Recenzie Miere de Tudor Ganea

Cartea de astăzi este cu totul și cu totul aparte și trebuie să vă precizez că m-am gândit mai mult ca niciodată daca să scriu sau nu ceva despre ea.

Ce m-a convis să îi ofer un loc în șirul postărilor dedicate recenziilor de carte a fost faptul că mă intrigă (profund)! 

De mult nu am mai citit o carte la finalul căreia să nu pot spune dacă mi-a plăcut sau nu, ceea ce denotă faptul că este un roman bine scris. Ca și în cazul filmelor, dacă la finalul acestora ești încă în dubii, e clar că și-au atins scopul.

Așadar, despre Miere de Tudor Ganea trebuie să vă mărturisesc că am achiziționat-o fără să știu absolut nimic despre ea ori despre autor. Mi-a plăcut coperta enorm, avea un titlu gurmand și nu m-am putu abține să nu o pun în coșul de cumpărături. 

După primele 5 pagini am crezut că este o culegere de proză scurtă, prezentând pe parcursul celor 200 de pagini poveștile a diferite personaje, fără legătură unele cu altele. După următoarele 10 pagini mi-am dat seama că m-am înselat și că toate personajele romanului sunt cumva interconectate.

Citind încă 10-15 pagini deja eram în ceață totală, drept pentru care am concis că Miere trebuie terminată în aceeași zi, pentru a putea dormi liniștită.

Acțiunea se petrece atât în plan real, cât și imaginar, în satul Mireni, Bucureștiul cosmopolit și Constanța boemă.

Cumva romanul m-a dus cu gândul la nuvelele lui Mircea Eliade și întunecimea lui Kafka, păstrându-și în același timp nota de nou, de original.

În această carte noțiunea de timp pare să nu existe sau cel puțin aici timpul îmbracă haine cu totul și cu totul noi pentru noi, cititorii neinițiați.

Personajele sunt un adevărat deliciu, fie că vorbim de Stelu, cel cuprins de o nebunie cu totul și cu totul aparte, de nea Petrică apicultorul tăcut din Mireni ori Radu, demiurgul poveștilor ce acaparează și zăpăcesc cititorul.

Un aspect plăcut al poveștii este ritmul din ce în ce mai alert al acesteia, melanjul dintre fantastic și imaginar, precum și misterele ce sunt presărate la fiecare pas într-un loc (aparent) banal, satul Mireni.

Pățăniile fiecărui personaj se țes asemenea unei pânje de paianjen, ca în final să se regăsească în centru, pădurea de salcămi a Mirenului, un soi de axis mundi. 

Haos, mister, un strop de supranatural și o ciudată întrepătrundere a timpurilor domină întreg romanul, făcând imposibil ca cititorul să poată prezice ce urmează a se întâmpla, lucru destul de greu de obținut (părerea mea, desigur).

Deznodământul are aceeași notă încărcată de mister, făcând ca cititorul să rămână și cu mai multe semne de întrebare, purtându-l pe aripile imaginației, hăt, departe în ciudată pădure de salcâmi din Mireni.

Miere este un roman ce pe mine personal m-a intrigat, pe care nu am putut să îl cataloghez (nici acum nu pot spune dacă mi-a plăcut sau l-am urât) și a stârnit în mine sentimente cât se poate de contradictorii.

Iar cele de mai sus m-au determinat să vă vorbesc astăzi despre ea și în același timp să o recomand, căci este o carte ce te forțează să lași convenționalul în urmă și să porneși într-o călătorie cu totul și cu totul aparte.

Informații Miere de Tudor Ganea 

Ed. Polirom

Colecția EGO proză

Nr. pag.: 208

Preț: 27 lei

Public țintă: +20

Nota mea: 10 (pentru că a reușit să mă intrige 100%)