Treceți la conținutul principal

Revigorează-ți afacerea cu AVBS


Draga mea, 

Îți povesteam în ultima scrisoare de cât de multe satisfacții îmi aduce mica mea afacere! În continuare țin să îți spun că nu regret decizia luată în urmă cu mai bine de doi ani. Faptul că am renunțat la munca stresantă, cu sute de ore suplimentare, lipsită de creativitate și culoare și mi-am început propria afacere a fost una dintre cele mai înțelepte decizii!

Rulota cu fericire, a adus mai multe zâmbete, fericire și momente de neuitat decât am presupus la început, iar asta poate doar să mă încânte. Femeile pe care le ajutor prin intermediul afacerii se întorc mereu la mine, își aduc chiar și prietenele, iar cercul social în care ne învârtim a crescut enorm în ultima perioadă.

O zi petrecută în mica rulotă colorată, alături de cliente ce vin pentru a le scoate la iveală cele mai frumoase trăsături prin tratamente cosmetice, masaj, coafor și machiaj, trece pe nerăsuflate, iar la finalul zilei, deși sunt obosită, satisfacția unei munci bine făcute, cu zâmbete și îmbrățișări este de neprețuit.

Și deși nu aș vrea să includ asta în capitolul probleme, încep să nu mai fac față numărului mare de cliente. Se întâmplă ce nu mi-am dorit niciodată- sunt nevoită să refuz anumite cliente, ori să fac programări la distanțe mari de timp. Iar asta, dăunează afacerii... 

Drept pentru care am decis să recurg la un împrumut pentru investiții, cu ajutorul căruia să achiziționez încă o rulotă pe care să  o transform în salon pe roți! Împrumutul l-am făcut la cei de la AVBS, pentru că avem viziuni asemănătoare, sloganul lor fiind atât de apropiat de al nostru: Visează... obține cu AVBS.

Motivul pentru care îți scriu (asta dacă nu ai intuit deja) este de a te ruga să te alături afacerii mele, ca manager pentru Rulota cu fericire 2. Știu că ai pregătire în domeniu, ca să nu mai vorbim de cursurile de cosmetic și management urmate, precum și că (și tu, ca și mine) îți dorești să renunți la munca nesatisfăcătoare din corporație.

Ajutorul financiar făcut la AVBS este susținut 100% de mine, tu trebuie doar să accepți să te alături Rulotei cu fericire! 

Deja avem o comunitate mare, femei din alte orașe își doresc să implementăm conceptul și în zona lor, așa că te rog să te gândești câte zâmbete am putea aduce: pentru mămici și bunici, pentru mirese emoționate, tinere (sau bunicuțe) bolnave, ce merită răsfățate din când în când pentru a le aminti că încă sunt frumoase...

Ai putea refuza acest caleidoscop de emoții!?

Desigur, in decorarea și amenajarea salonului tău ești liberă să îl decorezi așa cum îți place ție, pentru a te simți ca acasă la locul de muncă- deși, este mai mult decât un loc de muncă- este fericire!

Ce spui draga mea, îmi accepți propunerea de a porni împreună pe acest drum!? Conceptul Rulota cu fericire e musai să crească, creditul bancar deja este făcut, tu doar trebuie să îmi spui DA!

Aștept cu nerăbdare răspunsul tău și nu uita!



Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2017.

Comentarii

  1. Fara finantare cu poti face nimic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Banii ... ochiul dracului! 😅😅😅

    Iti doresc success în concurs! Sa ai o saptamana excelenta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E si o melodie populara cu "sloganu" asta- care apropo, e printre preferatele mele.

      O saptamana frumoasa si tie!

      Ștergere
  3. Buna Amalia! Iti doresc succes in gasirea persoanei despre care spunei dar si in continuarea mici afacerii pe care o desfasorii pentru rasfatul doamnelor!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa