Treceți la conținutul principal

Beauty Alert

În aceste câteva zile în care am stat pe acasă (concediu, sărbători de iarnă etc., știți voi) mi-am revizuit puțin planurile și orientările privind anumite aspecte din viață.

Primul se referă la proiectul meu de suflet, #booksforsoul, despre care puteți citi mai multe aici, iar un alt punct are legătură cu partea de beauty, health și makeup.

Există atâtea produse pe piață, marea majoritate atât de drăgălașe și atractive ce te îmbie să le cumperi, atâtea creme și loțiuni ce ar face minuni, atâtea hăinuțe drăgălașe, că dacă ai ceda tentației ai da faliment! Drept pentru care am decis să investesc mai puțin, dar cu cap, dar și să reduc numărul de produse utilizate.

Desigur, în cazul în care ceva mă tentează prea tare, o să îl testez, căci îmi place să testez noi produse. Dacă cineva se oferă să mă cadorisească cu ceva ori sunt invitată într-o campanie de testare, vă dați seama, abia aștept să spun da!

Pentru restul situațiilor, prefer să o dau light și să reduc numărul de produse cumpărate și să economisesc bănuții pentru călătorii, amenajarea casei etc.

Astfel, în ceea ce privește partea de makeup am luat o decizie mare:

- machiajul zilnic se va rezuma la un ruj sau balsam de buze și cel mult un strop de rimel

- în cazul în care o urgență o cere (pete, coșuri etc.) recurgem și la artileria grea, aka fondul de ten

- ocaziile speciale vor fi cele care vor beneficia de un machiaj complet, adică fon de ten, corector, pudră, farduri și restul bazaconiilor


Astfel, în 2018 o să investesc cu precădere în achiziționarea de rujuri; desigur, cu moderație. Mi-ar plăcea să reușesc cumva să cumpăr produse de calitate, chiar dacă au un preț mai mare- în cazul rujurilor îmi va fi destul de greu, căci sunt dependentă de ele.

În ceea ce privește fondul de ten, fardurile și rimelul sunt sigură că o să reușesc să merg pe ideea unul și bun!

Ce am în minte este achiziționarea unui rimel și ruj de la Givenchy pe care le-am avut în varianta mini și de care sunt extrem de încântată. Cel puțin în cazul rimelului, nu se compară cu nimic din câte am încercat până acum. Rujul e mai mult o fiță, dar după cum vă spuneam, sunt dependentă de ele.


Momentan am câteva preferate, toate primite cadou. Ceea ce înseamnă că oamenii dragi de lângă mine mă cunosc destul de bine. În imaginea de mai sus, puteți vedea și rimelul despre care vă povesteam (colțul din stânga, singurul produs cu căpăcel).

De la Crăciun în coace am folosit la capacitate maximă cele 5 rujuri de mai sus și le recomand cu drag.

Strugurelul de la Nivea este singurul cumpărat de mine, din magazinul DM și am fost foarte entuziasmată când l-am luat, căci după sclipirile capacului am crezut că are sclipici în el. Mare mi-a fost dezamăgirea când am văzut că e un strugurel simplu, transparent, fără sclipici, fără culoare, fără nimic... Nici nu am vrut să îl utilizez, dar într-o zi aveam buzele foarte uscate și el era singurul disponibil. Mă bucur că s-a întâmplat așa, pentru că este incredibil! Hidratează, catifelează și dă buzelor un aspect tineresc, ușor sidefat. Te simți de ca și cum ai fi o Cosânzeană ce abia așteaptă să fie sărutată pentru prima oară. Nu sunt o mare fană a balsamului de buze, dar acesta își merită toți bănuții!

Trei produse le-am primit de la Essence: 2 rujuri și un balsam. Deși aș putea spune că toate 3 intră în categoria rujurilor, colorând frumos buzele. Balsamul îmi este tare drag căci miroase a cireșe și conferă buzelor o nuanță jucăușă, de vișină coaptă și scăldată în razele soarelui. Este fix culoarea cireșelor date în pârg, lucioase și cărnoase. Cine nu ar vrea să admire/sărute așa buze?! Rujurile vin într-un roșu mat, o culoare deosebită și aceasta și într-un soi de roșu cărămiziu, perlat. Sunt mulțumită de ele, se aplică ușor, rezistă pe buze atâta timp cât nu mănânci sau nu săruți prinți și miros plăcut. Plus că acestea au un design simpatic foc, crăciunesc, cu tot soiul de cadouri, bombonele și brăduți pe capac (că doar au fost daruri de Crăciun)! Nu știu de unde ați putea să le achiziționați, dar dacă din întâmplare dați de ele prin oraș, nu ezitați! Prețurile pentru produsele Essence din câte știu eu sunt mici, deci sunt o investiție bună. Și dacă dați de ele, să mă anunțați și pe mine.

Iar cel din urmă- și cel mai special- noul ruj din gama Sephora Collection, mai exact rujul Lipstories, inspirat din imaginile de pe Instagram.

Design-ul este absolut drăgălaș, iar gama de nuanțe uriașă! În ceea ce îl privește, eu l-am ales, dar altcineva a oferit sponsorizarea. Cât privește nuanța, este un maroniu-arămiu sidefat ce mă duce cu gândul la frunzele ruginii ale toamnei. Al ales culoarea asta pentru că aduce foarte mult cu primul meu ruj. De fapt era rujul mamei mele, pe care eu l-am însușit când eram prin clasa a doua și pe care l-am iubit nebunește!

Desigur, mai mult l-am stricat atunci, câci îmi plăcea să mă dau cu el și apoi să sărut toate foile de hârtie de prin agende, fascinându-mă urmele rămase. După ce am mai crescut am tot căutat un ruj asemănător, dar nu am mai găsit. Așă că atunci când am dat peste el în Sephora nu am putut pleca fără să îl cumpăr. E mai mult decât un ruj, e o parte a copilăriei mele, ce a revenit 20 de ani mai târziu (știu, sunt o băbuță, dar rămâne între noi).

Așa că dacă sunteți în căutarea unei culori anume și credeți că e greu de găsit, aruncați un ochi aici că nu se știe niciodată! Dacă am găsit eu o nuanță ce o caut de atâția ani, poate găsiți și voi culoarea mult dorită.

Vă mai spun un secret, pentru că îmi sunteți tare dragi. Am în plan să îmi mai iau un ruj și apoi să mă opres pentru câteva luni (asta dacă nu primesc cadou de Ziua Îndrăgostiților sau în martie muniție nouă). Am văzut în magazine noua colecție de rujuri de la Farmec- aruncați și voi o privire aici- și mi-a plăcut la nebunie ce am văzut.

Ambalaj stilat, elegant, discret cu închidere magnetică- ceea ce îl face și mai deosebit. Au mers mult pe simplitate, dar ambalajul este atât de frumos construit, că dau impresia unui brand/colecție de lux. Cel mai mult m-au încântat rujurile cremoase (au o gamă mai mare de culori). Printre ingrediente se numără acidul hialuronic, pudra de diamant și vitamina E, pentru o hidratare perfectă și rezistență îndelungată.

Am testat câteva nuanțe și produsul este deosebit de cremos, ușor de aplicat și cu un luciu frumos. Abia aștept să mă decid ce culoare o să achiziționez. De paletele de farduri nu sunt prea încântată, dacă vă decideți să le testați să îmi spuneți și mie ce părere vă fac.

Ca să rezumăm, 2018 este despre rujuri și un machiaj cât mai natural, cu produse cât mai puține și cheltuieli țintite. Și cred că tenul meu o să îmi mulțumească pentru această cură de detoxifiere, căci nici prea multe produse de machiaj nu sunt neaparat o idee bună. Desigur, rămâne de văzut pe parcurs cum decurge totul.

Voi fără ce produs de machiaj nu ați putea ieși din casă?



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin ...