Treceți la conținutul principal

Recenzie Păpușarul din Cracovia

Cartea despre care vreau să vă vorbesc astăzi este puțin atipică pentru blogul meu, căci se adresează adolescenților.

Desigur, poate fi citită de oricine, indiferent de vârstă și chiar aș recomanda să nu o cumpărați celor mici. De ce, vă spun în rândurile de mai jos.


R.M.Romero este autoarea romanului Păpușarul din Cracovia, iar povestea ce stă la baza cărții este o combinație de fantastic cu real, mixat în așa fel în cât să îi atragă pe cei mici.

Cartea vine cu o copertă frumoasă, colorată, ce place ochiului, culorile sale prinzând nu doar la cei mici, ci și la cei mari. Drept urmare, nu m-am putut abține și am cumpărat romanul.

Pe scurt, cititorul este introdus în lumea Karolinei, o păpușică vie, cu o inimă ciudată, adusă de un vânt prielnic în atelierul păpușarului din Cracovia.

Reușind să scape din lumea sa, invadată de șobolani amenințători, puși pe distrugere și rău, ajunge în lumea oamenilor, unde este pe cale să izbucnească cel de Al Doilea Război Mondial.

Păpușarul și Carolina se împrietenesc cu o familie de evrei, acesta fiind oarecum și punctul de plecare al romanului. Odată cu intrarea trupelor germane în Polonia și ocuparea Cracoviei, începe adevărata dramă.

Un mix de magie, întâmplări ciudate și fapte inexplicabile, cu aventuri inimaginabile pentru o păpușică atât de mică precum Karolina te poartă în timpuri ireale.

Orice copil ar fi fermecat de șobolanii cei răi ce distrug căsuțele din turtă dulce și felinarele din zahăr, de păpușelele vii, de luptă dintre bine și rău.

Cu toate acestea, nu aș recomanda romanul celor mici, pentru că din punctul meu de vedere autoarea este mult prea implicată în această poveste. Un autor bun, părerea mea, prezintă ambele variante, cu plusuri și cu minusuri, fără a condamna. Descrie faptele și întâmplările, lăsând ca cititorul să decidă ce este bun și ce este rău.

În această carte din start germanii sunt văzuți ca oaia neagră, sunt condamnați, chiar descriși ca niște vrăjitori răi, iar ceilalți victime.

Nu contest acest lucru, dar atunci când prezinți anumite fapte celor mici, nu trebuie să ți se întunece judecata și să arunci cu piatra într-un popor- indiferent ce păcate îl apasă.

A trebuit să aștept cam 3 săptămâni până să scriu această recenzie, căci aș fi picat în capcana ce o condamn la R.M. Romero și aș fi fost mult prea subiectivă.

Pe scurt, povestea este frumoasă, cucerește și îți stârnește interesul, însă nu o cred potrivită pentru cei mici, din cauza implicării atât de subiective și a judecăților de valoare făcute de autoare. La 10 ani este dificil pentru un copil să privească cu ochi critic romanul și povestea prezentată și este ușor să cadă în capcana deschisă- condamnarea nemților pentru toate atrocitățile. Este trist ce s-a întâmplat, au fost multe victime, dar corect este ca celor mici să li se ofere o imagine de ansamblu, iar decizia asupra cine a fost victima și cine nu, să le aparțină.

Informații Păpușarul din Cracovia

Ed. Rao
Colecția Ficțiune
Nr. pag.: 320
Preț: 25 lei
Public țintă: +10
Nota mea: 5 (cu indulgență)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

Concurs cu premii dulci, ca mierea!

Up-date: Câștigătoarea concursului cu premii dulci, este    Kolozsi Beata-Kinga! Felicitariiiiiiiiiiiiii. V-am promis că mai am o surpriză pentru voi! M-am lăsat cam mult așteptată, dar vine și concursul. Dacă avem printre voi iubitori de miere, concursul acesta clar este pentru voi! Întâi de toate, premiile sunt: 1.  gel revigorant de duș for men 2.  apidermin gel de duș 3.  o sticlă vin suav din miere 4.  o sticlă vin suav demisec din miere 5.  emulsie după plajă SPF 30 6.  emulsie reparatoare după plajă 7. o umbrelă de plajă Concursul este organizat în colaborare cu  Complex Apicol Veceslav Harnaj , prietenul cel mai bun al albinuțelor. Pentru a vă putea înscrie la concurs, trebuie să: 1. dați like paginii de facebook  Amalia Goleanu Blog 2. să distribuiți postarea de concurs 3. să lăsați un comentariu la această postare (de pe blog) Alegerea câștigătorilor: - se va face prin intermediul random.org sau un p...