Roses of Bulgaria

Dacă mă urmăriți, deja știți din această postare faptul că weekend-ul trecut am avut dat o fugă în Bulgaria, la Balcic.

Am fost cucerită de tărâmul bulgăresc și de peisajele văzute, de domeniile palatului și am înțeles de ce reginei Maria îi plăcea atât de mult acolo..

Și pentru că nu ai cum să pleci din Bulgaria fără celebrele lor produse pe bază de trandafiri, mi-am luat și eu ceva micuț și drăgălaș... Plus un cadou pentru mama (încă nu îți spun ce ți-am luat, te las să te frămânți de curiozitate până vin acasă)!

Bulgarii au o adevărată cultură a trandafirilor, ca să nu mai vorbim de cât de variată poate fi gama cu astfel de produse... Ba chiar au și un festival închinat acestor flori- îmi imaginez cât de parfumat e festivalul...

Se vede că tărâmul bulgăresc ne-a aparținut... costumele lor tradiționale seamănă atât de bine cu ale noastre!

Recunosc că dacă aveam mai multe leva la noi mi-aș fi luat mult mai multe chestii- am fost tentată să plec și cu niște săpunuri (miroseau incredibil), dar m-am limitat la un balsam de buze din gama locală, Roses of Bulgaria.

Am folosit deja balsamul, este hidratant, cu un miros plăcut, discret, de trandafir și fericire! Și vine și într-un ambalaj simpatic foc.

Dacă nu sunteți fani trandafiri, mai aveau balsam cu măsline și lavandă (cel cu lavandă mirosea dumnezeiește). Prețul balsamului a fost de 7.5 lei, ceea ce din punctul meu de vedere e ok.

Și dacă tot vorbim despre trandafiri, am descoperit o poezioară puțin lacrimogenă a nașterii acestor flori, pe care aș vrea să o împărtășesc și cu voi. Se numește simplu Legenda trandafirilor și este scrisă de al nostru George Coșbuc.

Legenda trandafirilor

O mamă tânără-ntr-un sat

Al Indiei, trăia iubită

De soțul ei și fericită

De multe câte i s-au dat.

Statornică-i trecea viața,

Cum trece-n farmec dimineața

P-un câmp frumos și plin de flori.

Și i-au dat zeii-ndurători

Un copilaș, ca el să fie

Cea mai înaltă bucurie

În traiul ei de rău scutit.

Dar într-o zi s-a-mbolnăvit

Cel dezmierdat din mână-n mână,

Și s-a zbătut o săptămână

Și-a opta zi el a murit.

Din lut era; s-a-ntors în lutul

Creării noastre-a tuturor!

Și mama-și blestema trecutul

Și se-ngrozea de viitor:

Vedea întreaga ei viață

Un câmp pustiu, prin care ea

Cu multă plângere-și ducea

Durerea timpului de față.

Și cu copilul mort la piept,

Aleargă nebunită mama

Și la picioarele lui Brama

În templu ea se duce drept.

Cuprinde gleznele mărețe

A zeului cu patru fețe

Și-n hohot tânguios de plâns,

Obrazul și-l lipește strâns

De piatra cea din veac cioplită.

Tu, patimă nebiruită

A dragostei, ce-o ai de noi,

Părinte! de ne dai un bine

De ce-l ceri iarăși înapoi?

O, lasă-mi viu copilul, Doamne!

De ce m-alungi tu cu dureri

Din ziua caldei primăveri

În noaptea pustiitei toamne?

Și-atunci prin templul luminat

Un sunet vâjâind scoboară,

Ca mulți vulturi ce grabnic zboară

Și-n piatră Brama s-a mișcat:

Femeie! Eu sunt mila milei,

În stânga am lumina zilei

Și vorbele, în dreapta port

Lumina gândului și fapta

Îmi voi deschide dară dreapta

Ca să-ți înviu copilul mort!

Tu mergi și cată pe pământ

O casă-n care niciodată

N-au fost dureri și nici nu sânt,

Și-acolo pune jurământ

Că ai să plângi viața toată;

Că de lumină vei fugi,

Fiind d-a pururi supărată,

Că n-ai să râzi cât vei trăi

Cel mort atunci va fi în viață!

Și cu nădejdea scrisă-n față

Ea pleacă, și din sat în sat

Prin toate casele-a-ntrebat.

Și a găsit în casa ceea

Că p-un fiu mort plângea femeia,

Și-ntr-altă casă plini de dor

Copiii plâng pe mama lor,

Și un bărbat în casa asta

Plângea că i-a murit nevasta.

Și nici o casă n-a găsit

Fără dureri, un loc scutit.

Și s-a întors la templu mama,

Nu-i nici o casă-n lume, Brama,

Scutită de dureri și-amar.

Părinte-al vieții, e-nzadar,

D-aș alerga prin lumea toată

O, lasă-mi viu copilul, tată!

Și ca un tunet depărtat,

Prin templul sfânt s-a ridicat

Un vuiet aspru de furtună

Și-un glas puternic: Ești nebună

Vreai întuneric? Dar să-mi spui,

Poți face-ntunecime plină,

În locul unde nu-i lumină?

Și întuneric unde nu-i

Tu faci lumină? Zile triste

Fără plăceri tu cum le crezi?

Și de există alb, nu vezi

Că negru-l face să existe?

Aceasta tu nu o-nțelegi?

Vrei pentru tine alte legi?

Dar pentr-un om stricat la minte

Nu schimbă zeii ce-au făcut

Ce-a fost în veci ce au trecut,

În veci va fi de-acu nainte,

Și cei vii de vor înceta

Să râdă, blestămându-și soartea,

Cei morți din groapă s-or scula

Și-or râde ei! Nimic nu-i moartea,

Viața-i tot! Auzi cuvântul:

Nebunii n-au nimic d-ajuns!

Și biata mamă n-a răspuns

Plângând a-nmovilit pământul,

Pe fiul ei l-a dat lui Iama.

Și-a plâns o zi întreagă mama,

Mormântu-n brațe ea l-a strâns,

Și-o noapte-ntreagă a tot plâns.

Și-a tresărit în zorii zilei

Și-o clipă s-a pierdut în vis:

O mângâiere i-a trimis

Din ceruri Brama, mila milei!

Din lacrimile plânse-n zori

A răsărit o albă floare,

Și peste noapte-a ei plânsoare

S-a prefăcut în roșii flori.

Erau frumsețile luminii

Dar aveau spini, și-atâta ce-i?

Ea, biata, nu mai vede spinii

Și-adună flori, și mâna ei

Îi sângeră, dar nu o doare,

Că pentru-un spin avea o floare

Așa e scris în cartea sfântă

A legii legilor. D-atunci

Răsar aceste flori pe lunci.

Flăcaii-n poezii le cântă

Și le slăvesc d-atunci pe drept,

Nevestele le pun la piept

Și fetele le pun în plete.

Și-n templul zeilor doi miri

Împodobesc cu flori vestmântul

Și mame triste pe mormântul

Copiilor pun trandafiri.

De ei cine-și ascunde fața

De teamă că de ghimpi sunt plini?

Și dacă viața are spini,

De ce te plângi că-i rea viața?

Sursă foto 1