Anul acesta a fost unul destul de bulversant pentru mine, cu multe schimbări... am terminat 2 mastere, m-am mutat din Vrancea în București, am renunțat la job-ul de consilier educațional, m-am căsătorit... și dacă stau să mă gândesc, anul încă nu s-a încheiat!
Trecând de la una la alta, fiind mereu pusă pe fugă, m-am lăsat dusă de val și mi-am cam uitat principiile de viață clădite în atâți ani.
E drept că mi-a fost și destul de greu să mă adaptez vieții de capitală (care încă nu îmi place 100%) și m-am concentrat stric pe subiectul acesta, scăpând multe din vedere.
Picătura care a umplut paharul și m-a trezit la realitate a fost locul de muncă! Nu faptul că a trebuit să renunț la job-ul pe care îl aveam acasă și să ma îndrept spre un domeniul cât se poate de diferit, ci natura locului în care am ajuns m-a făcut să schimb macazul.
Ca să înțelegeți mai bine, pe când eram o gâgâlice, bunica m-a învățat ce înseamnă demnitatea și respectul de sine! Între timp uitasem, vineri mi-am amintit cea mai importantă lecție de viață- a fost ca și cum un văl mi-a fost ridicat de pe ochi.
Mi-a plăcut munca, muncesc din facultate, însă îmi place ca raportul efort-răsplată să fie just. Ajunsă în București, nu prea am avut succes cu angajarea, drept pentru care atunci când s-a ivit ocazia de a lucra pe hr am fost încântată pe loc și am spus DA!
Ajunsă însă la locul faptei, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt prea roz. Programul de lucru depășește lejer 9 ore, banii primiți sunt cât pentru un job part-time, mediul de lucru nu este cel mai relaxant. Lista poate continua, însă esența postării de azi este alta.
După ceva timp petrecut acolo, timp în care indiferent cât de mult munceam și mă implicam nu se observa, vineri am fost trezită la realitate de una dintre șefele de acolo.
Ca să înțelegeți, nu suport să se țipe la mine și niciodată nu s-a țipat la mine. Și ca să ne înțelegem și mai bine, nu suport să se țipe la mine fără motiv. Părinții mei nu au țipat niciodată, soțul meu nici atât- așadar în momentul în care un nimeni a făcut asta, mi-au venit în minte vorbele bunicii mele.
Ea m-a învățat să îmi recunosc greșelile (mereu), să le asum și să corectez ce am greșit. Aici e vorba de a fi demn și de a face lucrurile bine, păstrându-ți verticalitatea coloanei. Tot ea m-a învățat respectul de sine, drept urmare, decizia a fost simplă; desprinderea de locul în care respectul de sine îți este știrbit.
Nu mi-a fost greu să mă decid că vreau să plec. Ba chiar consider că a fost o experiență pozitivă, pentru că m-a făcut să realizez ce contează cu adevărat: sănătatea, familia, principiile de viață, educația, demnitatea și respectul de sine!
Dacă te aflii într-un loc în care principiile se bat cap în cap, atunci e cazul să pleci! Fără regrete, fără păreri de rău și cel mai important, fără să privești în urmă!
Trecând de la una la alta, fiind mereu pusă pe fugă, m-am lăsat dusă de val și mi-am cam uitat principiile de viață clădite în atâți ani.
E drept că mi-a fost și destul de greu să mă adaptez vieții de capitală (care încă nu îmi place 100%) și m-am concentrat stric pe subiectul acesta, scăpând multe din vedere.
Picătura care a umplut paharul și m-a trezit la realitate a fost locul de muncă! Nu faptul că a trebuit să renunț la job-ul pe care îl aveam acasă și să ma îndrept spre un domeniul cât se poate de diferit, ci natura locului în care am ajuns m-a făcut să schimb macazul.
Ca să înțelegeți mai bine, pe când eram o gâgâlice, bunica m-a învățat ce înseamnă demnitatea și respectul de sine! Între timp uitasem, vineri mi-am amintit cea mai importantă lecție de viață- a fost ca și cum un văl mi-a fost ridicat de pe ochi.
Mi-a plăcut munca, muncesc din facultate, însă îmi place ca raportul efort-răsplată să fie just. Ajunsă în București, nu prea am avut succes cu angajarea, drept pentru care atunci când s-a ivit ocazia de a lucra pe hr am fost încântată pe loc și am spus DA!
Ajunsă însă la locul faptei, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt prea roz. Programul de lucru depășește lejer 9 ore, banii primiți sunt cât pentru un job part-time, mediul de lucru nu este cel mai relaxant. Lista poate continua, însă esența postării de azi este alta.
După ceva timp petrecut acolo, timp în care indiferent cât de mult munceam și mă implicam nu se observa, vineri am fost trezită la realitate de una dintre șefele de acolo.
Ca să înțelegeți, nu suport să se țipe la mine și niciodată nu s-a țipat la mine. Și ca să ne înțelegem și mai bine, nu suport să se țipe la mine fără motiv. Părinții mei nu au țipat niciodată, soțul meu nici atât- așadar în momentul în care un nimeni a făcut asta, mi-au venit în minte vorbele bunicii mele.
Ea m-a învățat să îmi recunosc greșelile (mereu), să le asum și să corectez ce am greșit. Aici e vorba de a fi demn și de a face lucrurile bine, păstrându-ți verticalitatea coloanei. Tot ea m-a învățat respectul de sine, drept urmare, decizia a fost simplă; desprinderea de locul în care respectul de sine îți este știrbit.
Nu mi-a fost greu să mă decid că vreau să plec. Ba chiar consider că a fost o experiență pozitivă, pentru că m-a făcut să realizez ce contează cu adevărat: sănătatea, familia, principiile de viață, educația, demnitatea și respectul de sine!
Dacă te aflii într-un loc în care principiile se bat cap în cap, atunci e cazul să pleci! Fără regrete, fără păreri de rău și cel mai important, fără să privești în urmă!
Acum 8 ani si eu m-am mutat din Suceava in Bucuresti..am facut o facultate, am terminat un master..in toata aceasta perioada am muncit. M-am casatorit acum 8 ani, iar acum sunt in concediu de crestere copil. Nici eu nu accept sa se tipe la mine, indiferent de situatie.
RăspundețiȘtergerePovestea este mai lunga, am ales sa nu spun numele companiei, pentru ca nu e un gest frumos... Si da, am o problema cand se tipa- spune multe despre om, despre educatia lui, despre frustrarile si nefericirile lui si despre nivelul de cultura. Ma bucur mult pentru tine si ca ai reusit sa ai un bebe. Cred ca esti super fericita!
ȘtergereDa..acum sunt pe deplin fericita. Au trecut atatia ani pt ca am vrut sa ii ofer fetitei tot ce isi doreste. Nu a fost usor..si povestea mea e lungaaa..am avut perioade super grele..dar atunci cand iubesti si esti iubit..nu vezi decat partea frumoasa. Si prin munca realizezi tot ce iti propui.
ȘtergereAi mare dreptate! Greutatile apar in drumul nostru ca sa ne faca mai puternici si poate ca asa ne fac si sa realizam cat de norocosi suntem ca avem ceea ce avem :)
ȘtergereSincer..ma rog la Dumnezeu sa imi dea doar sanatate si putere de munca..atat. Sa imi vad fetita mare si sa ma bucur de nepoti. Viata ne obliga sa fim puternici si sa avem incredere in noi ca vom reusi. Maine daca as fi nevoita sa o iau de la capat..o iau. Doar sa am familia langa mine..restul nu conteaza. Si sa nu uiti niciodata : daca in viata ti se intampla ceva, ti se intampla cu un scop..asa trebuia sa se intample. Cu siguranta alte porti iti vor fi deschise.
ȘtergereMare dreptate ai in ceea ce spui! Sa fim sanatosi, cu familia alaturi si sa avem incredere. Restul sunt doar incercari in drumul devenirii noastre! Sa ne dea Domnul multa sanatate si intelepciune.
ȘtergereAmalia,sa stii ca bunica ta are perfecta dreptate. Sotul este acasa de mai bine de un an. Am avut propria afacere ,dar nu a mai mers. Resursele s-au terminat si ii este foarte greu sa munceasca pe 2000 de lei ,10-12 h si sa te mai si jigneasca. La fel ca si tine, nici el nu accepta.
RăspundețiȘtergereSper sa-ti gasesti un job mai bun. Cat despre schimbari si eu am avut parte de mult! Bucura-te de frumoasa casnice,de oamenii minunati care te inconjoara.
Bunicii sunt adevarate comori! Consider ca am fost cat se poate de norocoasa ca am avut parte de asa educatie. Il inteleg perfect pe sotul tau. Sunt sigura ca vremuri mai bune sunt pe drum. Important e sa nu uitam care ne sunt principiile si sa nu ne plecam capul
ȘtergereFelicitari Amalia pentru tot ce ai realizat pana acum si succes in continuare. Esti o fata de nota 10,felicitari parintilor si bunicii tale pentru indemnurile bune.
RăspundețiȘtergereMai am inca multe de invatat... Multumes pentru cuvintele frumoase, se vede ca sunteti un om de 10 cu plus!
ȘtergereBravo ,ca ai puterea sa mergi mai departe ,esti o luptatoare si asa sa ramasi ,bravo tie!
RăspundețiȘtergereIncerc... uneori imi iese, alteori nu. Atata timp cat sunt sanatoasa si am sustinerea celor din jur, lupta continua. Multumesc frumos pentru vorbele bune. Conteaza foarte mult pentru mine.
ȘtergereSunt foarte multe firme ca sa nu zic aproape toate unde angajatii nu sunt respectati si nu li se ofera salarii corespunzatoare muncii lor. Felicitari pentru pasul facut.
RăspundețiȘtergereSunt foarte multe firme ca sa nu zic aproape toate unde angajatii nu sunt respectati si nu li se ofera salarii corespunzatoare muncii lor. Felicitari pentru pasul facut.
RăspundețiȘtergereBanii conteaza mai putin in acest moment. M-a deranjat insa atitudinea, tinand cont de efortul si implicarea mea. Plus de calitatea oamenilor de acolo. Uneori devii ceva ce nu iti doresti pentru ca te inconjori de energii negative. Am realizat ca nu vreau sa fiu acaparat si transformata in ceva ce nu sunt. Va multumesc pentru sustinere :*
ȘtergereAmalia, m-a atras titlul, care exprima valorile vietii. Esti o fericita ca ai plecat de acasa cu aceste comori, daruite de bunica, care te vor ajuta mult in viata. Imi pare rau ca ai trecut printr-o experienta neplacuta, dar, poate te ajuta.. pe viitor. Iti doresc sa intalnesti oameni frumosi!
RăspundețiȘtergereVa multumesc din suflet pentru vorbele frumoase. Asa am luat si eu totul, ca pe o lectie de viata. Am ales sa plec, pentru ca nu faceam parte din peisaj. Nimerisem intr-o poveste gresita si nu era cazul sa ratacesc prea mult printre pagini ce nu mi se potrivesc- asa ca am ales sa plec. Daca o fi sau nu bine, ramane de vazut.
ȘtergereDar e mai bine sa regret ceva ce am facut, nu ce as fi putut face.
Mi-a mers direct la suflet aceasta postare, si as avea multe de spus dar acum nu conteaza..
RăspundețiȘtergereEste un an minunat pentru tine, sa stii. Sunt sigura ca gasesti tu alt loc de munca. Succes!! :*