Treceți la conținutul principal

Arta ceramicii de Horezu

Cu ocazia Moșilor de vară, Țărăncuța Urbană a organizat un super concurs în colaborare cu Art&Craft la care m-am încumetat să particip și eu.

Tema concursului era să povestim despre obiceiurile și tradițiile din zona noastră în această zi de mare sărbătoare. Cum familia mea are o istorie mai inedită, am ales să povestesc despre obiceiurile aduse de străbunica mea- care vine de peste Prut.

Vă las mai jos comentariul cu care m-am înscris în concurs:

"Strabunica mea este venita din Basarabia si de la ea ne-au ramas niste traditii putin mai altfel. La ei in zona se spune ca in aceasta zi, Cerul comunica cu Pamantul, iar cei morti pot trece in lumea noastra. Scopul „vizitei” este de a veni sa se ospateze cu cei dragi, prieteni si familie, la o masa mare. De aceea in aceasta zi toata familia trebuie sa se stranga impreuna la o masa mare si sa isi cinsteasca si vecinii cu pomeni. E musai sa se dea de pomana cirese in canuti de lut, cu stergar alb legat de tortita, o sticla de vin rosu si o ulcica cu miere de albine. Strabunica tine si acum obiceiul asta si da de impartit la cunoscuti astfel de bunatati, pentru ca ea crede cu tarie ca daca nu respecta traditia cei morti se vor intoarce pe lumea cealalta flamanzi si vor manca pamant. De asemenea, se merge si la cimitir si se pomenesc mortii, se da de impartit si se stropesc mormintele cu apa si vin. Asta facem doar noi, caci unde locuim de ceva timp nu am vazut sa se practice acest obicei… In schimb imi place ideea din spatele obiceiului- reuniune cu familia, ospatul cu toate neamurile- un obicei frumos ce merita pastrat, mai ales in acest secol in care indepartarea de conceptul de familie si traditie se face intr-un ritm mult prea alert si tindem sa ne uitam radacinle (iar asta din punctul meu de vedere e mai mult decat instrainare-este alienare)."

Premiul concursului consta în trei farfurii din ceramică, pictate manual de meșterii din Horezu- farfurii care ieri au ajuns la mine și din care abia aștept să mănânc alături de străbunica mea griș cu lapte și dulceață de trandafiri.


Fiecare farfurie a venit ambalată individual, în cutiuțe simpatice, ce nu le eclipsează din frumusețe. De asemenea farfuriile au pe spate găuri speciale, prin care poate fi trecută o sforicică și agățate pe perete ca decor. Eu nu le folosesc ca decor, căci abia aștept să mă infrupt cu bucate alese din farfurii de lut- vă spun sincer că mâncare e mai gustoasă așa.

Farfuriuța din imaginea de mai sus este de dimensiuni mici și zic eu că este potrivită pentru a savura deserturile din ea.


Farfuriuța medie este și ea drăgălașă foc și îmi aduce aminte de câmpurile pline de flori ale moldovei, scăldate în razele soarelui.


Iar cea de a treia farfurie este preferata mea pentru că îmi inspiră libertate, frumusețe și mă duce cu gândul la marea mult iubită!


Apă, nisip, halou de dorințe și speranțe pierdute în valurile înspumate ale mării... 

Abia aștept să plec acasă și să mănânc alături de familie bucate tradiționale servite din aceste farfurii! 

Mulțumesc încă o dată Tărăncuța Urbană și Art&Craft pentru aceste daruri minunate, iar meșterilor de la Horezu le doresc viață lungă și sănătate, să poată în continuare a meșterii astfel de opere de artă!

Comentarii

  1. Felicitari! Iar vasele sunt minunate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet. Si mie imi sunt tare dragi farfuriile. Fac mancarea sa aiba gust de copilarie...

      Ștergere
  2. ce traditie frumoasa!!!!! inca o dovada ca romanii cred in nemurire si nu le este teama de moarte: o comuniune a celor de aici cu cei plecati stransi in jurul mesei. De dus traditia mai departe...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai rezumat foarte bine intreaga mea postare. Un comentariu ce iti umple inima de bucurie.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa