Treceți la conținutul principal

Cadou surpriză

V-am promis că o să vă împărtășesc și impresiile mele în legătură cu marea zi a logodnei, așa că astăzi e despre cereri în căsătorie!

Dacă vă mai amintiți de guest post-ul acesta, atunci știți la ce mă refer. Dacă nu, aruncați un ochi acolo și după suportați-mă și pe mine câteva minute.


Anul trecut, undeva pe la finalul lui noiembrie, iubitul meu mi-a spus să îmi pregătesc câteva bagaje, căci vrea ca de 1 decembrie (ziua României și a mea) să mergem într-o scurtă drumeție la mare.

Mi-am zis că e un gest minunat, pentru că îmi doream foarte mult să văd marea și iarna, apoi eram sigură că o să primesc un cadou fain.

Pe 1 decembrie, de dimineață (6 dimineața mai exact) ne pregăteam să luăm drumul mării împreună cu doi amici.

Desigur, mă așteptam ca dimineața, imediat ce m-am trezit, să îmi primesc cadou. Am zis că poate așteaptă să se facă 7 (ora la care m-am născut) să îmi dea cadoul, dar orele treceau și nimic...

Deja îmi pierdeam răbdarea, începeam să mă întreb serios dacă are sau nu un cadou pregătit pentru mine, dar îmi tot spuneam: poate nu vrea să îl dea când sunt și ceilalți prin preajmă, poate așteaptă până ajungem la malul mării, poate, poate și poate...

De drum ne-am oprit la mânăstirea Dervent, loc foarte drag mie și în timp ce eram ocupată să mă delectez cu izvorul din imaginea de mai sus, am fost drăgăstos rugată să mă întorc. Și atunci mi-am primit și CADOUL SURPRIZĂ!




E musai să vă spun că deși îmi doream de ceva timp inelul, nu am bănuit că va veni chiar de ziua mea. Și asta pentru că iubitul meu îmi tot spunea că atunci când mă va cere, nu se va întâmpla:

- la un eveniment special (Crăciun, Paște, Revelion, zile de naștere, etc.)

- cu prea mulți oameni în jur

Drept urmare, da, bănuiam că îmi "coace" el ceva, dar nu mă așteptam la așa prăjiturică!






Cu siguranță pot să spun că în 2015 am primit cel mai frumos cadou de ziua mea, total neașteptat, dar care m-a făcut mai fericită ca multe altele. Inelul desigur că a venit ca turnat, iar pietrele sunt preferatele mele (un safir, la fel de albastru și sclipitor ca valurile mării, spre care ne îndreptam).

Restul drumului a fost petrecut în zâmbete, pupici și euforie, însă am păstrat secretul (față de cei ce mă sunau să îmi spună la multi ani) până a doua zi, când am ajuns acasă. Unde vă dați seama că au urmat felicitările, urările de bine și alte întrebări tipic părinteși. Și unde desigur, pentru o periodă destul de lungă de timp mâna stânga era cerută la "cercetare".

După cum puteți vedea, povestea mea nu este la fel de interesantă, aș vrea să fi putut să transpun cumva în postare emoțiile resimțite, dar cum nu se poate... vă îndrum să citiți povestea și din perspectiva logodnicului. Dacă vă interesează, o găsiți aici.

Ce a urmat e însă și mai plăcut. La două luni de la logodnă ne-am mutat împreună (într-un București în care nu prea mă descurc și în care mă integrez cam greu), iar în august am făcut și cununia civilă.

În 2017 urmează și restul, dar până atunci, să fim sănătoși.


Cununia a fost una restrânsă, unde au participat doar rudele și câțiva prieteni apropiați. Cât despre cererea în căsătorie, vă doresc tuturor să aveți parte de așa CADOU SURPRIZĂ!

Comentarii

  1. Foarte frumos Amalia, te felicit si iti doresc tot binele din lume.,, Prajiturica,, ta a fost cu adevarat delicioasa, o adevarata poveste de dragoste.

    RăspundețiȘtergere
  2. ambele povestiri au fost la fel de frumoasa. nu pot spune decat ca va doresc tot binele din lume si sa fiti sanatosi si fericiti

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos! Va doresc sa va iubiti si sa fiti fericiti ca in acea zi !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Recenzie Anul de gratie de Kim Ligget

Prima postare din 2021 a venit cu ninsoare abundenta, insa mie, drept sa va spun, tare imi e gandul la primavara. Si descoperind printre documentele mele cu carti aceasta poza, mi-am zis ca macar asa sa aduc din parfumul si culoarea primaverii...   Romanul "Anul de gratie" de Kim Ligget a aparut la Editura Litera in 2019 si spune povestea Tierney James, o tanara de doar 16 ani. Romanul este destul de alambicat si pe alocuri cam intunecat, insa, sinceri sa fim, de multe ori asa este si viata... Intreaga ideea a cartii se invarte in jurul "anului de gratie", un soi de initiere a tinerilor in viata de femei. Tierney James traieste intr-o societate bazata pe respectarea traditiilor si obiceiurilor, o societate in care femeile nu au drepturi si trebuie sa asculte de barbati. La implinirea varstei de 16 ani toate fetele trebuie sa paraseasca satul si sa plece departe, intr-un loc special amenajat pentru ele, timp de un an. Inainte de a face asta, barbatii din sat isi aleg...