Treceți la conținutul principal

Dulăpioul cu miere, din dragoste pentru albine

În ultimul timp am tot scris pe blog despre miere și v-am bătut la cap pe acest subiect. Astăzi o să vorbim iar despre acest ingredient minune, mierea, pentru că ar trebui să fie nelipsită din orice gospodărie.

Pe piață există nenumărate sortimente de miere, dar o să enumăr doar câteva dintre acestea, poate pe cele mai cunoscute:

- miere de salcâm;
- miere de tei;
- miere polifloră;
- miere din rapiță;
- miere din floarea-soarelui.

După cum îi spune și numele, fiecare sortiment este obținut din polenul nectarul florilor mai sus enumerate, albinuțele fiind mutate în funcție de sezon, de înflorire etc. în zonele specifice, pentru a putea colecta nectarul din care să prepare cea mai gustoasă miere.

Preferata mea este cea din salcâm, deoarece nu schimbă gustul lichidelor atunci când este utilizată ca îndulcitor, dar și pentru mirosul ei specific, de primăvară, libertate și candoare. Un alt aspect pozitiv al acestui tip de miere este faptul că se zaharisește mai greu, eu una preferând mierea lichidă, deoarece este mai ușor de dozat și întins pe pâine.

Cu toate acestea, cea mai des întâlnită și accesibilă este mierea polifloră. În aceeași măsură, proprietățile acesteia sunt de mare ajutor pentru sănătatea întregii familii! 

O astfel de miere este și cea de la Dulăpiorul cu miere, noutatea constând în adăugarea a trei tipuri diferite de miere în același borcănel, obținând astfel într-un singur recipient trei tipuri diferite de miere și un design ce fură ochii (dar și inima).


Având o etichetă simplă, elegantă, ce nu încarcă recipientul fără rost, mierea poate fi admirată la adevărata ei valoare, produsul și nu ambalajul fiind cel care contează.


Mierea polifloră (ca orice tip de miere naturală) se cristalizează,  iar culoarea sa poate varia în funcție de plantele de la care a fost extras polenul nectarul. Acest tip de miere conține vitamine din complexul C, B, K, fier, calciu, potasiu, glucoză, fructoză etc. 

Obținută dintr-o gamă variată de flori de câmp, are un gust și miros intense, plăcute și este mult mai bogată în nutrienți față de tipurile monoflore.

Mierea polifloră stimulează pofta de mâncare, este un bun adjuvant în bolile de ficat, ajută digestia, îmbunătățește sistemul imunitar, este recomandată în stări de oboseală și stres, probleme ale sitemului osos și în anemie.

La fel de bine o puteți utiliza și în cosmetică, pentru diverse măști, săpunuri, creme etc.

Mierea este un adevărat elixir de sănătate, iar consumul zilnic de 1-2 lingurițe poate face minuni pentru starea de bine a consumatorului. 

Un exemplu de mic-dejun energizant, potrivit sezonului cald constă în amestecul a unui grapefruit cu fulgi de ovăz și miere polifloră. Puteți adăuga și iaurt pentru a fi mai sățios. Vă garantez că va fi îndrăgit de la mic la mare. Iar efectele asupra stării generale vor fi imediat remarcate.

Dacă aveți orice întrebări legate de miere și consumul ei, nu ezitați să mi le adresați și vă voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Iar în cazul în care am reușit să vă conving că e musai să aveți cel puțin un borcan cu miere în cămară, intrați aici și comandați-vă preferatul!

Comentarii

  1. Valeria Chertes12 mai 2018 la 22:58

    Foarte sănătoasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si foarte foarte gustoasa. Iar acum ca a venit vara e si mai usor sa o consumam in bauturile reci preparate in casa :)

      Ștergere
  2. Stimata doamna.
    Sunt stupar de peste 40 de ani. Faci o mare confuziezie : Mierea nu provine din polen !!! Albinele transforma nectarul din flori in miere. (intre nectar si polen este o diferenta totala)!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti dulce ... ca mierea! :)
    p.s. am avut laptopul stricat! :((
    Era sa pierd totul de pe disc ... noroc ca sunt casatorita cu omul potrivit! LOL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Norocul tau! Al meu sot se pricepe la multe, dar la calculatoare clar nu. Asa ca sper din tot sufletul sa nu am prea curand problem cu laptopul. Saptamana frumoasa sa ai draga mea.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin ...