Iubește, dăruiește, educă

Sărăcia naște monștrii!

Dacă ar trebui să mă gândesc care ar fi cauza sufletului meu, acea cauză pentru care aș milita și aș merge până în pânzele albe, de fapt îmi vine în minte un întreg proiect.

Din experiența mea de până acum (nu foarte multă ce-i drept, dar în locații esențiale aș spune) am realizat că cea mai mare problemă cu care se confruntă România este sărăcia. Iar sărăcia atrage după sine o întreagă serie de alte probleme: educație precară, agresivitate, violență, boală, depresie etc.

România are din ce în ce mai multe zone devaforizate, zone ce cândva erau prospere, iar oamenii puteau duce un trai liniștit. Spitalele sunt din ce în ce mai părăginite, întreaga țară este un soi de ruină, tristă, gârbovită și prăfuită.

Mii de copii rămân în grija bunicilor, unchilor, vecinilor sau a asistenților sociali, părinții fiind nevoiți să plece prin țări străine în căutarea unui trai mai bun și a unui salariu decent.

Cei rămași totuși în țară sunt nevoiți să își părăsească și ei casa sau locul de baștină, mutându-se în București ori alte orașe mari din România, căci în provincie locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține. Tragic este faptul că acest fapt nu le garantează un trai decent. Chiriile exorbitante, salariile mult mai mici față de media europeană, orele suplimentare mult prea multe conduc spre epuizare fizică și psihică.

Muncitorul român încă este exploatat, manipula, nu își cere și nu își știe drepturile. Trăiește la limita sărăciei, a subzistenței, ducându-și traiul de pe o zi pe alta, temându-se că va veni ziua în care nu va avea ce pune pe masă.

Din punct de vedere al natalității suntem sub limita europeană, fapt susținut de cele prezentate mai sus, explicabil ținând cont că în România zilelor de astăzi să ai un copil este un lux. Paradoxal (sau nu) rata abandonului bebelușilor născuți din mame minore crește  vertiginos.

Este cert, România se confruntă cu multe probleme, cu dezumanizare și durere, probleme ce au la bază o cauză fundamentală: sărăcia!

Din păcate nu îmi pot înființa o bancă sau ong care să furnizeze bani României și locuitorilor săi ce au imperios nevoie de un zvâc financiar, dar cred cu tărie că pot pune bazele unui soi de ong a cărui scop să fie educarea românilor.

Și acum îmi răsună în minte cuvintele unor elevi dintr-o zonă defavorizată, loc în care am profesat la începutul carierei mele. Mi-au rămas cumva în minte și de fiecare dată când mi le amintesc îmi provoacă un amalgam din cale afară de variat.

Doamna, noi am vrea să învățăm meserii adevărate. Ne place școala, a bună, dar e nevoie și de muncitori. Noi vrem să fim sudori, tâmplari, colegu electrician... Da unde să învățăm noi toate astea doamna?! Nu ne învață nicăieri și dacă am vrea să mergem în altă parte, unde se fac astea, noi nu avem bani doamna. Dar de muncitori e mereu nevoie, sunt utili. Iar acum abia mai găsești... mai încolo ce o să fie?

Într-o notă mai pesimistă un alt elev mi-a spus răspicat că pe el școala nu îl ajută cu nimic, căci când o să o termine tot în sapă de lemn o să ajungă.

Fetele erau ceva mai optimiste, dar lipsa educației sexuale și dorința de a scăpa de mediul familial problematic le împingea la relații defectuase, iar multe ajungem să rămână însărcinate încă din ciclul gimnazial ori, în cazuri mai grave, erau chiar traficate.

Din acea perioadă mi-am pus în minte să fac cumva încât să pot oferi servicii de calitate elevilor și comunităților din zonele defavorizate și nu numai.

În viziunea mea un ong dedicat 100% cauzelor sociale ar trebui ca  mai înainte de toate să educe! Să ofere un fundament, să scoată oamenii din situațiile de risc la care sărăcia îi supune. Să îi învețe că se pot descurca singuri, că schimbarea este posibilă, că pot face orice își propun și că pot ieși din acest tipar defectuos.

Nu îmi doresc să le ofer câteva lucruri, alimente ori speranțe de 2-3 ori pe an, de sărbătorile importante, când gâdilați în orgoliu cei mai norocoși sunt deschiși donațiilor. Nu vreau să învețe că lumea își amintește de ei doar la zile de sărbătoare ori că trebuie să aștepte din partea altora punguța cu ajutoare pentru a se putea descurca.

Vreau să îi educ, să îi învăț o meserie, să îi informez, să le demonstrez că nu sunt neajutorați și pot munta munții din loc. Îmi doresc ca asociația/ong-ul/cauza mea sau cum o voi numi să nu se mulțumească cu a oferi o punguță cu obiecte de igienă, ci să insufle nevoia unei igiene bune, precum și motivele pentu care este atât de importantă.

De la mic la mare, de la părinte la copil și bunici, de la primar la polițist și profesor, toți trebuiesc informați, pregătiți și antrenați în acest proces al schimbării. Noi, ca români trăim de prea mult timp în fatalism, sub puterea lui așa a vrut Dumnezeu, n-ai ce să faci. Îmi doresc ca prin educație să reușim să rupem lanțurile viețuirii în acest tip de neajutorae învățată și să ne luăm viața în propriile mâini.

Să uităm de capul plecat sabia nu-l taie și să cântăm cu tărie întregul vers: Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, dar cu umilință lanțu-l înconvoaie!

Mi-aș dori să mă pot organiza pe categorii de vârstă și să ofer gratuit serviciile ong-ului acestor oameni. Centre de parenting, centre de informare pentru sănătate, educație, angajare etc., școli de meserii, ateliere pentru bătrâni (căci și ei sunt o parte importantă a societății- din păcate uitată ori prea neglijată).

Mi-ar plăcea să îi învăț bunele maniere, tehnici de autoapărare și reziliență, să existe centre sportive și posibilitatea consilierii individuale. Specialiști care să le explice ce drepturi și obligații au, pentru a nu mai fi exploatați de angajatori.

Elevii să se perfecționeze în anumite meserii (mecanic, vopsitor, sudor etc., în funcție de înclinații), să aibă noțiuni fundamentale de bricolaj, curățenie, ergonomie, croitorie etc.

România are nevoie de oameni informați, puternici, cerebrali, bine pregătiți profesional, care să facă ceea ce le place lor cel mai mult. Pentru a scutura mantia gri a bolii ce acoperă țara ca o molimă avem nevoie de oameni cu mentalități noi, curajoși.

Schimbarea vine greu pentru că nu este nici ușoară, nici confortabilă. Ne este mult mai ușor să perpetuăm obiceiuri dăunătoare, dar familiare. Schimbarea ne scoate din cotidian, din amorțeală, nu suntem confortabili cu ea și ne poate speria. Dar, din când în când, schimbarea este bună! Chiar dacă durează ani.

România nu se poate schimba doar cu mine sau cu tine, dar România se poate schimba cu noi! Iar visul meu este să reușesc să educ, informez, cresc și învâț cât mai mulți oameni. Nu vreau să îi salvez, pentru că ar însemna să cred că au un handicap și singura lor șansă este salvarea. Eu cred că românii au nevoie de un impuls, de o nouă direcție și să li se acorde încredere!

Mi-ar plăcea ca și alții să creadă una ca asta, să creadă în viziunea mea și să investească puțin câte puțin, pentru a putea construi acest nou viitor. Avem nevoie de persoane care să ofere puțin din priceperea și experiența lor, oameni ce vor să îi educe pe alții și își doresc o Românie sănătoasă.

Avem nevoie de centre, personal și dorința de a vedea o schimbare. Pentru o astfel de cauză aș merge până în pânzele albe și aș căuta sponsorizări și sprijin - material și uman.

Credite, donații,timp, specialiști, de toți este nevoie pentru a pune pe picioare visul meu. Dar acesta se bazează pe iubire, dăruire și educație, deci este menit să reușească!

Încă mai există spranță în România, depinde de noi cum avem de gând să o folosim. Dar dacă plecăm la drum conduși de iubire față de semenii noștrii și tara asta frumoasă, nu aveum cum să dăm greș.

„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: http://www.avbs.ro/, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”

Sursă foto 1, 2