Elixirul fericirii

Apă, apă, pretutindeni picături de apă... totul în jurul nostru este apă și totuși, straniu sau nu, ajungem să observăm asta abia atunci când ne este cumplit de sete!

Nu sunt genul de persoană care se ghidează în viată în funcție de principiile promovate, printre care consumul de 2 litrii de apă pe zi, 8 ore de somn, 30 de minute de mișcare pe zi... dar cred cu tărie că trebuie să îi oferim organismului ce are nevoie atunci când are nevoie.

Când îmi este foame, mănânc, când îmi este sete, beau! Drept urmare, sunt genul de persoană ce are mereu în geantă un baton de cereale, o sticlă cu apă și alte nebunii, omul în a cărei casă găsești mereu ceva dulce sau o sticlă cu apă proaspătă.

Cu gândurile astea am plecat împreună cu soțiorul meu drag în excursia vieții noastre, spre Sighișoara. Urma să stăm acasă la niște prieteni, drept urmare ne-am luat cele necesare stric pentru călătoria cu trenul.

Am ajuns, ne-am lăsat bagajele și am plecat ca 4 veseli muschetari să explorăm cetatea medievală Sighișoara. Ne-am preumblat în sus și în jos, am admirat, am vizitat, am râs și am glumit, ne-am potolit foamea și setea la un local cochet.

Iar când ceasurile băteau orele 12 noaptea, am luat-o agale spre casă, cu gând de liniște și odihnă.

Călduț în casă, totul rustic, autentic și de-a dreptul special, fermecător și minunat, până m-a lovit setea! Cum fusesem anunțați dinainte că apa de la chiuvetă nu este bună, ne-am pus pe căutat prin jur- și am căutat și am răscăutat... nici urmă de sticlă sau măcar păhărel cu apă n-am găsit!

În apropiere auzeam cum susură apa de izvor, veselă și cristalină, parcă făcându-mi în ciudă... alergând fericită printre pietre, clipocind și susurând... gândul îmi stătea doar la izvorul ce-l auzeam afară.

Am încercat să ignor sunetul aproape magic, mi-am vârât căștile în urechi și îmi tot spuneam că nu leșin până dimineață fără apă, că alții au pătimit și mai mult... că nu mă deshidratez așa, una-două...

Când pe stânga, când pe dreapta, dar setea creștea și creștea și creștea... drept pentru care, pe la 3 noaptea, simpatic și inocent mi-am trezit soțul.

Adunasem deja vreo 4 sticle de 0.5 găsite prin casă, îmi trăsesem festu peste urechi, bocancii și geaca de ski peste pijamale.

O apariție foarte sexy în fața soțului, mai ales când, somnoros și deloc deshidratat, însetat sau fericit, îi mai și arunci hainele în brațe, pe motiv că e musai, dar MUSAI  să ieșim în gerul de afară, după apa AIA  de izvor.

Bombănind și trăncănind, s-a echipat și am ieșit tiptil, să nu trezim toată casă după... apă!

Ajunși în stradă, am constatat cu strângere de inimă că izvorul ce părea atât de aproape, e cam.... departe. Noroc cu ochii de vânător a drăguțului meu, ce a observat o firmă sclipitoare puțin mai jos, pe drum!

Spre norocul tuturor, un magazin non-stop își etala vitrinele ispititoare, pline cu apă de izvor, rece și aproape provocatoare.

Cred că am luat cu 3 sticle mai mult decât aveam nevoie, dar măcar mi-am ostoit setea ucigătoare. Vă spun sincer, în noaptea aia rece de iarnă, o sticlă de 0.5 de apă a însemnat pentru mine un adevărat elixir al fericirii!

Rece, cristalină, mângăitoare... gura aia de apă doamne... a fost divină. Și am știut că niciodată nu o să mai neglijez hidratarea.

Desigur, a trebuit să mă revanșez față de cavalerul meu, cu mulți pupici și îmbrățișări calde, căci în căutarea de apă cam înghețasem.

Excursia însă- memorabilă!


Acest articol participă la SuperBlog 2017- ediția de toamnă.