vineri, 9 martie 2018

Drumeție cu... surprize!! Și premii mii

Călătoriile, indiferent de cât de scurte sau lungi ar fi ele, sunt o sursă minunată pentru reîncărcarea bateriilor și deconectarea ideală de cotidian.

Sinceră să fiu, prefer drumețiile scurte (dar dese!!! doooh) dar încărcate de emoție. Și asta pentru că peste ani și ani, cele ce vor conta vor fi emoțiile, amintirile și nu obiectele.

Iar de departe cea mai plăcută, surprinzătoare și de neuitat călătorie a fost acum câțiva ani, de 1 decembrie, cu plecare la.... 5 dimineața!

Vă puteți lesne imagina că o drumeție ce începe la așa o oră matinală nu are cum să nu rămână în memoria colectivă a grupului! Răsăritul soarelui, aerul înțepător al iernii, mâncatul bomboanelor la bordul unei mașinuțe, căci ce, era și ziua mea- premizele perfecte pentru o călătorie de neuitat.

Și credeți-mă, nu doar că a fost de neuitat, neimaginat și necrezut, dar s-a dovedit a fi și cât se poate de surprinzătoare!

Destinația finală, frumosul oraș Constanța era scopul drumeției de weekend, căci mereu îmi dorisem să văd marea iarna- și ce cadou putea fi mai bun. Urma însă ca până la malul mării să ne oprim câteva momente și la mânăstirea Dervent, un loc cu adevărat magic. Și pentru că magia naște magie, Dervent s-a transformat în cea mai frumoasă amintire de drumeție... pentru că....


Am primit cel mai frumos cadou de ziua mea! Dovada supremă de dragoste din partea omului de care îmi voi petrece cât mi-a mai rămas din viață.

Nu se pot pune în cuvinte ori în câteva rânduri emoțiile resimțite în acel moment, dar pentru a vă face o idee, închideți ochii și imaginați-vă că priviți printr-un caleidoscop. Dar nu un caleidoscop oarecare, format din bucățele de sticlă colorată, ci unul compus din emoții, gânduri, trăiri!

Iar cererea a fost atât de bine gândită, în cât toate piesele s-au potrivit în așa fel în cât să transforme acea călătorie la mare într-o amintire de neprețuit. Fotografiile, locația încărcată de spiritualitate, piatra de un albastru marin a inelului și cadoul de ziua mea- MAGICE!


Caricatura era musai să o facem, să ne asigurăm că peste ani și ani, atunci când o să fim bătrâni și uituci, o să avem dovada palpabilă a celei mai frumoase drumeții spre mare.

Iar partea cea mai bună este că amintirea acelei zile nu o poate fura nimeni, nu o poate cumpăra sau vinde nimeni! Ne aparține în totalitate, este a noastră și numai a noastră, iar asta îi dă o putere inimaginaiblă.

Dacă și voi aveți astfel de amintiri din drumeții, aștept să le povestiți mai jos, iar cei de la Momondo o vor premia pe cea mai deosebită.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018

14 comentarii:

  1. Valeria Chertes9 martie 2018, 21:19

    Foarte frumos, succes!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu acum 4 ani am fost in bulgaria,totul a fost minunat .Am ajuns la hotel și am parcat mașina eram 6cupluri și 3 mașini.am sta vreo 7 zile.Dupa am luat mașina din parcare și am plecat ,pe drum după ieșirea din stațiune am oprit cu toți sa alimentam,ce sa vezi mașina mea nu mai pornea.Ne am uitat cu toți la ea nu stiam ce are…când de odata iese de sub ea tot uleiul de motor,,…da spărsesem baia de ulei.Am avut un șoc,nu stiam ce sa facem,nu vroiam sa sunam la tractări ca ma gândeam ca ne va “rupe”de bani,îți dai seama sa ne tracteze din Bulgaria in România ,ma costa mai mult tractatul mașini decât vacanța.In fine am luat o sufa și prietenul nostru cu un Citroën ne a tras (mașina mea era o Skoda)pana in romania in Constanța unde soțul meu a rămas la un service sa repare mașina .Eu am ajuns acasă cu prieteni mei și m am dus sa ii mai pun bani pe card sa poată face mașina și sa vina acasa(la Pitesti ).
    Nu îți imaginezi ca am plâns tot drumul de oftica ca soțul a spart baia de ulei (a dat intr-o denivelare de viteza cu ea in timp ce căutam hotelul,apoi l am găsit și mașina a stat parcata o săptămâna și nu s a mai uitat nimeni la ea,…iar la Plecare supriza ��)
    Am plâns tot drumul și am stat cu o frica sa nu ne oprească poliția sa ne vadă tractati(îți dai seama. Sa tracteze o mașina pe autostrăzii o adevarata peripeție și atâta drum)
    Asta a fost cea mai gravă peripeție a mea și mai costisitoare.
    Nu am cum sa uit acesta vacanța.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu adevarat o vacanta de neuitat, incarcata de emotii de toate felurile. De la fericire la agonie in doar cateva clipe. Va multumesc ca ati impartasit aceasta amintire cu noi si va doresc mult succes in concursul celor de la Momondo!

