miercuri, 14 decembrie 2016

Cadou surpriză

V-am promis că o să vă împărtășesc și impresiile mele în legătură cu marea zi a logodnei, așa că astăzi e despre cereri în căsătorie!

Dacă vă mai amintiți de guest post-ul acesta, atunci știți la ce mă refer. Dacă nu, aruncați un ochi acolo și după suportați-mă și pe mine câteva minute.


Anul trecut, undeva pe la finalul lui noiembrie, iubitul meu mi-a spus să îmi pregătesc câteva bagaje, căci vrea ca de 1 decembrie (ziua României și a mea) să mergem într-o scurtă drumeție la mare.

Mi-am zis că e un gest minunat, pentru că îmi doream foarte mult să văd marea și iarna, apoi eram sigură că o să primesc un cadou fain.

Pe 1 decembrie, de dimineață (6 dimineața mai exact) ne pregăteam să luăm drumul mării împreună cu doi amici.

Desigur, mă așteptam ca dimineața, imediat ce m-am trezit, să îmi primesc cadou. Am zis că poate așteaptă să se facă 7 (ora la care m-am născut) să îmi dea cadoul, dar orele treceau și nimic...

Deja îmi pierdeam răbdarea, începeam să mă întreb serios dacă are sau nu un cadou pregătit pentru mine, dar îmi tot spuneam: poate nu vrea să îl dea când sunt și ceilalți prin preajmă, poate așteaptă până ajungem la malul mării, poate, poate și poate...

De drum ne-am oprit la mânăstirea Dervent, loc foarte drag mie și în timp ce eram ocupată să mă delectez cu izvorul din imaginea de mai sus, am fost drăgăstos rugată să mă întorc. Și atunci mi-am primit și CADOUL SURPRIZĂ!




E musai să vă spun că deși îmi doream de ceva timp inelul, nu am bănuit că va veni chiar de ziua mea. Și asta pentru că iubitul meu îmi tot spunea că atunci când mă va cere, nu se va întâmpla:

- la un eveniment special (Crăciun, Paște, Revelion, zile de naștere, etc.)

- cu prea mulți oameni în jur

Drept urmare, da, bănuiam că îmi "coace" el ceva, dar nu mă așteptam la așa prăjiturică!






Cu siguranță pot să spun că în 2015 am primit cel mai frumos cadou de ziua mea, total neașteptat, dar care m-a făcut mai fericită ca multe altele. Inelul desigur că a venit ca turnat, iar pietrele sunt preferatele mele (un safir, la fel de albastru și sclipitor ca valurile mării, spre care ne îndreptam).

Restul drumului a fost petrecut în zâmbete, pupici și euforie, însă am păstrat secretul (față de cei ce mă sunau să îmi spună la multi ani) până a doua zi, când am ajuns acasă. Unde vă dați seama că au urmat felicitările, urările de bine și alte întrebări tipic părinteși. Și unde desigur, pentru o periodă destul de lungă de timp mâna stânga era cerută la "cercetare".

După cum puteți vedea, povestea mea nu este la fel de interesantă, aș vrea să fi putut să transpun cumva în postare emoțiile resimțite, dar cum nu se poate... vă îndrum să citiți povestea și din perspectiva logodnicului. Dacă vă interesează, o găsiți aici.

Ce a urmat e însă și mai plăcut. La două luni de la logodnă ne-am mutat împreună (într-un București în care nu prea mă descurc și în care mă integrez cam greu), iar în august am făcut și cununia civilă.

În 2017 urmează și restul, dar până atunci, să fim sănătoși.


Cununia a fost una restrânsă, unde au participat doar rudele și câțiva prieteni apropiați. Cât despre cererea în căsătorie, vă doresc tuturor să aveți parte de așa CADOU SURPRIZĂ!

6 comentarii:

  1. Foarte frumos Amalia, te felicit si iti doresc tot binele din lume.,, Prajiturica,, ta a fost cu adevarat delicioasa, o adevarata poveste de dragoste.

    RăspundețiȘtergere
  2. ambele povestiri au fost la fel de frumoasa. nu pot spune decat ca va doresc tot binele din lume si sa fiti sanatosi si fericiti

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos! Va doresc sa va iubiti si sa fiti fericiti ca in acea zi !

    RăspundețiȘtergere