Anul acesta a fost primul în care am participat la Digital Divas by Avon, după cum vă spuneam și în articolul de ieri, scris în mare grabă.
Cel mai mult la acest eveniment mi-a plăcut locația. Palatul Bragadiru este de-a dreptul fascinant, coloanele clădirii, scările cu trepte de marmură, picturile de pe tavanul palatului... fascinante! M-au dus cu gândul la balurile din alte epoci.
Mi-a plăcut foarte mult și recitalul susținut de cei de la The Mono Jacks, păcat că au cântat atât de puțin (3 melodii) după mine aș fi stat să îi ascult toată seara.
Păcat că nu am avut lumină (și aparat foto) mai bună, să puteți vedea sala în adevărata ei splendoare.
La fel de mult (dacă nu chiar cel mai mult) mi-au plăcut deserturile servite. Am mâncat cel mai bun tiramisu ever. Și o prăjiturică ciocolătoasă divină... Au fost și ceva aperitive, bune și ele, dar cum eu sunt fan dulciuri, le dau 10 lor. De mult nu am mai mâncat prăjiturici așa gustoase. De fapt doar în Italia am mai întâlnit un gust atât de sofisticat la dulciuri.
Un alt desert deosebit a fost unul din înghețată, făcut chiar la fața locului de Adrian Hăidean, de la care însă am spus pas, pentru că în perioada asta ar fi fost o adevărată catastrofă pentru gâtul meu... Desertul însă arată excepțional:
Ce nu mi-a plăcut însă la acest eveniment a fost atmosfera... tot ce mi-a insuflat a fost falsitate, superficialitate și artificial. Un eveniment foarte frumos îmbrăcat, dar care în esența lui a fost doar de ambalaj. Sufletul lipsea.
Dar desigur, asta a fost doar o impresie a mea. Vedem la anu ce va fi, pentru că, mă gândesc să duc mai departe pasiunea asta a mea și să continui cu blogul.
Cum vă spuneam și ieri, la finalul galei de premiere, am primit și o mică surpriză de la organizatori.
O ojă și un ruj marca Avon, o mostră de pastă de dinți și o revistă de luna trecută... Faza cu revista nu mi-a plăcut, din punctul meu de vedere, mai bine nu dai ceva ce e trecut. Rujul îmi place foarte mult, dar știți deja că rujurile sunt o slăbiciune a mea (mai ceva ca pantofii), iar revista l-a cucerit pe Heffy.
După cum puteți vedea, HDD s-a autoproclamat ca Duce Glamour(ous).
Per total, a fost o experiență frumoasă, am cunoscut oameni simpatici, am interacționat cu persoane minunte, am aflat povești de viață excepționale și am avut ocazia să admir un palat fascinant.
Mă bucur că am fost o mică parte a ceea ce a însemnat Digital Divas, dar mai presus de toate mă bucur că am luat decizia de a pune pe piciorușe (de bebeluș ce-i drept) acest blog.
Vă pupăcesc frumoșii mei cititori și vă doresc un weekend, atât cât a mai rămas din el, FABULOS!
Later up-date: un colaj delicios cu prăjiturelele și gustăricile de la Digital Divas.

Zi mai multe despre aperitivele alea.. :)))
RăspundețiȘtergereGlumesc. Eu nu sunt fana dulciuri, ci mai degraba de tot ce e sarat. Datorita serviciului pe care il aveam in Spania, mergeam mai mereu la reuniuni, conferinte si tot felul de evenimente, cica obligat-fortat :)) Dar vai, mie asa imi placea sa asist!! Mai ales pentru aperitive :)) si cadouri! O data am castigat o tableta Samsung, mare lucru, ca eu nu castig nimic niciodata!
E atat de scump Heffy.. m-a cucerit de tot!
Si in alta ordine de idei, vezi tu ca eu nu le am cu beauty si-astea, dar imi place cum scrii si ce transmiti (ca persoana), asa ca I'll be around.
Iti doresc muult succes cu blogul, si tot inainte! Pupici!
Nici nu va puteti imagina cat de mult am putut sa ma bucur cand am citit comentariul postat! Va multumesc din suflet pentru toate cuvintele frumoase. Heffy va pupa si el. Ma bucur ca va place ceea ce scriu, sper sa ajung sa scriu din ce in ce mai bine.
ȘtergereO saptamana minunata va doresc (si usoara)!
Amalia, poti sa ma tutuiesti, cred ca avem varste foarte apropiate :)
ȘtergereO saptamana frumoasa si tie!
In acest caz, sa avem o saptamana cat mai productiva, plina de lucruri bune si multa multa sanatate!
Ștergere