Treceți la conținutul principal

Cronici de nuntă- epilog

Ultimele trei săptămâni au fost foarte aglomerate, stresante, dar și frumoase! Mai ales ziua de 19 august, care (contrar așteptărilor mele) a fost una de-a dreptul magică.

E drept că în săptămâna dinaintea nunții m-am îngropat în hârtii, hârtiuțe, planuri etc și aveam impresia că nu o sa iasă nimic și totul va fi un haos. Situații neprevăzute, stick-uri uitate la centre de copiere, retușat hăinuțe și alte nebunii, toate ne-au presărat drumul. Ș a fost o aventură, credeți-mă!

Iar în ceea ce privește irascibilitatea mea, pe o scară de 1 la 10, m-aș nota cu 10+, drept pentru care țin să le mulțumesc tuturor celor ce mi-au suportat figurile de maimuțică turbată.

Mă pot declara norocoasă, căci am fost înconjurată de oameni dragi, răbdători și iubitori, ce au fost alături de mine și cu ajutorul cărora am reușit să rezolvăm în timp util toate micile (și marile) probleme ce au apărut pe parcurs. Am avut o problemă cu biserică, fiind în renovare, problemă ce nu a putut fi rezolvată, dar chiar și așa, cred că totul a ieșit mai bine decât îmi imaginam. Dar ca să fiu onestă până la capăt, mi-ar fi plăcut ca biserica să nu fi fost în renovare!

Poze de la nuntă nu prea am (le aștept de la fotograf, dar vă las mai jos câteva imagini și filmarea dansului cu care am început seara.


Fotograful nostru a fost poate cel mai simpatic dintre câți am cunoscut până acum! Bhoemian Photo- by Iuliana Olteanu posedă o super-calitate aș spune eu- indiferent cât de stresată este mireasa, de cât de emoționat este mirele sau plictisiți invitații, reușește să te bine-dispună și să îți inducă o stare de bine, cu zâmbetul ei. Atunci când în jur e haos și agitație, un fotograf zâmbitor și plin de candoare este ingredientul perfect.

Și pentru că orice eveniment are nevoie de muzică și dans, nu puteau lipsi nici de la noi aceste 2 componente. În ceea ce privește coregrafia ne-au ajutat cei de la Școala de Dans Let's Dance, iar cu muzica, Gabi, super DJ! 


Petrecerea a avut loc la Mondrian Events&Garden, unde printr-o întâmplare fericită am putut să ne bucurăm nu doar de restaurant, ci și de grădina minunată a acestuia; loc ce a devenit rapid preferatul invitaților, fiind o oază de liniște și relaxare.


Ședința foto am avut-o într-un loc magic, de o frumusețe aproape ireală și încărcat de istorie- Casa Memorială Al. Vlahuță (vă las mai jos o fotografie)


Și pentru că și florile sunt importante, am optat pentru floarea-soarelui,lavanda, maci (alte flori de câmp) și multe alte nebunii!


Tortul s-a încadrat și el în tematica florilor de câmp, având un gust fresh, de fructe de pădure și ciocolată. Cei de la Brutăria Marco s-au ocupat de prăjituri și tort, iar asta m-a bucurat, căci în copilărie obișnuiam să mă joc cu fetele ce mi-au preparat tortul.


Fotografia nu este prea clară, dar măcar să vă faceți o idee.

Petrecerea a fost reușită, aranjamentele deosebite, părinții și nașii de-a dreptul încântători, iar invitații ne-au întrecut toate aștepătrile (în sensul bun, desigur)!

Am dansat, am râs, am plâns și am glumit, ne-am simțit bine și ne-ar fi plăcut ca seara să nu se termine atât de repede. 

Cu siguranță am strâns amintiri pentru bătrânețe, iar de acum înainte urmează să strângem din ce în ce mai multe.


Rochie- Atelier Demetria
Coroniță- Innette Design

Comentarii

  1. Felicitari . Casa de piatra , mult noroc şi Multi copii ! Ati fost foarte frumosi . Florile alese sunt superbe ..locatia de sedinta foto este minunata . Bravo ! 🤗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim mult! Cat despre copilasi, preotul ne-a facut o urare foarte simpatica, citez "daca nu 12, macar 10".

      Nu stiu ce sa zic de numerele astea, dar 2 ar merge :)

      Ștergere
  2. Felicitari draga mea Gabita - Amalia! (pe fiimea o cheama tot Gabriela!) Va doresc casa de piatra noroc si copii frumosi, ani îmbelsugati si multa sanatate, viata linistita si fericita!
    Mi-am permis din vacanta sa te spionez pe facebook si v-am vazut dansul! Frumosilor! :)
    Pupici si îmbratisari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru cuvintele frumoase. Ma bucur ca ti-a placut dansul, a fost un moment emotionant pentru toata lumea.

      Mie una Gabriela mi se pare ca nu mi se potriveste, insa imi place sa il aud la alte persoane. Multa sanatate fetei tale (si tie)!

      Ștergere
  3. Zambetul si buna dispozitie sa va insoteasca in calatoria prin viata unul alaturi de altu.Sa fiti fericiti copii dragi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai fost o mireasa superba, ati fost doi minunati va doresc tot binele din lume, sa aveti parte numai de zile minunate impreuna.

    RăspundețiȘtergere
  5. Iti multumim ca ai impartasit cu noi bucuria acestui eveniment! Casa de piatra, sanatate si fericire!

    RăspundețiȘtergere
  6. Din cand in cand sa cititi asta...http://blogarealacotidiana.blogspot.ro/2015/09/sotul-si-sotia.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase! Am aruncat o privire peste articol, mi-au placut foarte mult citatele- intelepte cu adevarat!

      Ștergere
    2. :) Si noi, la impas, ne mai aruncam ochii pe fragmentele din ,,El si ea".

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin ...