duminică, 5 aprilie 2020

Recenzie Una din noi e de prisos de Sidonia Drăgușanu





"Cineva e de prisos. Eu sau ea. Apoi a plecat să se culce. Am rămas cu vorbele ei în urechi: "Cineva e de prisos." Mereu, mereu același lucru, Catrinel! Și în viața mea a fost totdeauna cineva de prisos, și eu am fost în viața altcuiva cineva de prisos. 

Cine e de prisos se duce, cine trebuie să rămână rămâne. Viața știe să orânduiască lucrurile așa cum trebuie, așa cum se cuvine."








Sidonia Drăgușanu (1908-1971) a fost prozatoare, jurnalistă și a scris nenumărate nuvele, romane, povestiri pentru copii. Am citit cu mare plăcere Într-o gară mică (romanul cu care, de fapt, m-a și cucerit), Jurnalul Aurorei Serafim și acum Într-o gară mică.

Deși Într-o gară mică rămâne de departe cel mai drag roman scris de Sidonia Drăgușanu, Una din noi e de prisos mi-a mers direct la inimă și simt cumva că îmi este ceva mai aproape de suflet ca toate celelalte cărți ale autoarei.

Romanul de față este scris ca un soi de corespondență între Catrinel și Aurora, pe parcursul a 12 ani. Catrinel este cea care deschide povestea, apoi întreg romanul este compus din scrisorile Aurorei către prietena ei, Catrinel. Istorisirea se închide simetric, printr-o scurtă relatare a aceleiași fete care a și inițiat-o.

Personajul principal, Aurora, de doar 18 ani când începe corespondența, este o fata naivă, cu inima zburdalnică și chef de iubire. Totuși, cum se întâmplă mai întotdeauna, prima iubire este un eșec. Iar asta, departe de a o învăța minte, o face să se arunce într-o căsnicie ce se dovedește a fi de-a dreptul dezastruoasă.

Prinsă într-un soi de iubire obsesivă față de prima dragoste, Sandu, nu reușește să se desprindă de amintirea acestuia ani buni; nici după ce devine mamă, nici după ce își părăsește soțul și se mută la București.

Și mai aproape de Sandu acum, îl tot sună fără să îi vorbească, obsesia este la fel de vie, până când, află că soția acestuia, femeia pentru care a și renunța la Aurora, a  murit. Cuprinsă oarecum de speranța că astfel el se va întoarce la ea, realizează că nu va putea concura în veci cu imaginea unei soții moarte- o imagine idealizată... Și mai descoperă că în toți acești ani a idealizat  imaginea și dragostea pentru Sandu.

Am putea spune că renunțarea la el și conștientizarea faptului că această iubire a fost de fapt o iluzie adolescentină, o maturizează cu adevărat.

Când Aurora îl cunoaște pe Tibi, de care se îndrăgostește, are speranța că în sfârșit, va începe să îi meargă și ei bine. 

Nu au timp să se bucure prea mult de logodnă, căci începerea celui de Al Doilea Război Mondial, îl va duce pe Tibi departe de Aurora, pe fronturile îndepărtate.

Bomboardamentele asupra Bucureștiului, scrisorile extrem de puține primite de la Tibi, evenimentele politice, toate conturează un caleidoscop emoțional, prin care Aurora trece de la agonie la extaz, de la firesc la nebunie, de la fericire la disperare.

Iar întoarcerea lui Tibi, departe de a fi oaza de liniște și fericire pe care o aștepta Aurora, continuă coșmarul și caruselul emoțional prin care femeia este nevoită să treacă, iar rolurile se inversează...

"Catrinel, mi-o milă fără de margini de femeia asta. 
Eu sunt în viața ei exact ce a fost în viața mea Mona Antonopol. 
Ea trăiește acum exact aceeași situație pe care am trăit-o eu când m-a părăsit Sandu. 
Atunci am fost eu de prisos, acum a fost ea de prisos. 
În Univers, rețeta echilibrului este probabil: pentru fiecare fericit, un nenorocit. 
În timp ce unii urcă panta, alții o coboară. Apoi rolurile se schimbă...
Nu știu de câte ori trebuie să ne cedăm locurile...
Probabil, cât trăim.
Mă gândesc că, într-o zi, Tibi va întâlni o altă femeie...
Mă gândesc că, într-o zi, s-ar putea să i se facă dor de Marioara..." 


Și cortina cade, cu grație, la fel cum a început, prin cuvintele lui Catrinel...


"Când un bărbat are de optat între două femei, nu este destul să se decidă la una din ele, mai trebuie să o respingă pe cealaltă. 
Trebuie să o sacrifice pe cealaltă.
Și nu se poate fără să sacrifice și ceva din el. Uneori, ambiția lui de a fi un om  cu caracter..."


Romanul Una din noi e de prisos (ca tot ce scrie Sidonia) se citește extrem de ușor, scriitura este extrem de fluidă și plăcută. Eu cel puțin, îi devorez cârțile în doar câteva ore; are un je ne se quis...

Reușește să surprindă foarte bine frământările sufletești, mai ales cele izvorâte dintr-o mare suferință din dragoste, ceea ce mă face să cred că a suferit destul de mult pe chestiuni de ordin... sufletesc!

Indiferent cum ar fi, creionează cu măiestrie personajele, reușește să le surprindă trăsăturile, poveștile ei nu par ireale, surprinde omul în autenticitatea lui. Iar în Una din noi e de prisos, frica este de fapt personajul principal; deși iubirea pare să aibă acest rol de cinste.

Căci, în final, concluzia este simplă: în dragoste, ca și în viață, nu poți fi niciodată sigur că odată ajuns la fericire n-o vei pierde a doua zi...

Un roman mai degrabă pentru fete și femei, cu personaje autentice, prinse într-o istorie zbuciumată, fiecare cu propria durere, cu propriul of și cu o psihologie remarcabilă!


Informații Una din noi e de prisos

Ed. Cărțile Tango
Public țintă 18+
Nota mea: 10+
Preț aprox. 20 lei



#mustread

vineri, 3 aprilie 2020

Recenzie Distanța dintre mine și cireș de Paola Peretti




"Poate că asta e diferența între prietenie și dragoste. Că prietenia e ușoară, iar dragostea îți aduce prea multă confuzie în minte - seamănă un pic cu norișorul Stargardt din ochi."




"Toți copii se tem de întuneric. Întunericul este o cameră fără uși și fără ferestre, cu monștri care te prind și te mănâncă în tăcere. Însă mie nu îmi e frică de întuneric: întunericul îl am înăuntru."






Paola Peretti este o scriitoare de origine italiană, romanul Distanța dintre mine și cireș fiind cartea sa de debut.

În urmă cu 15 ani, P. Peretti a descoperit că suferă de o afecțiune gentică rară (sindromul Stardardt), o boală oftalmologică pentru care încă nu există tratament. Treptat, își va pierde acuitatea vizuală, până ce va orbi; până atunci însă, îi învață italiana pe copii imigranților.

Romanul pentru adolescenți (și aș adăuga eu, pentru toate vârstele) este inspirat din viața ei, protagonista principală, Mafalda, suferind la rândul ei de sindrumul Stargardt.

Carolina Rabei a contribuit la cartea de față ca ilustratoare, iar munca ei este una cu totul și cu totul aparte, tușele creative făcând romanul și mai fermecător.

Mafalda, personajul principal, este o fetiță de 9 ani, ce se luptă cu o boală perfidă și care la vârsta de doar 10 ani, va rămâne oarbă.

Alături de motanul ei, Optimus Turcaret și îngrijitoarea de la școală (Estella, care este de origine română) se luptă să accepte ceea ce i se întâmplă.

Nu este o perioadă ușoară, Mafalda știe de mai mult timp că urmează să își piardă vederea, doar că în cazul ei asta se întâmplă mai repede decât pentru alții...

Alături de motan, de îngrijitoarea școlii și de un prieten total neașteptat, va trece mai ușor peste această perioadă, va descoperi lucruri noi la ea, va învăța să se lupte cu frica și cu pierderea. 

Căci în final Mafalda nu își va pierde doar vederea...

Distanța dintre mine și cireș este o poveste despre curaj, despre puterea de a nu renunța, despre iubire și prietenie, pierdere și câștig. Este despre speranță și de ce nu, și despre magie.

Cât despre titlul puțin ciudat al cărții, dacă o să aveți curiozitatea să o citiți, o să înțelegeți de ce este atât de legată Mafalda de un... cireș!


Cartea se citește foarte ușor, este accesibilă atât copiilor, cât și adulților și reprezintă de fapt o lecție de viață, un îndemn de a ne bucura de ce avem și de a înceta a ne mai plânge. Este despre importanța lucrurilor mărunte, pe care de cele mai multe ori tindem să le vedem ca pe ceva firesc, ca pe ceva ce ni se cuvine și uităm să vedem cât suntem de norocoși.

Și nu în ultimul rând, Distanța dintre mine și cireș ne învață să găsim lumină chiar și în întuneric...


Informații Distanța dintre mine și cireș de Paola Peretti

Ed. Litera
Public țintă 14+
Nota mea 10
Preț aprox. 30 lei


Un roman #mustread!



luni, 30 martie 2020

Recenzie Trenul orfanilor de Christina Kline





Și trece trenul copilăriei și nu se oprește decât la vămile cerului. ( I. Caragea)







Cartea aceasta își așteaptă cuminte recenzia încă de anul trecut. Acum, iată că i-a venit și ei rândul. Dar așteptarea a meritat, pentru că este o carte #mustread. 

Atunci când am primit-o de la cei de la Târgul Cărții m-am apucat imediat să o citesc! Și mi-a plăcut enorom- aș spune chiar mai presus de cuvinte. Poate din această cauză mi-a trebuit un an ca să pot vorbi despre ea. 

Pentru a înțelege mai bine romanul, este important să lămurim ce înseamnă această mișcare Orphan Train. Între anii 1854-1929 în America, copii abandonați, orfani, ai străzii etc. erau "strânși" din zonele aglomerate și din orașe și trimiși cu trenurile (cu precădere spre Midwest) către familii adoptive, părinți sociali etc. 

În acest interval de timp, se aproximează că ar fi fost transportați aproximativ 200000 de copii.

Trenul orfanilor, de Christine Kline povestește despre această mișcare, a cărui protagonist a fost și Vivian Daly, trimisă cu trenul de la New York către un viitor nesigur.

Acțiunea cărții se petrece pe două planuri ce alternează; trecut-prezent, ceea face ușor pentru cititor să înțeleagă felul în care erau văzuți orfanii în 1800 față de 2011. 

Vivian Daly este o supraviețuitoare a trenurilor orafnilor, am putea spune chiar o luptătoare. La doar nouă ani, venită cu părinții în America pentru o viață mai bună, rămâne singură și ajunge un alt suflet captiv al trenurilor cu orfani.

Firea ei o ajută să treacă peste greutăți și răzbată, chiar dacă viața a fost departe de a fi bună sau ușoară. După câțiva ani Vivian se întoarce în est, având o viață liniștită. Totuși, în pod, într-o valijoară se ascund urmele trecutului ei dureros.

Dar când în viața lui Vivian apare o adolescență problematică, pe numele ei Molly Ayer, ce ca să scape de școala de corecție se oferă să o ajute pe bătrână să își curețe podul, lucrurile iau o întorsătură aparte...

... deși la prima vedere extrem de diferite, pe parcurs ce lucrurile încep să iasă la iveală, cititorul descoperă că cele două femei sunt mai asemănătoare decât ar fi crezut...

Deși cartea rămâne o ficțiune, ea este bazată pe întâmplări reale, ceea ce îi dă un farmec cu totul și cu totul aparte. Durerea, exploatarea, cruzimea, delăsarea societății, mizeria umană, toate sunt atent creionate în această poveste fermecătoare și înspăimântătoare în același timp.

Înspăimântătoare prin ororile istorisite, fermecătoare prin micile victorii ale personajelor și capacitatea lor de a își păstra umanitatea indiferent de cruzimile la care au fost supuse.

Din păcate frumusețea romanului Trenul orfanilor nu poate fi transpusă în cuvinte, tot ce vă rămâne să faceți pentru a vă convinge fiind să îl citiți.

Și poate să continuați și cu Fetița din trenul orfanilor, pentru o imagine completă.


Informații Trenul Orfanilor de Christina Kline

Ed. Trei
Colecția Fiction Connection
Public țintă 17+
Nota mea 10
Preț aprox. 40 lei



#mustread #targulcartii

sâmbătă, 28 martie 2020

Recenzie Să bați din palme cu o singură mână de Richard Flanagan

 



"Beau de la răsăritul lunii până la răsăritul soarelui când, de fapt, nu aparțineau nici nopții, cum nu aparțineau nici zilei. Erau pierduți în timp, cum erau pierduți în toate."




"Dragostea e un pod Sonja. Dar, din păcate, există unele greutăți la care podurile nu rezistă și se rup."







Richard Flanagan (1961) este un scriitor australian, de origine irlandeză. În 1849 familia sa stabilindu-se  în Tasmania. La vârsta de 16 ani și-a întrerupt studiile și s-a angajat. În prezent este absolvent al Worcester College, cu specializare istorie. Este căsătorit, locuiește în Hobart, Tasmania (unde se petrece și acțiunea din romanul de față) și a publicat aproximativ 6 romane. 


"Oamenii beau nu ca să se bucure de prezent, ci dintr-un motiv mult mai presant, din dorința de a uita trecutul și a nega viitorul. Destinația lor nu era plăcerea, cu uitarea, și voiau să ajungă acolo cât mai curând posibil."


Să bați din palme cu o singură mână este un roman de o sinceritate cutremurătoare, fiecare filă, fiecare cuvânt al cărții, derulând drama comunității de emigranți din Australia, mai cu seamă a Sonjiei și a tatălui său, Bojan.

Când într-o noapte geroasă, Maria, mama Sonjiei, părăsește micuța locuință a familiei, purtând cu sine doar o valijoară, destinul celor lăsați în urmă avea să se schimbe pentru totdeauna...

Pierdută printre fulgii de zăpadă, într-o noapte australiană fără de sfârșit, ia cu sine toate speranțele de mai bine a soțului, puterea de a plânge a fiicei, credința în dragoste și o viață mai bună.

Însă oare, nu erau ele de mult pierdute?! De când, Maria, împreună cu Bojan poposiseră pe pământul Australiei, părăsindu-și țara natală, limba maternă și o bucățică din suflet?!

Nu s-au năruit oare toate aceste speranțe când ajunși în țara în care își puseseră întreaga speranță și întreaga tinerețe i-a tratat nu cu indiferență, ci cu brutalitate, cu superioritate, catalogându-i drept venetici?

Oferindu-le nu căminul la care visau, nu căldura caselor australiene văzute la televizor sau în reviste, ci slujbe pentru venetici, case pentru venetici și servicii pentru venetici?!

Să bați din palme cu o singură mână se desfășoară între anii 1950 și 1990, urmărind îndeaproape povestea Sonjiei. 

Cartea este construită în două planuri ce alternează, (trecut și prezent) între copilărie și viața de adult. 

Bojan, incapabil să facă față durerii, chinuit de amintirile din război și pierderea neașteptată a soției, dezamăgit de țara în care își pusese toate speranțele, își găsește alinarea în alcool. Iar cea care suportă stihiile interioare a tatălui, este chiar fiica: Sonja. 

Până într-o zi, când, suficient de mare, alege să plece, fără a se mai uita în urmă, fără a mai reveni pe meleagurile copilăriei. Asta până într-o zi când, viața luându-i o întorsătură ciudată, decide să se întoarcă. 

Iar întoarcerea la cine a fost cândva, stârnește un val interminabil de amintiri, amintiri ce până atunci se încăpățânase să le uite.

Un ceainic de jucărie din porțelan, o noapte rece cu fulgi albi și jucăuși, o fâșie de dantelă, mirosul unei livezi de meri, sângele ce i se scurgea pe față de la bătăile tatălui, cântecul de leagăn al mamei, câteva fotografii alb-negru și o floare de colț, fac ca plecare Sonjiei să fie imposibilă.

Nici australiancă, nici europeană, Sonja revine să se împace cu trecutul și să construiască un viitor- viitorul la care visaseră cu atâta nesaț părinții ei...

Iar în cele din urmă, va putea găsi acea "doma" mult dorită, visul fiecărui imigrant, mântuindu-se prin iubire și aflând adevărul despre mama ei... 

Un adevăr mai crud decât noaptea geroasă în care Maria a ales să-și părăsească soțul și copilul...


Să bați din mână cu o singură palmă este un roman care mie mi-a plăcut foarte mult, mai ales că încă este de o mare actualitate. Nu vorbește despre Sonja și Bojan, ci despre toți cei care aleg să plece, să-și rupă rădăcinile, transformându-se iremediabil și irevocabil, pentru o viață mai bună. 
Este despre toți aceea ce visează, ce speră, ce se avântă cu încredere și naivitate, doar pentru a-și sfâșia aripile și zdrobi sufletele într-un interminabil caleidoscop al durerii.

Un roman despre durere, despre viață și moarte, despre demonii ce îi purtăm în suflet, despre efemeritate.

Și mai presus de toate, o poveste reală- căci poate fi povestea oricărui imigrant, a oricărui om plecat în căutarea unei vieți mai bune.

Să bați din palme cu o singură mână este o lecție de viață, un manifest al durerii și al imposibilității omului de a acționa împotriva destinului - a încerca să schimbi cursul vieții, este ca și cum ai vrea să bați din palme cu o singură mână... un simulacru al normalității!

Iar emigranții au parte de orice, numai de normalitate nu. Ei rămân prinși în Purgatoriu- veșnic supuși chinurilor flăcărilor, dar nevând acces nici la Rai, nici la Iad. Un chin nesfârșit al sufletului...



Informații Să bați din palme cu o singură mână

Ed. Litera
Colecția Clasici contemporani
Public țintă 16+
Nota mea 10
Preț aprox. 30 lei


#mustread


luni, 23 martie 2020

Soldatul iernii de Daniel Mason





"De departe se auzi un șuerat de tren. Ea îi aruncă o ultimă privire. O clipă, el avu senzația că vrea să-l întrebe ceva despre viața lui, despre ce a făcut de când nu se mai văzuseră sau unde avea de gând să se ducă acum. Pentru că mai erau atât de multe de spus...." 



Soldatul iernii a apătu în 2019 în colecția Babel a Editurii Nemira și a fost una dintre cărțile pe care mi-am dorit-o foarte mult. Cumva intuiția îmi spunea că ar fi un roman de-a dreptul deosebit și mă bucur că nici de această dată nu m-a dezamăgit.

Acțiunea se petrece în timpul Primului Război Mondial și îl are în prim-plan pe tânărul Lucius, un student la medicină, ce plin de eroism se oferă voluntar și devine medic de război pe Frontul de Est

Povestea ne poartă de la Viena prin Carpați, pe un front destul de aproape de granițele României (acțiunea totuși nu se dezvășoară în țara noastră- ne putem face însă o idee despre cum arătau și fronturile de aici). 

În micul sătul din acea vale carpatină, spitalul este improvizat într-o biserică și toți medicii și personalul medical au fugit de mult- de teama mărețului păduche și a ororilor văzute.

Singură, o tânără călugăriță, Margareta, se ocupă de "spital" și de bolnavii de acolo. Sosirea în spitalul-biserică îl sperie la început pe Lucius, care credea că va avea parte de îndrumările unor medici cu experiență și un spital adevărat.

Abia în anul doi la medicină când a plecat mânat de eroism spre front, va trebui să învețe de la Margareta cum să se descurce cu pacienții, cum să opereze și poate, cel mai important, cum să facă amputări și să se ferească de dușmanul numărul unu, păduchele.

Izolat de lume și civilizație, nevoit ca zi de zi să înfrunte noi și noi orori, să trateze noi soldați și să facă amputări după amputări, își găsește alinarea în prezența Margaretei.

Având sentimente contradictorii față de aceasta, zbătându-se între sentimentele de iubire și respect, fiind, în fond, o călugăriță, timpul se scurge parcă într-un soi de altă dimensiune.

Acțiunea se precipită când observă că vin din ce în ce mai mulți pacienți cu simptome bizare- deși fizic nu au nimic, aceștia par a fi orbi, surzi, paralizați- Lucius rămânând descumpănit în fața acestei descoperiri.

Iar momentul în care un bărbat din împrejurimi aduce într-un soi de roabă un soldat mai mult mor decât viu, cu buzunarele pline de desene ciudate și care nu reacționa în niciun fel, Lucius ia o decizie ce va schimba destinele tuturor: al său, al soldatului și al Margaretei...

Și pentru că soarta face în așa fel încât să-ți zădărnicească toate planurile, când Lucius în sfârșit, întrevedea razele unei vieți mai bune, cursul istoriei și al vieții îl năvălește mai ceva ca apele învolburate ale unui râu ce se dezgheață la ceas de primăvară; lăsându-l pe medic captiv al unei căutări aproape compulsive, la finalul căreia nimic nu avea să mai fie cum a fost...

Un roman despre ororile războiului, despre prietenii ce nu țin cont de bariere, despre jocuri politice de culise și descoperiri medicale, despre inegalitate și nedreptate și mai presus de toate despre dragoste- și toate cât se poate de reale.

"O poveste de război care ajunge din sălile de bal ale Vienei imperiale în pădurile de pe Frontul de Est, din sălile de operație improvizate în sate până pe câmpurile de luptă călcate de copitele cavaleriei.

Pe fundalul disoluției Europei atât de bine cercetat și atât de meticulos descris, Mason găsește câteva suflete pierdute și le ghidează spre o pace relativă. (New York Times)."


Groaza în fața morții, inocența ruinată a tinerilor plecați să lupte pentru țara lor, măcelul de pe Frontului de Est, ce nu respecta regulile firești ale războiului, condițiile mizere și cruzimea unor comdandanți, toate alcătuiesc, ca un puzzle, romanul Soldatul iernii.

Și ce m-a impresionat cel mai mult, poate, a fost imposibilitatea eroului principal, Lucius, de a se mai bucura de confortul propriului pat, o data reîntors acasă... a nu te mai putea odihni în propriul pat și a alege să dormi pe jos gândindu-te că nu meriți acest lux, când alți camarazi de ai tăi dorm în tranșee sau pe saltele jilave, coșmarurile ce revin noapte de noapte... nu ai cum să rămâi nemișcat la o asemenea poveste...

Soldatul  iernii nu e doar un roman, e povestea tuturor celor plecați să lupte în Primul Război Mondial- e povestea străbunicilor noștrii.


Informații Soldatul iernii

Ed. Nemira
Colecția Babel
Public țintă 16+
Nota mea 10++
Preț aprox. 40 lei

vineri, 6 septembrie 2019

3 teste la început de an școlar

Noul an școlar ne bate la ușă, drept pentru care am zis că e de bun augur să vă prezint trei teste psihologice numai bune de încercat.


Fie că vreți să vă cunoașteți mai bine, să vă distrați, să descoperiți ce carieră vi se potrivește sau pur și simplu că sunteți curioși, următoarele 3 teste sunt ideale:

- testul Holland (perfect pentru a vă face o idee asupra a ce meserii vă sunt cele mai potrivite ori spre ce domeniu de activitate aveți înclinație-sau nu)

- testul de personalitate Jung

- testul de personalitate Eysenck


Vă promit că nu doare să completați aceste teste (sau doar unul dintre ele, după caz) și că la final cu siguranță o să fiți bucuroși că ați mai aflat una-alta despre voi. 

Testele pot fi făcute de oricine, de la  mic la mare. Desigur, variantele puse la îndemână de mine sunt cele online și sunt orientative. Dacă după ce le completați aveți nelămuriri ori dubii, vă puteți adresa, de la caz la caz, profesorului consilier școlar din școală sau unui psiholog.

Sper să vă stârnească interesul testele propuse de mine și să începeți noul an școlar cu veselie și determinare, dar și cu ceva mai multe informații despre voi și ce vi se potrivește!



Weekend fain să aveți!




Sursă foto

duminică, 1 septembrie 2019

Recenzie Acolo unde cântă racii de Delia Owens







"Inima franta, tu nu poti zbura
Dar cine hotaraste moartea ta?"








Fete dragi, sper că ați avut parte de o vară minunată, cu relaxare, vacanțe plăcute, zâmbete și sănătate, desigur.

E drept că am lipsit ceva timp din bloggosferă (și posibil să mai lipsesc, e o perioadă foarte aglomerată), dar nu vă puteam lăsa singure în această primă zi de toamnă.

Așadar, cu mult entuziasm, vă aduc recenzia romanului Acolo unde cântă racii de Delia Owens. Auzisem multe aprecieri la adresa căriții, iar când prin vacanță am dat de ea într-o librarie, am zis să îi acord o șansă ( ei și altor două surate- surate despre care nu am cuvinte de laudă, dar despre ele altă dată).


Ce trebuie să știți e faptul că atunci când vine vorba de cărți, în cazul meu treburile sunt simple: ori îmi place cartea și nu o mai pot lăsa din mână, ori o detest de la primele rânduri și nici nu mă mai ostenesc cu ea.

Acolo unde cântă racii a fost pentru mine acel tip de carte pe care nu îl pot lăsa din mână până nu îl dau gata și când se termină mai că mor de ciudă că s-a terminat.

Delia Owens reușește să zugrăvească în paginile romanului său viața- cu tot ce înseamnă ea: supraviețuire, nevoie de iubire, dragoste și ură, dezamăgire, trădare, deznădejde, viață și moarte. 

Un roman extrem de complex, dar creionat atât de frumos încât devine accesibil tuturor...

În centrul povestirii stă Fata Mlaștinii, un personaj aproape devenit legendar, însă în esență doar o fetiță abandonată de toți în mlaștină, nevoită să crească și să se descurce singură.

Părăsită de mama, mai apoi de frați și în final de tatăl său, Fata Mlaștinii învată să trăiască singură, să se descurce pe cont propriu, să iubească, să urască și să supraviețuiască indiferent de situație.

Fiorii primei iubiri, durerea cumplită a trădării din dragoste, dorința de autodepășire, cum spuneam, viața în adevărata ei esență sunt punctele cheie ale romanului- presărat cu un strop de suspan, o crimă oarecum ciudată și un soi cât se poate de straniu de iubire.

E greu să nu îți placă Acolo unde cântă racii și e imposibil să nu îi îndrăgești personajele. La fiecare pagină citită îți vei aminti de copilărie, de fluturașii primei iubiri, de durerea despărțirii, de felul în care dezamăgirile te-au pus la pământ, ca mai apoi să renaști și mai puternic.

Personal am iubit romanul și nu m-am putut dezlipi de el până la final. Final care, din punctul meu de vedere este extrem de frumos orchestrat.

Recomand cu mare căldură cartea Deliei Owens și dacă o citiți, sper să vă placă la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie (deja am integrat-o alături de celelalte romane ce ocupă bine-meritatul loc 1 în topul personal).


Spor la citit să aveți!


Informații  Acolo unde cântă racii de Delia Owens
Ed. Pandora
Colecția Literary Fiction
Public țintă 16+
Nota mea 10++
Preț aprox 40 lei