însă, Celelalte scrisori către Rita nu este pentru oricine! E un roman pentru iubitorii de carte, de lectură și celor ce pun la îndoială anumite principii de viață. O carte pentru inițiați și neinițiați, o poveste despre viață.


Informații Celelalte scrisori câtre Rita:

Gen.: ficțiune
Nr. pag.: 559
Preț: 50 lei
Public țintă: 18+
Nota mea: 9

vineri, 13 aprilie 2018

Bătrânețea e doar un număr - nu o lăsa să te definească!

"Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile. (M. Twain)"


De multe ori noi, oamenii, tindem să ne credem invincibili, feriți de necazuri și probleme, mergând pe ideea că poate nu mi se întâmplă mie și credem că avem suficient timp la dispoziție. Uneori însă, prin căi întortochiate, viața ne demonstrează că ne înșelăm.

Putem avea 20 de ani și să ne simțim ca la 80 sau putem avea 90 de ani și să ne simțim ca la 20, totul depinde nu de câte riduri ne brăzdeaza chipul, ci de câte riduri ne-au acoperit sufletul!

Până la 20 de ani bătrânețea este ceea ce vedem la bunicii noștrii, de la 25 în colo ceva ce vine inevitabil, la 35 un fapt de care nu ne mai putem ascunde, iar de la 45 o transformare ce pe mulți ne sperie...

Cu toții ne-am dori să cunoaștem secretul tinereții fără bătrânețe sau măcar o rețetă universală pentru a îmbătrâni frumos, doar că sufletele noastre sunt atât de diferite încât nu le putem impune o rețetă!

Din fericire cei de la Farmec au găsit acea poțiune magică menită să ne protejeze tenul, să îl ferească de factorii nocivi de mediu, prevenind astfel îmbătrânirea prematură. Gerovital H3 Hyaluron C este o adevărată inovație în gama cosmeticelor de beauty, însumând 5 produse revoluționare. Scopul acestei game este de a combate îmbătrânirea tenului prin cele două ingrediente active, vitamina C și acidul hialuronic. În doar 10 zile veți putea observa o estompare semnificativă a ridurilor, hidratarea și regenerarea pielii.

Adresându-se femeilor cu vârsta între 30-50 de ani, gama cuprinzând cremă antirid de zi, cremă antirid de noapte, apă micelară Gerovital Hyaluron C, cremă antirid contur ochi și buze, fiole cu Acid Hialuronic și Vitamina C - Gerovital H3 Hyaluron C.


Dar pe cât de important este aspectul exterior, pe atât de important este și cel interior. E drept, bătrânețea este doar un număr și nu trebuie să o lăsăm să ne definească! Atunci când sufletul este împovărat, se poate lesne citi pe chip. Și atunci nicio cremă, formulă magică sau rețetă din străbuni nu ne mai poate ajuta.

Să îmbătrânești e simplu, e firesc, se întâmplă fără să realizezi, de la apariția primului fir alb, la ridurile fine din jurul ochilor sau tonusul scăzut... Dar să îmbătrânești frumos, elegant, aceasta este o artă!

După cum vă spuneam, dacă pentru chip există soluții garantate de experții Gerovital, pentru suflet nu vă pot oferi soluția salvatoare. Vă pot însă da câteva ingrediente esențiale, ingrediente cu care vă puteți construi propria rețetă!

Bunica mi le-a oferit, iar eu vă împărtășesc și vouă din înțelepciunea ei:

- să nu îți fie frică de bătrânețe, pentru că frica produce mai mult rău decât toate necazurile din lume;

- să nu te lași copleșit de probleme ori necazuri, căci ele sunt la tot pasul, gata oricând să te înhațe. Trateză viața într-o manieră optimistă, iar sufletul îți va fi mereu tânăr;

- nu renunța niciodată, indiferent cât de ocupat, stresat, trist ori bolnav ai fi la ceea ce îți face plăcere. Îți place să cânți, cântă oriunde ai fi. Îți place să pictezi, pictează;

- nu lăsă lumea să îți dicteze ce să faci și ce să nu faci, să îți spună ce e bine și ce e rău. Doar tu știi ce e bine pentru tine, iar gura lumii oricum nu o poți mulțumi niciodată;

- îngrijește-te constant, ai grijă și de trup și de suflet. Fă-o pentru tine înainte de toate, regulat și conștiincios, căci ai o singură viață, un singur trup și un singur suflet;

- nu te lăsa amăgit de mai e timp, uneori clipa de acum e tot ce mai avem.

Bunica a urmat de-a lungul vieții toate aceste, să le spunem, principii. E drept, nu i-a fost ușor, iar viața cu siguranță nu a fost blândă cu ea. Dar a îmbătrânit frumos, iar asta se putea vedea din seninătatea privirii, blândețea mângăierilor și cugetului curat. 

Să îmbătrânești frumos nu este o noțiune ce ține doar de aspectul impecabil al pielii, lipsa oricărui rid ori o siluetă perfectă! Acestea da, sunt importante, dar nu esențiale... a îmbătrâni frumos presupune ca sufletul să nu îți fie amărât de ranchiună, înveninat de răutate și schimonosit.

A îmbătrâni frumos înseamnă un suflet pur, inundat de iubire și candoare. Iar asta se vede și pe chip! Căci cu cât sufletul are mai puține riduri, cu atât mai puține va avea și chipul. Și dacă te îngrijești de ambele cu aceeași dragoste și dedicare, bătrânețea îți va fi de aur!

Și cum spunea bunica, a avea grijă de tine, a te face frumoasă și a te aranja pentru tine mai presus de orice, este un principiu nu doar benefic, ci și sănătos.



La cei mai bine de 90 și de ani ai ei, chipul îi era încă tânăr- iar spiritul și mai tânăr.

Și chiar și la această vârstă înaintată, nu sărea niciodată peste demachierea de dimineață și de seară, mereu având grijă să folosească și o cremă hidratantă.

De pe măsuța micuță de toaletă, cu o oglinjoară din lemn nu lipseau câteva creme, dintre care și cele de la Gerovital- creme ce i-au marcat tinerețea și mereu era la curent cu noile apariții din domeniu.

Magia din cutiuța cu cremă era amplificată astfel și prin pofta de viață și dragostea pentru tot ce o încojura. Iar lumina din interior se oglinde și pe chip.




Să îmbătrânești este o artă, un proces și o transformare- ce uneori e destul de greu de acceptat. Pentru a mai îndulci procesul, sfaturile bunicii și noua gamă H3 Hyaluron by Gerovital îmi sunt aliați de nădejde. 

Nu o să vă mint, să îmbătrânești nu e ușor- poate nici plăcut, dar scoate la iveală adevăratul nostru eu! Doar așa nu putem cunoaște cu adevărat și putem înțelege sensul vieții. 

Acum, din fericire, de ten se ocupă produsele Hyaluron H3, dându-ne mai mult timp să ne îngrijim de suflet!

Dacă și voi vreți să vă bucurați de aceste produse, sunt disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum și din magazinele de brand Gerovital și online, pe www.farmec.ro.

Și nu uitați, bătrâneșea e doar un număr- NU o lăsa să te definească! Are putere asupra ta atâta timp cât te temi de ea. NU te teme- iubește-te, îngrijește-te, bucură-te!!!

Articolul participă la Super Blog 2018, ediția de primăvară.



miercuri, 11 aprilie 2018

Iubește, dăruiește, educă

Sărăcia naște monștrii!




Dacă ar trebui să mă gândesc care ar fi cauza sufletului meu, acea cauză pentru care aș milita și aș merge până în pânzele albe, de fapt îmi vine în minte un întreg proiect.

Din experiența mea de până acum (nu foarte multă ce-i drept, dar în locații esențiale aș spune) am realizat că cea mai mare problemă cu care se confruntă România este sărăcia. Iar sărăcia atrage după sine o întreagă serie de alte probleme: educație precară, agresivitate, violență, boală, depresie etc.

România are din ce în ce mai multe zone devaforizate, zone ce cândva erau prospere, iar oamenii puteau duce un trai liniștit. Spitalele sunt din ce în ce mai părăginite, întreaga țară este un soi de ruină, tristă, gârbovită și prăfuită.

Mii de copii rămân în grija bunicilor, unchilor, vecinilor sau a asistenților sociali, părinții fiind nevoiți să plece prin țări străine în căutarea unui trai mai bun și a unui salariu decent.

Cei rămași totuși în țară sunt nevoiți să își părăsească și ei casa sau locul de baștină, mutându-se în București ori alte orașe mari din România, căci în provincie locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține. Tragic este faptul că acest fapt nu le garantează un trai decent. Chiriile exorbitante, salariile mult mai mici față de media europeană, orele suplimentare mult prea multe conduc spre epuizare fizică și psihică.

Muncitorul român încă este exploatat, manipula, nu își cere și nu își știe drepturile. Trăiește la limita sărăciei, a subzistenței, ducându-și traiul de pe o zi pe alta, temându-se că va veni ziua în care nu va avea ce pune pe masă.



Din punct de vedere al natalității suntem sub limita europeană, fapt susținut de cele prezentate mai sus, explicabil ținând cont că în România zilelor de astăzi să ai un copil este un lux. Paradoxal (sau nu) rata abandonului bebelușilor născuți din mame minore crește  vertiginos.

Este cert, România se confruntă cu multe probleme, cu dezumanizare și durere, probleme ce au la bază o cauză fundamentală: sărăcia!

Din păcate nu îmi pot înființa o bancă sau ong care să furnizeze bani României și locuitorilor săi ce au imperios nevoie de un zvâc financiar, dar cred cu tărie că pot pune bazele unui soi de ong a cărui scop să fie educarea românilor.

Și acum îmi răsună în minte cuvintele unor elevi dintr-o zonă defavorizată, loc în care am profesat la începutul carierei mele. Mi-au rămas cumva în minte și de fiecare dată când mi le amintesc îmi provoacă un amalgam din cale afară de variat.

Doamna, noi am vrea să învățăm meserii adevărate. Ne place școala, a bună, dar e nevoie și de muncitori. Noi vrem să fim sudori, tâmplari, colegu electrician... Da unde să învățăm noi toate astea doamna?! Nu ne învață nicăieri și dacă am vrea să mergem în altă parte, unde se fac astea, noi nu avem bani doamna. Dar de muncitori e mereu nevoie, sunt utili. Iar acum abia mai găsești... mai încolo ce o să fie?

Într-o notă mai pesimistă un alt elev mi-a spus răspicat că pe el școala nu îl ajută cu nimic, căci când o să o termine tot în sapă de lemn o să ajungă.

Fetele erau ceva mai optimiste, dar lipsa educației sexuale și dorința de a scăpa de mediul familial problematic le împingea la relații defectuase, iar multe ajungem să rămână însărcinate încă din ciclul gimnazial ori, în cazuri mai grave, erau chiar traficate.

Din acea perioadă mi-am pus în minte să fac cumva încât să pot oferi servicii de calitate elevilor și comunităților din zonele defavorizate și nu numai.



În viziunea mea un ong dedicat 100% cauzelor sociale ar trebui ca  mai înainte de toate să educe! Să ofere un fundament, să scoată oamenii din situațiile de risc la care sărăcia îi supune. Să îi învețe că se pot descurca singuri, că schimbarea este posibilă, că pot face orice își propun și că pot ieși din acest tipar defectuos.

Nu îmi doresc să le ofer câteva lucruri, alimente ori speranțe de 2-3 ori pe an, de sărbătorile importante, când gâdilați în orgoliu cei mai norocoși sunt deschiși donațiilor. Nu vreau să învețe că lumea își amintește de ei doar la zile de sărbătoare ori că trebuie să aștepte din partea altora punguța cu ajutoare pentru a se putea descurca.

Vreau să îi educ, să îi învăț o meserie, să îi informez, să le demonstrez că nu sunt neajutorați și pot munta munții din loc. Îmi doresc ca asociația/ong-ul/cauza mea sau cum o voi numi să nu se mulțumească cu a oferi o punguță cu obiecte de igienă, ci să insufle nevoia unei igiene bune, precum și motivele pentu care este atât de importantă.

De la mic la mare, de la părinte la copil și bunici, de la primar la polițist și profesor, toți trebuiesc informați, pregătiți și antrenați în acest proces al schimbării. Noi, ca români trăim de prea mult timp în fatalism, sub puterea lui așa a vrut Dumnezeu, n-ai ce să faci. Îmi doresc ca prin educație să reușim să rupem lanțurile viețuirii în acest tip de neajutorae învățată și să ne luăm viața în propriile mâini.

Să uităm de capul plecat sabia nu-l taie și să cântăm cu tărie întregul vers: Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, dar cu umilință lanțu-l înconvoaie!

Mi-aș dori să mă pot organiza pe categorii de vârstă și să ofer gratuit serviciile ong-ului acestor oameni. Centre de parenting, centre de informare pentru sănătate, educație, angajare etc., școli de meserii, ateliere pentru bătrâni (căci și ei sunt o parte importantă a societății- din păcate uitată ori prea neglijată).

Mi-ar plăcea să îi învăț bunele maniere, tehnici de autoapărare și reziliență, să existe centre sportive și posibilitatea consilierii individuale. Specialiști care să le explice ce drepturi și obligații au, pentru a nu mai fi exploatați de angajatori.

Elevii să se perfecționeze în anumite meserii (mecanic, vopsitor, sudor etc., în funcție de înclinații), să aibă noțiuni fundamentale de bricolaj, curățenie, ergonomie, croitorie etc.

România are nevoie de oameni informați, puternici, cerebrali, bine pregătiți profesional, care să facă ceea ce le place lor cel mai mult. Pentru a scutura mantia gri a bolii ce acoperă țara ca o molimă avem nevoie de oameni cu mentalități noi, curajoși.

Schimbarea vine greu pentru că nu este nici ușoară, nici confortabilă. Ne este mult mai ușor să perpetuăm obiceiuri dăunătoare, dar familiare. Schimbarea ne scoate din cotidian, din amorțeală, nu suntem confortabili cu ea și ne poate speria. Dar, din când în când, schimbarea este bună! Chiar dacă durează ani.

România nu se poate schimba doar cu mine sau cu tine, dar România se poate schimba cu noi! Iar visul meu este să reușesc să educ, informez, cresc și învâț cât mai mulți oameni. Nu vreau să îi salvez, pentru că ar însemna să cred că au un handicap și singura lor șansă este salvarea. Eu cred că românii au nevoie de un impuls, de o nouă direcție și să li se acorde încredere!

Mi-ar plăcea ca și alții să creadă una ca asta, să creadă în viziunea mea și să investească puțin câte puțin, pentru a putea construi acest nou viitor. Avem nevoie de persoane care să ofere puțin din priceperea și experiența lor, oameni ce vor să îi educe pe alții și își doresc o Românie sănătoasă.

Avem nevoie de centre, personal și dorința de a vedea o schimbare. Pentru o astfel de cauză aș merge până în pânzele albe și aș căuta sponsorizări și sprijin - material și uman.



Credite, donații,timp, specialiști, de toți este nevoie pentru a pune pe picioare visul meu. Dar acesta se bazează pe iubire, dăruire și educație, deci este menit să reușească!

Încă mai există spranță în România, depinde de noi cum avem de gând să o folosim. Dar dacă plecăm la drum conduși de iubire față de semenii noștrii și tara asta frumoasă, nu aveum cum să dăm greș.


„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: http://www.avbs.ro/, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”


vineri, 6 aprilie 2018

Rodos, my love

Știți acel moment când simți că pur și simplu nu mai poți!? Că dacă nu ai parte de o vacanță chiar acum, cât mai departe de casă cedezi nervos?!

Poate că știți, poate că nu, cert este că de la un timp pur și simplu nu mă mai descurc... De când a avut loc acel incident în timp ce jucam în piesa Noul tu, nu mai am parte de un moment de liniște.

E drept, a fost un eveniment nefericit, acel gen de publicitate ce te propulsează rapid în topuri dar de care nu are, de fapt, nevoie nimeni. Cine și-ar fi putut imagina că prima piesă în care aveam să joc se va desfășura atât de... tragic!?

Și acum îmi bântuie visele scena îngrozitoare în care partenerul meu a fost împușcat (for real!!!) și s-a prăbușit la pământ fără suflare... blițurile fotografilor, sirenele poliției, spectatorii îngroziți, interogatoriile interminabile... toate acestea nu pot fi lesne uitate.

Ghinionul ghinioanelor că piesa a fost live și pe un post cultural internațional... cu certitudine nu o astfel de publicitate îmi doream! De atunci, oriunde merg pe stradă îmi este imposibil să nu mă întâlnesc măcar cu o persoană (insistentă) care mă acaparează. Regrete, compătimire, admirație toate grămadă. În casă nu pot sta, liniștea devine groaznic de apăsătoare, toate canalele T.V. rulează iar și iar momentul crime, dar nici pe stradă nu pot ieși...

Erau zile când îmi doream să fiu celebră, să mă oprească lumea pe stradă și să îmi ceară autografe. Acum însă totul pare mult prea greu de suportat și tot ce îmi doresc cel mai mult este anonimatul.

Situația asta i-a adus și pe cei dragi la capătul răbdării, motiv pentru care soțul a decis că e timpul pentru o vacanță bine-meritată.

Împreună am decis că cel mai bine consultăm broșura cu vacanțe Christian Tour și pentru șapte zile să ne pierdem pe o insulă, departe de lume, de faimă și amintiri neplăcute.

Grecia, cu frumoasa ei insulă Rodos a fost de departe câștigătoare, istoria acesteia facilitându-ne decizia.


Luând în considerare faptul că aș putea fi recunoscută chiar și pe o insulă îndepărtată din frumoasa Grecia, am apelat la puterea vopselei de păr și a foarfecelor pentru o simpatică schimbare de look.

Și cum vară fiind mai toți turiștii poartă pălării și ochelari de soare nu mi-a fost greu să mă pierd în mulțime fără a ieși în evidență.

Pornind de la ideea de relaxare și deconectare, Rodos este o adevărată oază pentru cei ce își doresc refugiu, dar și pentru îndrăgostiți - am împușcat doi iepuri dintr-o lovitură!

Situată mult mai aproape de țărmul turcesc, în partea de est, insula Rodos este considerată ca aparținând zeului Helios. Poate și pentru că este situată în partea estică i-a fost atribuită zeului Soare.

Sinceri să fim, pe lângă faptul că ne doram din tot sufletul să fugim cât mai departe de metropolele aglomerate, de fotografii sâcâitori și oamenii curioși, legenda insulei a fost cea care ne-a determinat să plecăm pe tărâmuri grecești.

Se spune că atunci când Zeus a împărțit pământul fiilor săi, pe Helios l-a uitat. Zeul Soare a găsit totuși această fășie de pământ, scăldată de apele cristaline ale mării Egee și i-a spus tatălui său că se mulțumește cu ea, dacă o scoate de sub apele înspumate.

Zis și făcut, iar în timp ce Helios își contempla noua casă și o încălzea cu razele-i fierbinți, a zărit o nimfă de o frumusețe rară, nimfă de care s-a și îndrăgostit. Numele acesteia era Rhodon, adică trandafir. Helios și Rhodon s-au căsătorit, iar Zeul Soare și-a numit noua casă Rodos, după soția lui.

Astăzi turiștii se pot bucura de preafrumoasă insulă a trandafirilor, călcând pe urmele nimfei Rhodon și a Zeului Soare.

Deoarece ne doream din tot sufletul să fim cât mai departe de aglomerație și agitație, să ne bucurăm de natură, de priveliști de vis și de nesfărșita Mare Egee, am optat pentru un hotel cât mai aproape de mare. Cei de la Christian Tour ne-au recomandat hotelul Boutique, spunându-ne că are o priveliște ce te lasă fără glas- și au avut dreptate!


Matinali din fire, ne-am dorit cazare cu mic-dejun. O alegere înțeleaptă, ținând cont de frumoasa priveliște spre mare. Masa de dimineață a fost de cel puțin 3 ori mai bună savurată cu o priveliște atât de încântătoare.

Un alt aspect important pe care îl doream și a fost inclus în pachetul oferit de Christian Tour a fost ca taxele de aeroport, biletul de avion și transferul hotel-aeroport și invers să fie incluse. Ultimul a spect a fost crucial, preferând să nu atragem atenția asupra noastră. Am mizat pe discreția personalului de la agenție și hotel și nu ne-am înșelat.

Din aceleași considerente ca mai sus ne-am dorit o cameră cât mai departe de ochii iscoditori ai turiștilor. Consultanții de la agenție ne-au sugerat să ne orientăm către o cameră cu vedere la mare, cu un decor simplu și elegant. Putam astfel să ne bucurăm de natură, de muzica valurilor și să uităm de ceilalți turiști, de paparazii și evenimentele mai puțin plăcute.

Ne așteptam așadar la o cameră frumoasă, însă realitatea a întrecut așteptările și pot spune că am avut parte de ceva cu adevărat spectaculos.


Aveam așadar 7 zile departe de griji, 7 zile pe o insulă superbă, într-o locație splendidă și o insulă întreagă de explorat la adăpostul borurilor largi ale pălăriei din paie și a ochelarilor fumurii.

Deoarece Rodos ne-a cucerit prin istoria sa bogată, am decis că putem îmbina relaxarea și explorarea, drept pentru care am pornit să cunoaștem fiecare bucățică a așa numitei Insule a Soarelui.

Primul punct de atracție pe listă a fost să vizităm locul în care domnea statuia Colosului din Rodos, statuie ce îl reprezenta pe Helios. Având o înălțime de peste 30 de metrii, face parte dintre cele 7 minuni ale lumii. Din păcate astăzi statuia nu mai poate fi admirată, însă locul în care a fost construită oferă o priveliște încântătoare.

Valea Fluturilor mi-am dorit cel mai mult să o vizitez, fluturii fiind o mare slăbiciune a mea. Zborul lor lin, aripile de o fragilitate atemporală, forța acestor mici vietăți mă inspiră zi de zi să merg mai departe, să sper, să cred în libertate! După cum îi spune și numele, Valea Fluturilor atrage anual mii de fluturi din specia moliilor tigrii. Și de aici, peisajul este feeric, iar contrastul caselor de un alb imaculac cu verdele arborilor și albastrul mării, hipnotizant!

Și pentru că mai mult decât orice ne doream liniște, ne-am avântat spre Castelul Monolithos, sau așa zisul Castel al Vulturilor. Căci asemeni acestor păsări încântătoare și noi ne doream să fim cât mai departe de civilizație și aproape de cer și zeii lui.

Văzut la apus locul este spectaculos- un caleidoscop de culori, texturi și povești.

La întoarcere am cumpărat și o sticlă cu vinul atât de lăudat de greci și alți turiști. Așteptam cu nerăbdare să o savurăm pe terasa cochetă a camerei de hotel.

Următoarele câteva zile le-am petrecut la plajă, lenevind pe nisipul fin, ascultând cântecul pescărușilor și valurile mării. Am lăsat razele bătrânului Helios să ne încălzească trupul și sufletul și apa mării să curețe toate amintirile neplăcute și grijile împovărâtoare.

