luni, 15 mai 2017

Recenzie Să nu ne uităm la ceas

În ceea ce privește scriitorii români, nu aș putea afirma că am prea mulți preferați. Cu toate acestea, Rodica Ojog Brașoveanu mi-a intrat repede pe sub piele, fiind unul dintre autorii dragi mie (din top 10, desigur).

Cred că pe parcursul anilor am citit câteva zeci de cărți scrise de ea, seria Melania fiind una dintre cele mai efervescente citite de mine.

Cu toate acestea, astăzi o să vă vorbesc despre un alt roman scris de Rodica Ojog Brașoveanu, un roman ce mi-a plăcut enorm, pe care l-am devorat în doar câteva zile, un roman ce mi-ar fi plăcut să nu se termine niciodată și al cărui final m-a lăsat bulversată și revoltată.
Să nu ne uităm la ceas, o carte cu și despre spionaj, despre iubire și trădare, pierdere și durere.


Acțiunea romanului este plasată în jurul celui de Al Doilea Război Mondial, în Bucureștiul anului 1943. Cu toate acestea, pe parcursul cărții, personajele se încurcă și descurcă pe drumul București-Constanța.

România este descrisă ca o țărișoară liniștită, chiar dacă restul Europei fierbe din pricina războiului, motiv pentru care generalul Kurt von Sundlo decide să își petreacă perioada de convalescență la un hotel din capitală.

Desigur, acest încântător căpitan este nimeni altul decât responsabilul cu armele secrete ale lui Hittler. De aici și intriga, căci spioni de pretutindeni încep să apară (ca ciupercile după ploaie) și să încerce să descopere marile secrete pe care le deține Sundlo.

Și pentru că un roman despre spionaj nu ar fi cu adevărat fain fără o femeie. Iar Elvira, femeie sofisticată, elegantă și cu o frumusețe aparte este un personaj cheie.

Sundlo și Elvira ajunge prin stranii împrejurări să își împletească destinele într-un fascinant vals al iubirii.

Desigur, totul se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple, toate se ajează exact așa cum trebuie, mai puțin povestea de dragoste abia înfiripată. Poveste ce a stat sub semnul unui dans pasional, al timpului ce părea a se scurge printre degete și a unei dorințe aproape șoptite de a nu ne uita la ceas...

Finalul însă este cel cu adevărat surprinzător. Un final dureros, poate chiar intrigant, la câțiva zeci de ani distanță de la valsul amețitor al generalului Kurt și Elvira.

O carte excepțională de luat în poșetă și citit pe malul mării, în tren ori la munte. Un roman ce cu siguranță îi va cuceri pe cei care au trecut de euforia primei iubiri!

Spor la citit să aveți.


11 comentarii:

  1. Rodica Ojog Brasoveanu este scriitoarea mea preferata de carti politiste pentru ca imbina foarte bine umorul cu intriga.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rodica Ojog Brasoveanu este scriitoarea mea preferata de carti politiste pentru ca imbina foarte bine umorul cu intriga.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat am fost în Ro, Ojog-Brasoveanu era una din preferate ... dar au trecut atat de multi ani si am uitat daca am cirit sau nu cartea! Acum nu mai îmi plac romanele politiste! :) pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cand eram mai tanara am trecut prin faza urasc romanele politiste. Acum se pare ca nu le pot lasa din mana :)

      Ștergere
  4. Superba carte����O vreau si eu ��

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi plac carticele care ma atrag repede si ma fac sa le port cu mine peste tot!

    RăspundețiȘtergere