Treceți la conținutul principal

Recenzie Acolo unde cântă racii de Delia Owens







"Inima franta, tu nu poti zbura
Dar cine hotaraste moartea ta?"








Fete dragi, sper că ați avut parte de o vară minunată, cu relaxare, vacanțe plăcute, zâmbete și sănătate, desigur.

E drept că am lipsit ceva timp din bloggosferă (și posibil să mai lipsesc, e o perioadă foarte aglomerată), dar nu vă puteam lăsa singure în această primă zi de toamnă.

Așadar, cu mult entuziasm, vă aduc recenzia romanului Acolo unde cântă racii de Delia Owens. Auzisem multe aprecieri la adresa căriții, iar când prin vacanță am dat de ea într-o librarie, am zis să îi acord o șansă ( ei și altor două surate- surate despre care nu am cuvinte de laudă, dar despre ele altă dată).


Ce trebuie să știți e faptul că atunci când vine vorba de cărți, în cazul meu treburile sunt simple: ori îmi place cartea și nu o mai pot lăsa din mână, ori o detest de la primele rânduri și nici nu mă mai ostenesc cu ea.

Acolo unde cântă racii a fost pentru mine acel tip de carte pe care nu îl pot lăsa din mână până nu îl dau gata și când se termină mai că mor de ciudă că s-a terminat.

Delia Owens reușește să zugrăvească în paginile romanului său viața- cu tot ce înseamnă ea: supraviețuire, nevoie de iubire, dragoste și ură, dezamăgire, trădare, deznădejde, viață și moarte. 

Un roman extrem de complex, dar creionat atât de frumos încât devine accesibil tuturor...

În centrul povestirii stă Fata Mlaștinii, un personaj aproape devenit legendar, însă în esență doar o fetiță abandonată de toți în mlaștină, nevoită să crească și să se descurce singură.

Părăsită de mama, mai apoi de frați și în final de tatăl său, Fata Mlaștinii învată să trăiască singură, să se descurce pe cont propriu, să iubească, să urască și să supraviețuiască indiferent de situație.

Fiorii primei iubiri, durerea cumplită a trădării din dragoste, dorința de autodepășire, cum spuneam, viața în adevărata ei esență sunt punctele cheie ale romanului- presărat cu un strop de suspan, o crimă oarecum ciudată și un soi cât se poate de straniu de iubire.

E greu să nu îți placă Acolo unde cântă racii și e imposibil să nu îi îndrăgești personajele. La fiecare pagină citită îți vei aminti de copilărie, de fluturașii primei iubiri, de durerea despărțirii, de felul în care dezamăgirile te-au pus la pământ, ca mai apoi să renaști și mai puternic.

Personal am iubit romanul și nu m-am putut dezlipi de el până la final. Final care, din punctul meu de vedere este extrem de frumos orchestrat.

Recomand cu mare căldură cartea Deliei Owens și dacă o citiți, sper să vă placă la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie (deja am integrat-o alături de celelalte romane ce ocupă bine-meritatul loc 1 în topul personal).


Spor la citit să aveți!


Informații  Acolo unde cântă racii de Delia Owens
Ed. Pandora
Colecția Literary Fiction
Public țintă 16+
Nota mea 10++
Preț aprox 40 lei

Comentarii

  1. Bine te regasesc, Amalia mea mea draga!
    Sper ca si vara ta a fost frumoasa si fara prea multe "zile înnorate"!
    Ma bucur ca ai scris ceva astazi ... si eu am scris prima postare dupa o perioada de 6 saptamani de vacanta, ieri!
    Sa avem o toamna frumoasa, colorata si vesela, dar în special rodnica! Pupici, fata frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O toamna de vis sa avem! Si ca bine zici sa fie si rodnica. Sa fie! Si cu sanatate. Pupiciiiii si acum trec sa vad ce ai mai scris :)

      Ștergere
  2. O carte si un singur cuvant, minunata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumim pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  4. A fost o vara tensionata, dar am avut parte si de momente frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  5. O carte foarte frumoasa. Merita sa o cititi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dacă ai avut probleme financiare, atunci este timpul să zâmbești. Trebuie doar să îl contactați pe domnul Benjamin cu suma pe care doriți să o împrumutați și perioada de plată care vi se potrivește și veți avea împrumutul dvs. în mai puțin de 48 de ore. Am beneficiat doar pentru a șasea oară de un împrumut de 700 de mii de dolari pentru o perioadă de 180 de luni, cu posibilitatea de a plăti înainte de expirarea termenului. Faceți legătura cu el și veți vedea că este un om foarte cinstit, cu inimă bună. Acest e-mail este lfdsloans@lemeridianfds.com, iar numărul său de telefon WhatApp este + 1-989-394-3740

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am putut rămâne însărcinată timp de 9 ani după căsătorie,
    Eu și soțul meu am devenit atât de îngrijorați, încât am căutat diferite remedii pentru a rămâne însărcinată un an, până când m-am întâlnit cu doctorul DAWN, care o ajută pe cea mai bună prietenă a mea să rămână însărcinată atunci când nu a putut concepe,
    I-am explicat totul acestui medic și el a promis că mă va ajuta, i-am oferit tot ce mi-a cerut,
    Spre surprinderea mea am ramas insarcinata in 1 luna si 2 saptamani, acum am 2 copii frumosi, totul datorita doctorului DAWN,
    Contacteaza-l daca vrei sa ramai insarcinata.
    Dacă vrei să-ți aduci înapoi fostul iubit.
    Dacă vrei să vindeci orice fel de boală.
    Dacă vrei să câștigi la loterie sau să câștigi cazul Curt.
    El este WhatsApp:+2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Lansare Betano în România

Vă tot "amenințam" pe  Facebook  că vă spun pe unde am umblat ieri. Ei bine, a venit și momentul mult așteptat. Prin intermediul  Blogal Initiative  am avut plăcerea să iau parte la lansarea platformei on-line de pariur,  Betano . Lansarea a avut loc  Stadio- Restaurant cu Atrium  (un loc tare simpatic, sigur mai trec pe la ei- m-au cucerit cu cănuțele de cappuccino). Revenind la evenimentul de lansare, vă las mai jos câteva date oficiale, pentru că it's a must când vine vorba de astfel de proiecte. Comunicatul de presă spune cam așa: "Lider pe piața pariurilor sportive din Grecia și Cipru (sub marca Stoiximan), compania oferă pe piața din România produse de top, transmisiuni live ale competițiilor sportive și live casino, precum și servicii de înaltă calitate pentru membrii săi. Jucătorii au acces la peste 4.500 de ligi sportive locale și internaționale de top și pot paria pe 35 de tipuri de sporturi și activități, care se desfășoară oriunde