Serile savuram băuturi reci pe terasă ori ne plimbam pe plajă, luna și stelele fiind unicii noștrii martori.

Șapte zile au trecut ca o clipă, dar frumoasa Rodos ne-a umplut inima de soare, voie-bună și parfum de trandafir.

Am plecat din mijlocul mării cu inima mai ușoară, iubindu-ne mai mult și purtând în noi o părticică din cei ce au fost Helios și Rhodos. Și o dată cu acest dar neașteptat, am avut și certitudinea că întorși acasă nimeni nu ne va mai putea răpi spiritul. Căci acesta este mereu LIBER!

O importantă lecție de viață învățată de la zei, cu un strop de ajutor de la Christian Tour. Mă întreb, următoarea vacanță ce surprize ne mai rezervă?!


Articol scris pentru Super Blog 2018, ediția de primăvară.

miercuri, 4 aprilie 2018

Don't worry, just play!

Din zori și pân' în seară, 
De la mic la mare
Butonăm cu spor
Și jucăm cu drag
Cel mai tare joc de pe mapanond!

Prepelix îi zice
Nu-i pentru oricine,
Căci cu măiestrie
Trezește la viață 
Bestia din tine!


Din negura vremurilor, din hâțișul întunecatt al pădurilor germane se năștea legenda ce avea să ne marcheze copilăria și să ne tulbure nopțile...

Acum mai bine de zece ani, când noi nu eram pe lumea aceasta, o molimă cumplită a venit ca un blestem asupra caselor părinților noștrii. Cu aripi de foc, ciocuri de oțel și o foame cumplită, de neostoit, prepelițele au pornit la atac.

Ce dimineața răsădeau, seara prepelițele mâncau, tot ce părinții noștrii construiau, prepelițele distrugeau.  Pământul țărișoarei noastre dragi, odinioară roditor și verde era pârjolit de zborul prepelițelor, casele și grădinile frumos lucrate erau ciuruite de ciocurile hulpave. Plăcerea după-amiezelor petrecute pe la porți răpită de ciripitul ca de mitralieră al nesuferitelor zburătoare.

Curând ordinea fu înlocuită de haos, belșugul de distrugere, pacea de neliniște, iar oamenii ajunseseră la capătul răbdării. Flămânzi, nedormiți, veșnic atacați și ciupici de prepelițe, credeau că le-a sunat ceasul.

Acesta fu momentul când din rândul lor se ridicară câțiva temerari. Curajoși și puși pe fapte mari, se angajară să scape România de prepelițele de foc și să readucă pacea, armonia și belșugul ce dăinuiau pe aceste meleaguri.

Echipați din cap până-n picioare ca de război, cu puștile în spate și cu speranță în suflet, au pornit spre marginea satului, acolo unde știau că-și odihnesc aripile prepelițele. Bine pitiți, cu inima bătându-le în piept ca o nebună, cu sudoarea acoperindu-le frunțile îngândurate și vântul amiezii dezmierdându-le pletele, au așteptat... În scurt timp și-au făcut apariția și primele împenate, dolofane și zglobii. 

Tensiunea era tangibilă, timpul parcă se oprise în loc, tot ce se auzea era adierea vântului și ciugulitul agale al prepelițelor. Cu mâini tremurânde dar o determinare de fier, și-au dus puștile la ochi- au fixat ținta și au apăsat trăgaciul. Primele prepelițe au fost nimicite! 

Timpul și-a reluat cursul, piscuituri tragice au umplut văzduhul, adrenalina era peste tot în jur. Și atunci au știut- deveniseră vânători. Nu mai aveau cale de întoarcere- misiunea lor era să elimine toate prepelițele din ținut. 


Luni bune au cutreierat vânătorii meleagurile României și nu s-au întors acasă până nu au nimicit toate păsările de foc. Oamenii puteau să răsufle ușurați, pământul era iar verde și roditor. Liniștea dăinuia din nou peste ținut.

