Recenzie Îndurabile de Andrei Crăciun

Adeseori, un om își întâlnește destinul pe drumul pe care a luat-o pentru a îl ocoli.

Îndurabile, de Andrei Crăciun este o colecție de mini-nuvele, scurte și la obiect, extrem de bine scrise. 

Fiecare poveste poartă printre rânduri soarta personajelor sale, mereu altele, mereu diferite, trăind aceeași realitate cu noi. 

Într-un București împuțit, cu mii și mii de oameni și realități paralele, cu fericiri și nefericiri, cu durere și resemnare, toți ne purtăm soarta!

Scrisă frumos, curat, fără prea multe înflorituri, este genul de carte ce nu prea poți să o lași din mână până nu o termini, iar mie mi-a făcut mai suportabil un drum București-Focșani cu trenul.

Și deși genul acesta de cărți (povete în poveste, adică un roman alcătuit din mai multe povești fără legătură între ele) nu sunt neaparat pe placul meu, prima poveste este cea care mi-a gădilat inima și m-a făcut să devorez cărticica- asta pentru că prezintă într-un mod onest o realitate pe care mulți preferă să o ascundă sub preș.

Așadar, fie că citm această primă nuvelă, ori pe a unei prostituate ce muncește pentru a-și întreține fiica, a trecerii neîndurabile a timpului, toate ne mișcă sufletul, căci în esență sunt povești despre viață, despre noi.

Vă recomand cu drag romanul lui Andrei Crăciun, savuros, efervescent și cumplit de real! Îl puteți găsi pe site-ul Editurii Herg Benet, la un preț promoțional (până în 20 de lei), ceea ce îl face perfect de pus în geanta de vacanță. Vă garantez că este o lectură minunată pentru plajă.

Mai jos vă las să vă delectați cu un fragment din carte.

City Blues. Cântecul ăsta o să fie – trebuie să fie ! – ca viața tuturor oamenilor din orașul  ăsta împuțit.

El o să curgă ca o copilărie, apoi va înnebuni deodată – adolescența durează câteva clipe! -, apoi trec alte câteva clipe, și se va sfârși și tinerețea, totul se va prăbuși în melancolie, melancolia va fi inutilă și sfâșietoare, iar la sfârșit va coborî moartea, nu se poate altfel.

City Blues. O să iau tramvaiele de pe șinele lor, o să iau durerile bețivilor, o să iau strigătele țiganilor – fiareeeee veeeeechi luăăăăm! -, o  să iau rondurile care temperează marile intersecții, o să iau praful și lenea, o să iau amintirile și visele zdrobite ale muncitorilor, o să iau salariile casierelor, o să iau ziarele și o să iau tatuajele domnișoarelor rebele, și o să le ascult muzica intimă.

Îmi aprind o țigară. Prea mult gudron. E cancer. Bineînțeles că e cancer. O fumez și o rază puternică evadează din soare și mă lovește cu furie, mă lovește ca și cum ar vrea să îmi despice craniul și să mă ucidă.

City Blues.