Când mă gândesc la orașul meu natal, îmi vine în mintea un lucru tare hazliu, anume că Focșaniul este un oraș cât un pitic!
Dar pe lângă faptul că-i cât un pitic, este simpatic și drăgălaș ca un spiriduș din poveste..., motiv pentru care, din când în când, mă apucă dorul de el.
Acum câteva zile am fost într-o scurtă vizită pe acasă, iar aerul primăvăratic ce a pus stăpânirea pe Focșani, îi dă un aer cu totul și cu totul aparte.
Îți e mai mare dragul să te plimbi pe străduțele cu miros de flori de corcoduș, narcise și pământ reavăn.
Soarele călduț de primăvară mângăie ca un bunic bun întregul oraș, iar copilașii inundă văzduhul cu râsul lor cristalin...
Parcurile s-au umplut de zumzet de albine și culoare, iar întreaga natură pare să te îmbie la visare.
Și cum primăvara este anotimpul renașterii, ea a adus focșănenilor o nouă librărie (o puteți vedea aici), precum și o cafenea micuță, cochetă și plină de veselie, cu o cafea numa bună de luat la pachet (puteți să o admirați aici).
Vă dați seama că nu am rezistat tentației și am intrat în cocheta cafenea și mi-am luat 2 cappuccino la pachet (mă bucur că a venit și în Focșani acest concept) pe care l-am savurat împreună cu mama, în parc, admirând caleidoscopul de flori și păsări.
M-am reîntâlnit cu oameni și locuri dragi sufletului meu, am povestit cu bunicii și străbunicii, am hoinărit ore întregi pe străzile copilăriei, iar sufletul mi-a fost revigorat în acest oraș mic cât un pitic.
Dar cea mai mare bucurie a mea a fost reîntâlnirea cu un fost elev. A fost un moment surprinzător, plăcut, ce m-a făcut să îmi amintesc de o perioadă atât de frumoasă, când îmi urmam vocația.
Și ce poate fi mai plăcut dacă nu reacția acestuia când află că nu mai sunt profesoară... umbra de regret din privire, dezamăgirea din glas la aflarea veștii, m-a făcut să realizez că am făcut bine ceea ce făcea.
Dar în același timp umbra regretului a pus stăpânire și pe mine, pentru că în momentul în care am decis să plec, am decis să renunț la o parte din mine...
Încă încerc să mă obișnuiesc cu această renunțare, dar nu e ceva ușor, căci trebuie să fiu altfel... Iar altfel nu este neaparat genul meu.
Voi în ce loc v-ați lăsat inima?!
Fotografiile utilizate aparțin Oanei Dima și In Vrancea.
Dar pe lângă faptul că-i cât un pitic, este simpatic și drăgălaș ca un spiriduș din poveste..., motiv pentru care, din când în când, mă apucă dorul de el.
Acum câteva zile am fost într-o scurtă vizită pe acasă, iar aerul primăvăratic ce a pus stăpânirea pe Focșani, îi dă un aer cu totul și cu totul aparte.
Îți e mai mare dragul să te plimbi pe străduțele cu miros de flori de corcoduș, narcise și pământ reavăn.
Soarele călduț de primăvară mângăie ca un bunic bun întregul oraș, iar copilașii inundă văzduhul cu râsul lor cristalin...
Parcurile s-au umplut de zumzet de albine și culoare, iar întreaga natură pare să te îmbie la visare.
Și cum primăvara este anotimpul renașterii, ea a adus focșănenilor o nouă librărie (o puteți vedea aici), precum și o cafenea micuță, cochetă și plină de veselie, cu o cafea numa bună de luat la pachet (puteți să o admirați aici).
Vă dați seama că nu am rezistat tentației și am intrat în cocheta cafenea și mi-am luat 2 cappuccino la pachet (mă bucur că a venit și în Focșani acest concept) pe care l-am savurat împreună cu mama, în parc, admirând caleidoscopul de flori și păsări.
M-am reîntâlnit cu oameni și locuri dragi sufletului meu, am povestit cu bunicii și străbunicii, am hoinărit ore întregi pe străzile copilăriei, iar sufletul mi-a fost revigorat în acest oraș mic cât un pitic.
Dar cea mai mare bucurie a mea a fost reîntâlnirea cu un fost elev. A fost un moment surprinzător, plăcut, ce m-a făcut să îmi amintesc de o perioadă atât de frumoasă, când îmi urmam vocația.
Și ce poate fi mai plăcut dacă nu reacția acestuia când află că nu mai sunt profesoară... umbra de regret din privire, dezamăgirea din glas la aflarea veștii, m-a făcut să realizez că am făcut bine ceea ce făcea.
Dar în același timp umbra regretului a pus stăpânire și pe mine, pentru că în momentul în care am decis să plec, am decis să renunț la o parte din mine...
Încă încerc să mă obișnuiesc cu această renunțare, dar nu e ceva ușor, căci trebuie să fiu altfel... Iar altfel nu este neaparat genul meu.
Voi în ce loc v-ați lăsat inima?!
Fotografiile utilizate aparțin Oanei Dima și In Vrancea.
O cafea buna savurata in compania celei mai dragi persoane din viata mea
RăspundețiȘtergereO cafea buna savurata in compania celei mai dragi persoane din viata mea
RăspundețiȘtergereEsti o scumpa! Ma bucur ca te-am surprins placut.
ȘtergereEu locuiesc in orasul in care m-am nascut deci inima mea a ramas acasa.
RăspundețiȘtergereAtunci esti cu adevarat o norocoasa! Daca as putea m-as intoarce si azi acasa.
ȘtergereEste grea despartirea de un loc unde ai stat multi ani.
RăspundețiȘtergereSi este cu atat mai grea daca te duci intr-un loc ce nu este pe placul inimii.
ȘtergereSi mie mi-e dor de piticul meu.
RăspundețiȘtergereInseamna ca intelegi perfect ce e in inima mea!
ȘtergereAu inima mea ♥... mi-am lasat-o la peste 2000 de km! Este departe? :)
RăspundețiȘtergereEste DEPARTEEEEEE! Dar daca acolo unde esti este pe placul inimii, despartirea este mai usoara. Mie nu prea imi place unde sunt acum.
ȘtergereInima mea e imensa. Am lasat-o intr-o mai mare parte in casa mea parinteasca, dupa ce m-am casatorit...la mama mea draga! O alta mare parte se afla aici, la cei doi baieti din viata mea, minunatul sot si ingerasul meu mic! Restul de parti ale inimii aunt peste tot pe unde merg...caci pun suflet acolo unde imi e drag!
RăspundețiȘtergereAi scris superb. Mi-a placut mult, mult de tot sa citesc mesajul tau. Se vede ca ai o inima mare, capabila de multa iubire!
Ștergeresa stii ca mi s-a facut si mie dor de casa copilariei..nu am fost de cateva luni bune si imi doresc tare mult sa ajung de Paste, macar cateva ore
RăspundețiȘtergereSi eu am in plan sa ajung de Paste acasa. Deja ma gandesc la pasca si cozonaci :)
Ștergere