Timpul însă nu a adus cu sine și uitarea a ceea ce bătrânii numeau J.P..P. sau JOC PREPELIX PANO. Noi am crescut cu poveștile despre păsările de foc, cu teama că oricând ar putea să își întingă ciocul lacom peste meleagurile noastre și să ne tulbure.

JOC PREPELIX PANO amenința oricând să reapară, să ne pătrundă în case și în suflete, să ne răpească inocența. Eram pregătiți pentru ziua în care dolofanele păsări aveau să se ivească dinspre pădure, să inunde văzduhul cu ciripitul lor iar pe noi se ne împietrească de spaimă.

În inocența mea de copil însă, puneam totul pe paranoia bătrânilor și în sinea mea consideram că mie nu avea cum să mi se întâmple una ca asta. Până în noaptea în care le-am auzit!

Optsprezece ani mai târziu, în era digitală prepelițele au lovit din nou! M-am ciupit serios de mână, poate-poate visez. Dar nu, nu era un joc mobil ci realitatea- în cea mai cruntă formă a ei.

De ce se temeau bătrânii cel mai tare se întâmplase- păsările de foc atacau iarăși. De această dată mai multe, mai dolofane și mai flămânde. Iar eu eram singurul ce le putea opri!! Căci eram unicul urmaș al vașnicilor vânători din trecut.

Asemeni tatălui meu aveam să pornesc la luptă, curajos și gata oricând de sacrificiul suprem pentru a îmi salva meleagurile de la distrugere.

Era totul sau nimic, toată miza era pe o singură carte! Am înșfăcat pușca tatei și mi-am îndesat șapca norocoasă pe cap  și am pornit lupta. Era musai să le pun pe fugă încă de la început, de la primul ciripit - nu aveam să repet greșelile din trecut și să le las să se facă prea comode în țara asta.

Am pătruns în desișul pădurii, mă îndreptam prudenet spre inima ei întunecată unde știam că o să le găsesc cuiburile. Pe măsură ce înaintam toate simțurile mi se ascuțeau... mișcările îmi devenau mai agile, auzul mai ascuțit și dorința de victorie mai mare!

O ultimă cotitură mă despărțea de zona cuiburilor... m-am pitulat sub tufele de ferigi uriașe și am așteptat cu pușca la ochi. Vântul îmi mângâia fruntea acoperită de sudoare, pământul rece îmi potolea bătăile nebune ale inimii, adrenalina îmi inunda venele. 

Și atunci le-am văzut! Micuțe și dolofane- am inspirat adânc, m-am concentrat și am tras. O primă prepeliță a fost doborâtă- a picat ca secerată. Și atunci am știut!

Puteam să fac asta, puteam să dobor toate prepelițele și să salvez omenirea! Eram un adevărat vânător, trecusem testul. Tatăl meu putea să fie mândru de mine.

Plin de praf, acoperit de ferigi, mirosind a praf de pușcă și sudoare am continuat să dobor prepelită după prepeliță până am căzut ostenit la rădăcinile unui stejar uriaș și Orfeu m-a prins în mreje...

Târziu în amiază, când razele soarelui îmi mângâiau năsucul și ciripitul mierlelor îmi încânta auzul m-am trezit din somnul ca de plumb. Vântul adia ușor și mișca draperiile de un alb imacula. Lavanda din glastă se legănă liniștită iar pe noptieră stătea desfăcut cadoul de la tata. Instrucțiunile se revărsau pe podeaua din lemn de stejar, deschise la capitolul joc copii.

Noua versiune a jocului Prepelix fusese lansată și tatăl meu nu rezistase tentației... am răsuflat liniștit! Aventura din seara precedentă fusese doar un vis... am zbugit-o din pat, tot ce îmi doream era să ies în curte, să respir aerul proaspăt al dimineții. 

M-am îmbrăcat din trei mișcări și mi-am luat șapca norocoasă. O pană de foc se leagănă ușor, se rotește de câteva ori și pică liniștită pe podea...

... oare visul abia acum începe?!

Articol scris pentru Super Blog 2018, ediția de primăvară.