luni, 17 septembrie 2018

Recenzie Capătul drumului de Liliana Corobca

"Era-n patruzeci și unu, departe bubuia tunul:
S-a dat de știre în țară de-o poruncă grea și-amară
De-a lui Stalin, blestematul, să ne pustiască satul. Of, of!
Târziu, pe la miezul nopții, oamenii dormeau ca morții,
Dar s-au trezit speriați, de soldați încojurați
Și în care încărcați, înspre gară-apoi mânați.
Ne mânau pe drumuri grele, satul ne plângea cu jele.
Plângeau bărbați și femei, plângeau pruncii mititei,
Plângea-n cer o ciocărlie și căsuța mea pustie.
Dar când am ajuns în gară, părinții erau să moară.
Era vai și-amar de noi în vagoanele de boi...
Rozmarin bătut de vânt, cobori, Doamne, pe pământ,
Cobori, Doamne, încetișor și oprește trenul lor!
Of, of!"



Romanul Lilianei Corobca mi-a atras atenția de acum câteva luni bune, când l-am văzut pe rafturile unei librării. La vremea aceea nu aveam suficienți bani la mine să îl cumpăr, așa că am amânat achiziția.

Între timp am uitat de carte și de numele ei, până când, acum câteva zile am zărit-o iar și într-un impuls de moment am cumpărat-o!

Cea mai bună achiziție din acest #2018booksforsoul și cu certitudine cartea anului în topul preferințelor mele.



Ana Blajinschi, o femeie de aproape 90 de ani trăiește singură, într-un sătuc depopulat din Republica Moldova. Familia sa decide să o mute la un cămin de bătrâni, iar o nepoată primește sarcina de a o convinge pe Ana să accepte toate acestea.

Fata se duce în casa străbunicii, insă poveștile bătrânei au darul de a schimba sorții, căci "povestea are putere, povestea alungă necuratul, dar alungă și moartea."

Simțind că trebuie să povestească cuiva tot prin cea a trecut, să îți deapăne amarul și să își destăinuie tainele, Ana găsește în strănepoată confidentul și ascultătorul perfect.






Încet-încet, cu ajutorul tehnologiei și a curiozității fetei, Ana își spune povestea depărtării... Romanul, bazat și pe mărturii reale, este o capodoperă a tristeții, a durerii și a speranței.

Capătul drumului este povestea nespusă a sute de români deportați în Siberia, a sute și mii de morți trecute sub tăcere, a desrădăcinării unui neam, a dezbinării a sute de familii - o adevărată icoană a durerii.

Căci, vorba Anei Blajinschi, "de-ar ști omul când se naște, ce-ar păți și cât a trage, țâță dulce n-ar mai suge și de mic în rai s-ar duce."

În 1941, Ana, de numai 11 ani și mama ei au fost acuzate de chiaburie și au fost deportate, împreună cu mai bine de jumătate de sat în Siberia, fiind despărțite de restul familiei ce reușise să fugă în România. 

Transportați în trenuri de vite, înghesuiți, fără aer, mâncare s-au apă au îndurat o călătorie de mai bine de 3 săptămâni, timp în care s-au însoțit cu moartea. Mii de oameni și-au pierdut viața în glasul roților de fier, ba de durere, ba de disperare, ori de sete sau foame.

Moartea și nebunia jucau o horă macabră în trenul deportaților, scăpând doar cei cu credință în Dumnezeu.

"Șefule de la vagon, deschide ușa că mor! Of, of!
Șefule de la vagoane, deschide că mor de foame!
Copilașii ce mureau, prin gaură-i aruncau.
Câte-o mamă se ruga ca să-i ieie cineva
Și să-i puie în mormânt să nu steie pe pământ.
Mureau sute, mureau mii si-am rămas câțiva copii
Și-am îndurat acolea. Foame, boală, viață grea, 
Dar nimeni nu ne credea.
Și care ne este vina că ne duci din Bucovina,
Osândiți și chinuiți și de moarte pregătiți?"

Ana își deapănă amintirile împletindu-le cu povești, cântece și veșnica sa credință în Dumnezeu, captând-o din ce în ce mai mult pe nepoată. După lunga călătorie, ajunși într-un final la capătul pământului, unde credeau că are să fie și capătul drumului, povestea merge mai departe pentru mulți ani de surghiun.

10 ani de munci grele, de foamete și disperare... ani în care un cartof erau o masă copioasă, ani în care șoriceii reprezentau o cină boierească. 10 ani petrecuți în taigaua siberiană, alături de mama sa și un motan pe nume Kot.

Acolo, la capătul lumii, Ana descoperă iubirea, învață să își depășească frica, suferă și iubește, cunoaște oamenii așa cum sunt ei, în adâncul sufletului.

Întoarsă din surghiun, viața nu îi este însă mai ușoară, locurile de baștină fiind total transformate și neputând să își viziteze familia, rămasă în România.

Cu toate acestea, speră, iubește, se roagă Domnului și trece peste toate cu spiritul și sufletul neînfrânte. Lucru pe care nepoata îl remarcă atât de bine și pe care își dă seama că ea nu îl are, deși nu a trecut prin greu și are tot ce își poate dori.

Fiecare capitol din viața Anei pare un capăt de drum, însă, de fiecare dată se dovedește că acesta este doar un alt început, o nouă lecție, chiar și finalul romanului este un capăt de drum ca o capodoperă! Poate cea mai frumoasă parte din carte este chiar capătul...

Capătul drumului de Liliana Corobca este o carte de vis! Cu o scriitură fantastică, împletind trecutul și prezentul, accentuând forța poveștilor - un strigăt peste ani pentru toți cei uciși fără vină.

Iar dacă în familie aveți bunici, străbunici ori rude ce au pierit în pustele Siberiei, atunci romanul o să vi se lipească de inimă și o să rămână acolo mult timp după ce ați închis ultima filă...

Capătul drumului nu este doar povestea unei bătrâne bolnave, este povestea unei bucăți din România, este povestea a sute de familii, o bucățică din ADN-ul nostru.

Recomand romanul din tot sufletul, pentru că dincolo de a fi un foarte bun roman, este o lecție de viață - îți arată că viața e o minune, că tu, ca om ești o minune și faptul că te trezești în fiecare dimineață poate fi suficient să te bucuri! Căci în prea mult, am ajuns să nu ne mai bucurăm de puțin... și ce lecție poate fi mai importantă decât aceasta?!


Informații Capătul drumului de Liliana Corobca

Ed. Polirom
Preț aprox.: 40 lei
Nr. pag.: 344
Public țintă: 16+
Nota mea: 10++++++

Închei această recenzie cu un fragment din roman ce mi-a tulburat inima

"Când vedeam că vine trenul, tremura inima-n mine, of,
Când vedeam vagoanele, știam că iau oamenii.
Ai dus sute și-ai dus mii în Siberiile pustii;
Ai dus mii și milioane, să moară de frig și foame.
Gosporadul cel cinstit toată ziua a muncit,
Seara masa-a pregătit, cu familia-a ospătat
Și ostenit s-a culcat.
Nici prin minte nu-i trecea peste-un ceas ce s-a-ntâmplat.
Au venit ca să mi-l scoale, cu arme și pistoale.
Când în casă-au dat năvală, au strigat:
- Bade, te scoală!
Hai, bădică, te trezește și bagaju-ți pregătește,
C-asa-i ordinul din sat, acum să fii arestat
Pe toți la gară ne-au dus, cum duci oile la tuns,
Și din urmă ne-au mânat, ca vitele la tăiat,
Fără leac de pită-n sac. Fără haine de-mbrăcat.
Din urmă ce rămânea?
Numai oful și jalea, casele pe două rânduri
Cu geamuri bătute-n scânduri,
Grajduri și șuri deșertate, căci vitele-au fost luate
De golani și de calici ce slujeau la bolșevici.
Măi Staline, crunt călău, ajungă-te plânsul meu,
Măi Staline, măi Staline, arde-ar pământul sub tine,
Că nu ne-ai dat niciun bine, numai rele ne-ai tot dat.
Multă lume-ai deportat.
Of, of!"

duminică, 9 septembrie 2018

Pielor Giveaway

Toamna e un anotimp prielnic pentru a face daruri, așa că pe lângă concursul organizat pe Facebook, am decis să organizez un altul și pe Instagram.

Premiul constă într-un set de creme de mâini în ediție limitată by Pielor, un brand de cosmetice pe care îl îndrăgesc foarte mult.



Pentru a participa la giveaway trebuie să:

- dați fallow contului meu de Instagram (îl găsiți AICI)
- like/share postării dedicate giveaway-ului
- spuneți care este aroma/mirosul/parfumul preferat și ce amintire vă leagă de aceasta.

Concursul se va desfășura doar pe Instagram, iar povestioara care mă va impresiona cel mai mult va primi setul cadou. 

Giveaway-ul va începe astăzi, 9.09.2018 și se va încheia pe 16.09.2018, câștigătorul urmând a fi anunțat în aproximativ 48 h.


Să aveți noroc și inspirație!

marți, 4 septembrie 2018

September giveaway

Pentru că toamna este unul dintre anotimpurile mele preferate, am decis să organizez un nou giveaway.

Acesta va începe astăzi, 04.09.2018 și se va încheia pe 14.09.2018, câștigătorul urmând a fi anunțat în aproximativ 48 h de la încheierea concursului. Fericitul/a câștigătoare va fi ales/ă printr-un program de tipul random.org.

Premiul pus la bătaie de data aceasta este format din câteva produse de îngrijire personală pe care eu le ador!


Produsele pe care le puteți câștiga sunt:

- cremă de corp cu cocos de la Elmiplant (ingrediente naturale, produs fără parabeni)
- gel de duș Le Petit Olivier, gamă nou apărută pe piață, de înaltă calitate
- serum pentru ten de la Yves Rocher
- mostre produse de îngrijire de la Vichy, Kiehl's, Bottega Verde și La Roche Posay

Pentru a vă înscrie în concurs trebuie să:

- dați like paginii de Facebook Amalia Marinescu Blog
- îmi spuneți prin tag cărei persoane ați vrea să îi recomandați produsele prezentate
- dați like/share postării de concurs.


Mult succes tuturor participanților și sper ca brandu-rile puse la bătaie să vă stârnească interesul!

luni, 3 septembrie 2018

Lyon heart by Ayurmed

Lyon Heart este un suplimenta alimentar comercializat de Ayurmed și despre care am ocazia de a scrie prin suportul celor de la Brander.


Lyon Heart este un tonic natural, de ajutor pentru un ritm cardiac normal și o tensiune stabilă. Principalele plante ce stau la baza acestui produs sunt păducelul, ginsengul indian, trandairul indian, colții babei etc.

Deși produsul conține o suită de ingrediente naturale, cu efect țintit asupra problemelor cardiace, este deosebit de important să consultați un medic înainte de a începe orice tip de tratament. Rețineți, acesta este un supliment alimentar, deci un adjuvant, nu un medicament!

Cu toate acestea, problemele cardiace fiind deosebit de periculoase, în cazul în care suferiți de orice fel de afecțiune a inimii, nu încercați niciun medicament/produs/supliment fără a vă consulta cu medicul curant.

Lyon heart contribuie la:

- menținerea stării de bine a inimii;
- eliminarea excesului de apă din organism;
- menținerea unei tensiuni în limitele normalului.

REȚINEȚI!!! Acest produs este interzis sportivilor! Doza zilnica pentru adulți, de 3 tablete nu trebuie depășită!

duminică, 2 septembrie 2018

Super Blog de toamnă

Toamna aduce cu sine atât de multe!! Un nou an școlar, roade îmbelșugate dar și concursuri inedite, marca Super Blog!

Iar anul acesta, mai mult ca oricând va fi colosal - sau altfel spus, va fi o ediție de nota 10.


Cu fericire mă alături și eu ediției de toamnă Super Blog 2018 și aștept cu nerăbdare să înceapă competiția.

Dacă și voi sunteți bloggeri și vă doriți să fiți parte dintr-un concurs creativ, cu premii multe și distracție și mai multă, vă puteți înscrie aici.


Să înceapă competiția!!!

joi, 30 august 2018

Descoperind România- Orșova învolburată

Excursia noastră s-a încheiat triumfător, cu o vizită la centrala Porțile de Fier I și o plimbare plină de zâmbete și vânt la Orșova.

Din păcate poze din interiorul hidrocentralei, precum și din mini-muzeul acesteia nu avem, fotografiatul fiind interzis în acea instituție.

Pe mine nu pot spune că m-a impresionat în mod deosebit, dar pentru bărbați cu siguranță este un punct de atracție fascinant.

Muzeul constă dintr-o încăpere amenajată hăirupist, unde se pot admira câteva animăluțe împăiate din fauna locală, 2-3 costume populare românești și tot atâtea turcești, precum și câteva podoabe și unelte.

Despre insula Ada Kaleh și celelalte 2 așezări inundate informațiile erau vagi, iar culoarul pe care mergeam spre lifturile ce coborau în sala turbinelor erau expuse câteva tablouri cu fotografii ce reprezentau diverse aspecte din "viața" hidrocentralei.

Spre turbine am coborât însoțiți de 2 ghizi, îngesuindu-ne cam 15 oameni într-un singur lift- nu mi-a plăcut, dar eu oricum am oroare de înghesuială. Unul dintre ghizi ne-a prezentat câteva inforrmații tehnice, precum și date istorice cu privire la construcția hidrocentralei, modul de funcționare, asemănarea cu sora ei din Serbia etc.

Interesant pentru persoanele tehnice, eu mai mult am admirat paianjenii ce își făceau veacul pe platforma de unde admiram noi turbinele.

Mi-a plăcut însă opera de artă înclusă în acea sală, pe care o prezint mai jos. Poza nu este foarte reușită, find o fotografie a unei vedere pe care am achiziționat-o la plecarea din muzeu.


Compoziția reprezintă prietenia româno-sârbă, precum și hidrocentralele identce aflate una pe malul românesc și cealaltă pe cel sârbesc. Să aduci într-o hidrocentrală un strop de artă, asta chiar îmi pare fain!

De la muzeul Porțile de Fier I am plecat spre Orșova, un oraș cândva cochet. Orșova este situată pe malul lacului de acumulare Porțile de Fier I, în zona de vărsare a răului Cerna în Dunăre. Deși orașul are o istorie bogată, recunosc că motivul principal pentru care am oprit acolo a fost o mult dorită plimbare cu barca pentru a vedea de aproape chipul lui Decebal.




Spre norocul nostru am nimerit un barcagiu tare pontos și cu chef de vorbă, care ne-a povestit câte ceva despre fiecare obiectiv în parte și era mereu cu zâmbetul pe buze.

Chipul lui Decebal e măreț, e impresionant, dar mie una mi-a plăcut mai mult plimbarea în sine.

Pe traseu am mai avut ocazia să admirăm o mânăstie de măicuțe, o peșteră răcoroasă și o grotă cu vipere. Despre aceasta din urmă ghidul nostru ne-a avertizat că nu este neaparat indicat să o vizităm, tocmai pentru că e locul preferat al șerpilor veninoși.






De asemenea, aproape de mânăstirea despre care vă povesteam, cu ocazia celor 100 de ani de România, a fost inaugurată și un soi de operă de artă- vă las fotografia mai jos.

Pe fiecare monedă era portretul unor domnitori români


Imaginea de ansamblu, mai jos.


Plimbărica de la Orșova în cazanele Dunării (43 km) am făcut-o cu cei de la RoDan Nautica, pe care îi puteți vedea aici și pe care îi recomandăm din tot sufletul - am avut parte de cea mai faină plimbare!

În cei 43 de kilometrii am văzut statuia lui Decebal, cazanele Dunării, mânăstiea Mraconia, peștera Ponicova și tabula traiana. Tabula Traiana o puteți vedea mai jos.


Aceste Tabula Traiana reprezintă plăci memoriale, ridicate de împăratul roman Traian, atât pe malul românesc, cât și pe cel sârbesc. Plăcile au fost ridicate în cinstea victoriei Imperiului Roman asupra celui dac. Din păcate din cele 10 tabule, astăzi se mai poate vedea doar una.

Noi ne-am simțit tare bine și vă recomandăm cu drag o plimbare cu barca pe Dunăre.


Oful nostru cel mai mare a fost însă la capitolul mâncare - am mai spus asta, dar o să o tot mai spun. În afară de experiența de la Il Calcio Drobeta Turnu Severin, unde mâncarea a fost excelentă, dar servirea execrabilă, locurile unde se poate mânca pe bune sunt practic inexistente.

Desigur, este posibil să nu fi știut unde să căutăm (deși mă îndoiesc) dar zona aceasta stă foarte, foarte prost la capitolul mâncare. Mi-am făcut stocul de senvișuri pentru jumătate de an, că numai când aud acest cuvânt mă ia cu rău...

Lăsând însă punctele mai puțin pozitive la o parte, zona merită vizitată. În primul rând pentru că e parte din România și din noi, ca istorie colectivă și în al doilea rând pentru că e nevoie să coborâm din turnurile noastre de cristal și să luam pulsul României la fața locului.

Zona, deși cu un potențial enorm, este săracă- groaznic de săracă. Și tristă, lipsită de suflet și speranță. Iar asta și multe alte zone ca aceasta sunt România!

miercuri, 29 august 2018

Descoperind România - Cascada Bigăr

Ieri vă povesteam aici despre excursia la Porțile de Fier I și ruta feroviară Oravița - Anina, postare în care vă promiteam ca azi să continui cu următorul obiectiv turistic.

Ei bine, pe drumul de întoarcere ne-am oprit la Cascada Bigăr. Izvorul  Bigăr este o arie protejată de interes național, de tip mixt, situat în județul Caraș-Severin. Rezervația a luat ființă în 1982 și mai târziu, prin anii 2000 a fost declarată arie protejată. Rezervația poate fi vizitată, în cadrul acesteia putându-ne bucura de diferite forme de relief, păsări, reptile, pești, precum și de flora specifică grupări montane a Munților Banatului.

Izbucul Bigăr este un izvor puternic, alimentat de un curs de apă subteran ce străbate peșterea cu același nume din Munții Aninei. După 200 de m apa izvorului se varsă în râul Miniș de pe un prag stâncos, formând ceea ce noi cunoaștem sub forma de Cascada Bigăr.



În preajma cascadei există și un soi de parcare amenajată, unde puteți cumpăra diverse suveniruri (desigur, made in China) sau să mâncați una-alta (deși nu recomand să mâncați de acolo).

Drumul de la parcare spre cascada este destul de îngust, astfel dacă vă intersectați cu turiști ce vin din direcția opusă o să fiți nevoiți să faceți câteva scheme acrobatice pentru a vă descurca pe mini-potecuță.

Dar în afară de aceste mici observații, priveliștea este frumoasă, cascada aș putea afirma chiar spectaculoasă, iar linișea zonei, frumusețea naturii și susurul apei medicament pentru inimă. Privind câteva minute căderea apei o să vă simțiți inima mai ușoară. Așa că dacă vă apasă grijile de zi cu zi, pentru câteva momente le puteți lăsa purtate de apă și scufundate în adâncuri.

Sau desigur, puteți oricând să vă prostiți fotografiindu-vă. Nu neaparat pentru amintiri, cât de dragul de a vă prosti puțin în mijlocul naturii. Iar dacă în grup aveți și prieteni securiști, ședința foto chiar se poate transforma într-o amintire pentru o viață!


Oricum ar fi, locul are o încărcătură specială, o energie pozitivă și reușește să te scoată din cotidian, oferindu-ți un vibe pozitiv pentru întreaga zi. Sau cel puțin pe noi a reușit să ne detensioneze și să ne calmeze.


Mi-ar fi plăcut tare mult să pot să ajung până sub stânca acoperită de mușchi, să mă tolănesc pe piatra umedă și să admir din spatele perdelei de apă priveliștea, turiștii, soseaua!

Acolo, protejată de stâncă și căderea rapidă a apei sunt sigură că simțurile și se ascut, că există o conexiune aparte cu natura și că linișea este cu adevărat miraculoasă.

Din păcate nu am avut cum să ajung în locul mult dorit, dar am putut să îmi imaginez.

Rezervația nu am vizitat-o, deoarece eram pe fugă, însă dacă aveți drum în zonă, opriți cu încredere și vizitați Cascada Bigăr. Chiar dacă petreceți doar câteva minute admirând-o, cu siguranță o să plecați de acolo mult mai zen!




Părăsind Cascada Bigăr am avut un oarecare sentiment de melancolie că trebuie să lăsăm în urmă un loc atât de special, dar știam că noi aventuri urmează, așa că despărțirea a fost ușoară.

Dar despre toate acestea, precum și vizita la Hidrocentrala Porțile de Fier I, povestim mâine!