Bijuterii de poveste

Pentru postarea de astăzi am stat ceva timp în cumpănă, pentru că vă promisesem să vă povestesc despre cum a fost pentru mine cererea în căsătorie. Dar vă mai amân o zi și sper să înțelegeți de ce...

Am vrut să vă vorbesc despre o întâmplare de la unul din târgurile de hand-made la care particip, întâmplare ce m-a făcut să văd cu alți ochii podoabele, Bucureștiul și oamenii de aici.

Povestea de astăzi are legătură cu o postarea și iubire mai veche a mea. Despre ele puteți citi aici.

După cum vă povesteam și în acel articol, bijuteriile din os sunt unele dintre preferatele mele. Îmi aduc aminte de copilărie și vacanțele la mare de prin anii '90, unde mergeam cu familia. Mama a fost cea care a descoperit taraba cu bijuteriile astea în bazarul din Mamaia. Eu știu că am rămas fascinată de formele lor, culoarea albă imaculată și meșterul care sclupta chiar acolo, pe loc, în micul chioșc.

Mama și-a cumpărat mai multe bijuterii, iar mie mi-a luat un ineluș. Inel de care nu m-am bucurat prea mult, pentru că ne-a fost sustras din camera de hotel. În următorul an am căutat iar chioșcul cu bunătăți, dar nu l-am mai găsit.

Anii au trecut, podoabele pe care le-a luat pentru ea mi-au revenit mie, iar eu căutam în continuare bijuterii din os. Nu am mai găsit până anul acesta, când, din pură întâmplare am mers cu Vlad la unul din târgurile hand-made din București și acolo am văzut o tarabă cu bijuterii din os!

Nu vreți să știți cât de entuziasmată am fost să găsesc într-un final podoabele pe care le căutam de atâția ani.

Mă uitam ca vrăjită la toate minunățiile expuse și nu mă puteam decide ce vreau (pentru că da, le doreampe toate!)

Din păcate însă aveam la noi doar bani pe card, deci cumpărăturile a trebuit să le lăsăm pe a doua zi.


Și pentru că m-am gândit că ar da bine să mă reîntorc purtând cerceii mei preferați (din os), a doua zi am revenit la tarabă cu ei. Și surpriza abia acum vine, pentru că, vă vine să credeți sau nu, înainte de a ajunge eu în dreptul lor, meșterul și-a recunoscut creațiile!

Coincidență sau nu, erau aceeași scluptori de la care în urmă cu mai bine de 20 de ani am cumpărat primele podoabe din os.

Nu vreți să știți cât de emoționat a fost meșterul, cât de mândru să își vadă creațiile (atât de vechi) purtate și acum. Aproape că avea lacrimi în ochi și mi-a mulțumit pentru plăcerea de a îmi aminti de vremuri mai frumoase, de tinerețile lui.

Am plecat de acolo cumpărând o grămadă de podoabe, cât pentru toți anii în care le-am căutat și nu le-am găsit.

Ne-am despărțit cu promisiunea de a ne revedea, cu zâmbetul pe buze și retrăind clipe minunate și chiar și cu un cadou! Am primit un pandant de aceeași formă cu cerceii- care va rămâne piesa mea preferată, tocmai din faptul că vine cu amintiri și emoții la pachet.

După cum puteți vedea, omul ăstă nu face bijuterii, el crează adevărate opere de artă!

Dacă s-ar fi făcut după voia mea aș fi plecat de acolo cu cel putin 3 coliere, o duzină de cercei și câteva broșe. A fost însă Vlad lângă mine, să mă oprească de la a cumpăra irațional.

Cu toate astea, încă mai am câteva podoape pe lista de dorințe: broșa vulpe și pasăre de mai sus și câteva perechi din cerceii stilizați. Mi-a rămas gândul la ele și sunt sigură că până nu le cumpăr nu o să am liniște.



Pe meșterul în os îl puteți găsi și pe Okazii, căutând zaruri din os (https://www.okazii.ro/zaruri-din-os-9mm-producator-cel-mai-mic-pret-a184323267 ), sau la târgurile organizate la Muzeul Național al Tăranului Român.

Colecția mea veche de bijuterii o puteți vedea aici.

Mai jos vă atașez o fotografie cu noile achiziții...

Peste ani și ani, când o să fiu o bătrânică ridată, înconjurată de nepoți și pisici, când nepoțelele vor avea vârsta potrivită, știu sigur că de Crăciun o să le dăruiesc podoabele astea, împreună cu întreaga lor istorie.

Astfel voi știi că las mai departe celor dragi adevărate bijuterii de poveste!