Treceți la conținutul principal

Christmas Gift Ideas

Nu ne-am mai auzit de ceva timp si mă bucur că în sfârșit am și eu câteva momente de răgaz să ne auzim.

Desigur, de ceva timp mă încearcă ba o gripă, ba o răceală, ba o durere și alte mii de probleme, dar le facem față (ba mai greu, ba mai ușor) iar astăzi, pentru că urmează să intrăm în luna sărbătorilor de iarnă, am zis să vă ofer câteva idei în legătură cu..... darurile de Crăciun! Și dacă așteptați până la final, am și o super-surpriză pentru voi.

Din punctul meu de vedere nu o să dați niciodată greș cu seturile cadou! Iar cei de la Gerocossen au o selecție destul de vastă de astfel de daruri, pe care o puteți vedea aici. Vă las un exemplu mai jos, poate vă conving.


Desigur, o pijămăluță, bijuterii, un parfum sau deja celebrele advent calendaruri pot fi un loz câștigător (dacă vă adresați doamnelor și domnișoarelor).

Un alt cadou frumos ar putea fi alcătuit dintr-un set de cărți, mai ales dacă cea care urmează să îl primească iubește lectura.

iar în cazul în care o cunoașteți foarte bine pe acea ea, puteți chiar îndrăzni să alcătuiți singuri/e cutia cadou, combinând diverse produse. Pentru inspirație, aruncați un ochi aici!

Și pentru că vă spuneam de o surpriză, aveți 10% reducere la orice comandă plasată pe site-ul Gerocossen, utilizând voucher-ul AmaliaMarinescu10%.

Pregătiți-vă din timp, nu lăsați cadourile de Crăciun pe ultima sută de metrii, pentru a evita stresul!

Voi ce idei de cadouri mai aveți?!

Voucher valabil până la 30 noiembrie 2017




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa