miercuri, 3 ianuarie 2018

Reading challenge

Prima postare din 2018 este despre cărți, amintiri și lucruri dragi. Și pentru că pe lângă beauty, makeup și fashion iubesc cărțile, astăzi este despre cele din urmă!

Pentru mine dragostea față de cărți a început cu foarte mult timp în urmă, când copil fiind bunica reușea să mă țină după-amiezele în casă doar citindu-mi povești nemuritoare. Cum nu eram genul de copil care să doarmă după-amiaza, dar ai mei dintr-un motiv straniu doreau să mă știe în casă după masa de prânz, singura soluție erau poveștile.

Mă cuibăream cu bunica în pat, alegeam o carte, iar ea începea să îmi citească din cuprins. Titlul care mă atrăgea cel mai tare câștiga și bunica începea să îmi spună povestea. De cele mai multe ori era nevoie de 2-3 astfel de povești până să adoarmă bunica! Când adormea, eu o tuleam în curte și îmi făceam de cap prin grădina de zarzavat.

Era un soi de ritual, un obicei al nostru ce făcea după-amiezile să fie mai frumoase și timpul să treacă mai repede. Iar când am început școala și a trebuit să mă mut definitiv la oraș, din dor de zilele petrecute alături de cele mai frumoase povești, am început încet-încet să citesc de una singură. Destul de greu la început, pe alocuri frustrant, dar nu puteam renunța la zecile de lumi ce se deschideau în fața ochilor mei. Doar deschizând o carte puteam călători oriunde, puteam fi oricine și trăi atâtea și atâtea vieți.


Cu toate acestea nu pot spune că eram un fan al romanelor sau că nu puteam sta fără să citesc... asta până în ziua în care mama mi-a sugerat să citesc Singur pe lume. Romanul lui Hector Malot mi-a plăcut atât de mult, că pur și simplu nu am putut lăsa cartea din mână. În câteva zile toate cele aproape 400 de pagini le-am devorat în doar 3 zile. Și acela a fost momentul în care cărțile m-au prins definitiv, iremediabil și irevocabil în mrejele lor magice!

Au urmat apoi Heidi, fetița munților, Fram ursul poloar și multe altele. Apoi l-am descoperit pe Alexandre Dumas și m-am amorezat teribil de felul în care scrie, de personajele și romanele sale.


Totul a pornit de la niște desene animate pentru copii de prin anii 90, cu Cei trei muschetari, reprezentați sub formă de animale (muschetarii erau niște căței, Milady era o pisicuță albă etc.). Când mama a văzut că îmi plac atât de mult desenele respective, mi-a povestit că sunt inspirate dintr-un roman și pentru că tot îl aveam în bibliotecă mi-a sugerat să îl citesc. Zis și făcut și de atunci nu pot sta fără să răsfoiesc măcar o carte în decurs de o săptămână.

După Cei trei muschetari au urmat Cele două Diane, Conjurații (despre care pot afirma că este romanul meu preferat scris de Al. Dumas), Cavalerul d'Harmental, Colierul reginei, Doctorul misterios etc.- nu vă speriați, nu am reușit să îi parcurg toată opera!

Țin minte că la un moment dat, prin liceu, profa de română ajunsese să fie puțin exasperată, recomandându-mi chiar să nu mai citesc atât de multe cărți de Dumas și să trec la ceva mai serios... dar cum niciodată nu prea m-a interesat/influențat prea mult părerea altora, am continuat să îi devorez romanele (cel puțin pe toate pe care le aveam în biblioteca de acasă).

Au fost însă și cărți pe care nu le-am putut citi, cum ar fi Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu- roman pe care l-am detestat cu toată ființa mea! Știu, e șocant, dar și acum îmi displace profund cartea.

Desigur, timpul a trecut, l-am lăsat pe dragul Dumas în urmă și chiar nu vreau să îi recitesc romanele cu mintea și experiența de acum, pentru că nu vreau să stric vraja ce s-a țesut în jurul poveștilor creionate de el. Cu toate acestea, fără cărțile lui sunt sigură că nu aș fi ajuns cititorul de astăzi.


Ce vreau să spun prin această postare?!

Că în viața fiecăruia dintre noi există un moment X ce ne determină drumul de la acel punct înainte; fie că este vorba despre cărți, iubire sau meserie.

La un moment dat apare ceva, aparent neînsemnat ce ne determină drumul și ne croiește destinul. În cazul meu au fost cărțile lui Dumas. Fără poveștile lui de capă și spadă, fără poveștile de dragoste țesute în secole îndepărtate și pline de mister și aventură, cărțile poate nu ar fi însemnat nimic!

Fără pasiunea bunicii de a îmi citi povești nemuritoare și fără inspirația mamei de a îmi oferi romanele potrivite la momentul potrivit, acum nu aș fi fost o devoratoare de cărți.

Așadar, dacă și voi iubiți cititul, vă mai amintiți care a fost povestea/romanul ce v-a cucerit definitiv și a făcut din voi cititorul de astăzi? Ce povestea a deschis ușa tuturor posibilităților, portalul magic ce vă dă puterea să călătoriți în timp și spațiu, să fiți oricine vă doriți și să trăiți atâtea și atâtea vieți?


6 comentarii:

  1. Valeria Chertes3 ianuarie 2018, 22:54

    Am citit foarte multe carti dar imi aduc aminte cu drag de Povesti nemuritoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare ca amandurora ne-au facut copilaria mai frumoasa!

      Ștergere
  2. ,,Invitatie la vals" de Mihail Drumes...mi-a placut in mod deosebit. Apoi ,,Maitreyi" de Eliade, dar si replica...,,Dragostea nu moare" de Maitreyi Devi.

    Am detestat ,,Concert din muzica de Bach" de Hortensia Papadat Bengescu. Gusturile omului nu se discuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca Invitatie la vals mi-a placut si mie foarte mult. Autorul a reusit sa redea foarte palpapil emotiile din roman. Si daca tot mi-am amintit cu ajutorul tau de carti si autori romani, mie mi-a mai placut si Adam si Eva de Liviu Rebreanu

      Ștergere
  3. 2018 să fie plin de realizări, bucurii,fericire și fapte bune! La Mulți Ani!!!
    In ceea ce priveste postarea ta de azi ... cred ca stii deja ca ne potrivim "la gusturi!" 😊 Pupicios!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un 2018 fericit si tie! Sper ca micul meu dar a ajuns cu bine la tine! Multa sanatate si bucurii draga mea.

      Ștergere