      Ștergere
  3. Foarte frumoasa si plina de dragoste si romantism, postarea ta!
    Va doresc sa serbati multi ani înainte aceasta frumoasa poveste!
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. O vacanta cu peripetii a fost acum cativa ani la tara, la bunicii mei, in Bucovina. Am iesit intr-un week-end cu parintii si bunicii sa facem un circuit , sa ne mai relaxam. La intoarcere, deoarece nu eram aproape de vreun oras am zis sa alimentam la un peco, foarte cunoscut de asemenea. Zis si facut, am bagat de o suma maricica,ca sa ne mai ajunga cateva zile, insa, dupa cativa kilometri in care mama a condus ne-am oprit intr-un sat sa luam niste inghetate un suc, ceva de-ale gurii.Cel care s-a dus la magazin a fost tata noi(eu , mama si bunica) asteptand in masina.Stand noi relaxati, vad dintr-o data cum de la radio iese un fum negru.Ne-am speriat, am luat repede gentile si asteptam sa explodeze sau sa faca ceva.Din fericire, nu s-a intamplat nimic mai mult insa, am ajuns la concluzia ca de vina era motorina proasta pe care am bagat-o. Desi era a unui brand cunoscut, se pare ca nu era chiar asa. De atunci a fost invatatura de mine, bagam motorina doar din orasele mari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc ca ai impartasit cu noi aceasta intamplare din vacanta. Va doresc mult succes!

      Ștergere
  5. Fericirea vine din lucruri simple: un zambet, o imbratisare,un apus de soare, o floare, o excursie.... Am inteles demult ca trebuie sa incetez sa ma preocup sa caut fericirea- ea vine de la sine. Dintre sutele de zile pe care le-am trait nu consider ca exista "cea mai" fericita zi. Am trait multe zile "cele mai fericite". Una dintre acestea a fost pe o plaja izolata a unei mici insule din Grecia. Singura cale de acces era o carare pietruita printre stanci. Mica noastra masinuta ne-a facilitat accesul, dupa indelungi cautari. Copaci gigantici creeau umbra racoroasa. Dealuri inalte de fiecare parte a falezei. In departare imaginea muntilor. Vegetatia verde dupa ultima ploaie de vara. Marea calma in fata. O insula in departare. Soarele cald si luminos. Aveam provizii pentru o zi. O zi perfecta lipsita de evenimente spectaculoase, aceea liniste si naturalete paradisiaca. Privind apa limpede am realizat ca omul este alcatuit din frânturi : de gânduri, luciditate, sentimente, iar de cele mai multe ori vorbele si purtarea nu tradeaza nimic din adâncul fiintei. El se adapteaza si creeaza situatii prielnice desfasurarii sale ca personalitate, etaleaza o imagine despre sine, mai mult sau mai putin în concordanta cu realitatea. Situatiile extreme îi scot la iveala însusiri ascunse, nestiute, adevarata sa înfatisare, sau poate doar trasaturi nascute din sentimente intense într-un moment crucial. Asemenea apei sunt oamenii, uneori limpezi, alteori tulburi, mereu în stransa legatura cu “vremea de afara”, dar în esenta, sunt aceeasi. Asa cum apa nu îsi schimba niciodata compozitia, o regasim în aceeasi formula, dar poate lua orice forma. Ar trebui sa luam lucrurile asa cum sunt...pe oameni fara limite, cu samânta lor buna sadita pe un pamânt roditor sau sterp, etern schimbatori, însa cu aceeasi esenta. Ar trebui sa învatam sa iubim esenta… compozitia si nu formele. Este singurul mod în care putem fi mai aproape unul de celalalt.Cu bune si cu rele am fost unul aproape de celalalt pe o insula din Grecia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos spus. Ma bucur ca ai impartasit cu noi aceasta amintire deosebita- chiar o lectie de viata as putea spune. Iti doresc mult success in concurs.

      Ștergere
  6. In cazul meu vacantele sunt un soi de terapie- atat pentru suflet, cat si pentru corp. Evadarea din cotidian, contactul cu noi locuri, oameni si obiceiuri sunt un adevarat panaceu.
    Nu as putea spune ca o singura amintire sau o singura vacanta a fost cea mai frumoasa sau deosebita. Fiecare are ceva special, diferit, ce le transforma in experiente de neuitat- chiar si in cazul celor cu peripetii. Cu toate acestea, ca si in cazul oamenilor, unele reusesc sa ti se lipeasca de inima, sa devina particica a sufletului tau si sa iti aduca zambetul pe buze cu mult dupa ce s-au incheiat. Acesta este si cazul unei vacante scurte, dar intense in tinutul huniazilor, pe plaiurile Devei, pe cararile prafuite ale arboretumului simerian.
    As putea spune ca am descoperit un colt uitat de Rai, pe plaiuri mioritice- un loc atat de frumos si spectaculos incat te lasa fara grai. Un soi de vrajitorie ce te cheama iar si iar si iar pe carari inverzite.
    Eu una nu stiam de existent unui parc dendrologic in Romania, cu atat mai putin de existenta unuia in Simeria. Astfel, ceea ce la inceput a parut un ocol fara rost si o conjuctura nefericita de evenimente, a dus la cea mai frumoasa drumetie de weekend.
    Peste 70 ha de verdeata, arbori seculari, plante exotice si o liniste tamaduitoare ce te intampina inca de la intrarea in arboretum. Fiind primavara, spectacolul de culori, mirosuri si trilul de pasarele atingea dimensiuni caleidoscopice.
    Cararile pietruite, mirosul de pamant reavan, verdele crud de primavara si susurul apei, parfumul imbatator de liliac, glicinii multicolori, totul este o adevarata incantare pentru ochi si suflet.
    Frumusetea naturii, cumva parca atemporala, suspendata in timp, departe de zgomotele orasului, grijile de zi cu zi si apasarea supararilor este un soi de portal spre fericire- o stare de bine tangibila. Cu cat inaintezi spre inima parcului, parcurgandu-i potecile, obosela te paraseste si un nou tu ia nastere. O conexiune neasteptata cu natura si istoria arboretumului. Susurul izvoarelor, cantecul pasarilor, fosnetul vantului printre arborii seculari spuneau legende, pentru toti cei pregatiti sa asculte- o reintoarcere la inocenta, la adevarata semnificatie a vietii.
    Conacul boieresc, cu toate acareturile lui si pivnita miserioasa imbracata in edera, cupolele verzi construite integral de natura, poienitele scaldate de soare ce te imbiau sa le strabati descult, magia aceea autentica, tangibila, concentrata intr-o particica din Romania- o descoperire ce o voi tine minte pana la finele vietii deoarece mi-a schimbat viata si perspectiva asupra ei.
    Treceam printr-o perioada grea si eram si genul de persona careia ii placea sa planifice totul cu lux de amanunte. Asadar, poate nu a fost intamplator ca m-am ratacit si pasii m-au purtat pe urmele contelui Gylay. Simplitatea si forta naturii m-au facut sa realizez ca de multe ori uitam sa traim cu adevarat, inpovarati fiind de traiul de zi cu zi, ca viata nu e un plan cincinal bine detaliat si creionat. Din cand in cand avem nevoie si de magie, iar daca vreti sa va regasiti, pierdeti-va macar o ora printre arborii parcului dendrologic din Simeria!


    RăspundețiȘtergere