Dragoste la... prima vedere?!?

Disclaimer

Această poveste a fost inspirată din fapte reale,  a unei adolescente rebele (cum altfel ar putea fi o adolescentă) îndrăgostită până peste urechi, entuziasmată de prima întâlnire, sabotată de un coș îndărătnic și salvată cu mult farmect!

A fost odată ca niciodată, într-un orășel micuț și cochet, unde nu se întâmplau prea multe și toți se cunoșteau între ei și își dădeau binețe, o puștancă rebelă, cu fundițe la codițe și poftă de viață.

Și pe fetișcana asta cu păr negru ca abanosul și ochi ca albastrul cerului o chema Amy, iar toamna aceea, călduță și arămie, îi aducea un nou început. Ceva mai antrenant, mai puțin plictisitor și plin de aventură (sau cel puțin așa spera ea), căci era primul an de liceu!

Și cum 15 septembrie era după colț, Amy, alături de prietenele ei, se pregăteau cu mare entuziasm de prima zi de liceu!

Uniformele frumos călcate, codițele frumos împletite, fundițe roșii, satinate, pantofiori lăcuiți, ghiozdane cu buline- o adevărată plăcere să le privești cum se îndreptau țanțoșe spre Colegiul... ce să mai, dar dacă povestea s-ar fi petrecut în timpurile noastre, ai fi putut să juri că cele 3 prietene erau gata de selfie!

Acea dimineață de septembrie avea un aer aparte, soarele călduț al toamnei mângăia micul orășel, iar curtea plină de verdeață a Colegiului era inundată de o culoare galben-arămie, ce se reflecta aproape magic pe pielea frumoasă a prietenelor din poveste.

Amy și amicele ei, toate numai un zâmbete, au pătruns pline de speranță pe poarta Colegiului, încântate de curtea uriașă, cu arbori impunători, flori colorate și mii de elevi.

Și atunci, în lumina caldă de toamnă, sub un stejar cu frunze caleidoscopice, cu razele soarelui cernându-se printre ramurile bătrâne, învăluit de o lumină blândă, îl văzu! Într-un costum frumos, cu părul blond ce parcă se întrecea cu frumusețea soarelui, cu ochii de un albastru mai profund ca marea, râzând cu o poftă nebună alături de amicii lui... o singură privire și fu convinsă! 

O lovise și pe ea microbul, suferea de dragoste la... prima vedere!

Reveria îi fuse brusc întreruptă de Ana, ce începuse să vorbească precipitat, să gesticuleze și să devină aproape speriată... când în sfârșit înțelese ce îi spunea Ana, se sperie și ea! Nu suferise niciodată de acnee, dar acum, fix acum, când el era aproape sclipitor în curtea Colegiului, un coș uriaș îi ieșire fix în mijlocul nasului.

Iar asta nu ar fi fost neaparat o problemă uriașă, dar le observase și EL, iar acum se îndrepta spre cele trei prietene... Ce era de făcut, urma să vină, să se prezinte, iar ea arăta ca vrăjitoarea cea rea, doar că în  locul negului, un coș fudul și roșiatic triumfa pe vârful nasului. Mai că avea puțin și o lua la fugă, noroc cu Emy, care o prinse de mână și oferi aproape instant soluția fermecată: crema CC matifiantă de la Farmec.

Noroc cu Emy și cu gardul viu de hibiscus, după care a putut să se ascundă, să își dea repede-repede pe față cu crema magică și să acopere cu brio coșul buclucaș. 

Tocmai ce terminase de tapotat crema bine-bine pe năsuc, când simți o atingere (fierbinte) pe umăr! Era EL, băiatul cu părul de aur, acum față în față cu Amy, îmbujorat și bine-dispus, cu zâmbetul și mai frumos de aproape... vorbind, vorbind ... vorbind, cu soarele scăldându-i chipul. Iar ea îi sorbea fiecare cuvânt și abia dacă auzea ce-i spune. 

Dacă așa arăta dragostea, dacă așa se simțea iubirea, atunci știa că nu mai conta nici un coș, nici o bubiță- nimic!

Erau doar el și ea, parcă plutind, timpul înghețând în loc, amândoi numai un zâmbet. Iar el vorbea și ea îi sorbea cuvintele, vrăjită de ochii lui albaștrii, când, surpriză! Își luă la revedere cu un pupic pe... născu!

Emy și Ana pufniră în râs, iar Amy rămase perpelxă- crema CC avusese puteri magice, își făcuse treaba mai bine decât se aștepta.

Iar ea era acum mai îndrăgostită ca niciodată (nu că ar mai fi fost vreodată). Noroc cu amicele ei, care acum îi povesteau tot ce El vorbise...

Amurgul deja se lăsa peste micul orășel, dar fetele încă depănau impresii despre prima lor zi de liceene. A fost ziua în care a știut că nimic nu avea să mai fie cum a fost...

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă.