Treceți la conținutul principal

2018 Beauty Routine

Dacă ieri vorbeam despre cărțile ce au contribuit la dezvoltarea noastră ca oameni, ei bine, astăzi vreau să povestim puțin despre un alt subiect preferat: produsele de îngrijire personală!

Cum vă tot povesteam, sunt câteva subiecte ce îmi fac mereu mare plăcere și despre care aș scrie mai mereu: cărțile, machiajul, produsele de beauty, modă și sănătate.

Anul s-a schimbat, am văzut pe net că mult lume încearcă tot soiul de noi produse, s-au lansat o mulțime de noi game și colecții, însă eu rămân fidelă produselor Kiehl's, atât de dragi mie. Și pentru că nu am abordat niciodată serios subiectul rutinei de îngrijire a tenului, am zis că este un subiect excelent pentru începutul de an.

Și cum în magazinele lor au fost câteva oferte tentante cu ocazia sărbătorilor de iarnă, nu am rezistat tentației și mi-am reîntregit colecția de creme și uleiuri (așa, cadou de la mine pentru mine), drept pentru care acum îmi este mult mai simplu să vă prezint o rutină (aproape) completă.


Cutiile cadou de Crăciun au fost de-a dreptul delicioase, cu un design vesel și colorat, iar combinațiile de produse infinite. Cu toate acestea am optat pentru Midnight Recovery Concentrate și Daily Reviving Concentrate. Pe lângă aceste două serumuri am mai primit o mască hidratantă, un  gel de curățare pe bază de castravete și un demachiant.

De asemenea, am fost cadorisită și cu produsul meu preferat marca Kiehl's, Ultra Facial Cream și el într-un ambalat cât se poate de crăciunesc.

Dar pentru că vă tot băteam la cap în legătură cu rutina mea de îngrijire, vă spun pe scurt cam cum decurge în cazul meu. Obișnuiesc (când nu sunt prea leneșă) să îmi curăț tenul de două ori pe zi, dimineața și seara. De cele mai multe ori folosesc apă, fără alte produse de curățare.


Singurul moment în care folosesc un gel de curățare este în acele dăți când am folosit machiaj sau îmi simt tenul foarte încărcat (pentru astfel de momente folosesc Ultra Facial Cleanser). Aproximativ o dată pe săptămână îmi exfoliez tenul- aici produsele variază- utilizez ba miere de albine cu zahăr și scorțișoară, zaț de cafea ori un exfoliant de la Clinique, în funcție de dispoziție.


După curățarea tenului și uscarea acestuia (excesul de apă îl îndepărtez cu dischete din bumbac) aplic crema hidratantă despre care vă vorbeam- vă las și o fotografie mai jos.


Este nevoie de o cantitate foarte mică de produs pentru a acoperi întreaga față, iar o cutiuță de 50 de ml mie îmi ajunge aproximativ 5-6 luni, ceea ce din punctul meu de vedere este minunat.

De asemenea, în funcție de dispoziție obișnuiesc să alternez zilele în care utilizez serumurile cu cele în care folosesc crema. De cele mai multe ori optez pentru serumuri în zilele în care îmi simt tenul foarte deshidratat, obosit sau tern.

Preferatul meu dintre cele două este Daily Reviving Concentrate, un serum ce conține:

Ulei din ghimbir-  proprietăți antioxidante și protejează tenul de poluare și radicali liberi ce se găsesc în mediu.

Ulei de floarea-soarelui- ajută la hidratarea pielii, la îmbunătățirea texturii acesteia, precum și la catifelarea tenului, ridicând în același timp p barieră protectoare față de factorii poluanți.

Ulei din tamanu- reduce semnele de oboseală.

Doar 2-3 picături sunt suficiente pentru întregul ten, iar efectele se văd imediat. Pielea este mult mai luminoasă, hidratată și foarte catifelată. Plus că dacă îl aplic imediat ce mi-am curățat și uscat tenul, pot să folosesc și crema hidratantă, fară ca tenul să fie încărcat!


Un alt serum drag mie este Midnight Recovery Concentrate


Acesta conține:

Ulei de lavandă- calmează pielea iritată sau inflamată, reducând petele și semnele, pentru un ten uniform, catifelat.

Ulei din luminița serii- menține elasticitatea pielii, prevenind îmbătrănirea preamatură a tenului și formând o barieră de protecție împotriva factorilor poluanți/nocivi din mediu.

Ulei din squalane- pentru hidratarea în profunzime a pielii. Acest ingredient ajută la menținerea elasticității și supleții, precum și a unui ten catifelat.

Și în cazul acestui serum sunt suficiente 2-3 picături, aplicate cu mișcări circulare. Fiind destul de hidratant, nu se mai aplică altă cremă/mască.



Ce îmi place foarte mult la aceste două produse este modul de dozare. Au o pompiță cu ajutorul căreia se pot doza foarte inteligent picăturile necesare. Astfel nu se utilizează produs în exces (sau prea puțin) și nici nu se contaminează produsul venind în contact cu degetele. Sticluțelea acestea de 30 de ml ajung mai bine de 6 luni.

Și pentru că îmi place să las ce e mai bun la final, crema de ochi cu avocado, Creamy Under Eye Treatment este piesa de rezistență! Eu o utilizez doar dimineața și vă mărturisesc că un borcănel de 15 grame îmi ajunge mai bine de 1 an! Crema aceasta hidratează ca prin magie, conferă strălucire privirii, având un soi de sidef (și nu este kitschos), făcând să dispară ca prin magie orice semn de oboseală. Despre ea am mai  vorbit și aici și dacă ar fi să recomand un singur produs atunci acesta ar fi crema de ochi cu avocado!

Ca să rezumăm, my beauty routine arată cam așa:

- curățarea tenului cu apă dimineața și seara;
- utilizarea unui gel de curățare doar în situația în care îmi simt tenul foarte încărcat sau am utilizat produse de makeup;
- utilizarea unei creme hidratante atât dimineața, cât și seara;
- aplicarea unei creme hidratante pentru ochi dimineața;
- utilizarea uleiurilor speciale aproximativ 1-2 dăți pe săptămână;
- exfoliere săptămânală.

Voi ce produse utilizați pentru îngrijirea tenului și cum arată rutina de îngrijire zilnică? Aveți un produs preferat fără de care nu ați putea pleca de acasă?



Comentarii

  1. Eu nu merg de acasa fara ruj, rimel, parfum si crema de maini.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crema de maini este si pentru mine deosebit de importanta. Vorba ta, nu as putea iesi din casa fara ea. La fel si in cazul rujului. Ofemeie nu are niciodata suficiente rujuri si creme de maini :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa