Recenzie Plăcinta e dulce la sfârșit de Alan Bradley

Cărticica asta am citit-o în primul an de facultate (iar asta înseamnă foarte, foarte mult timp), dar mi-a rămas în suflet, căci este un roman simpatic, ușor de citit și (după cum îi spune și titlul) de-a dreptul delicios!

Personajul principal al romanului, Flavia, o copiliță de doar 11 ani, haioasă și curajoasă, te cucerește de la primele rânduri.

Iar când o cunoști mai bine și îi aflii pasiunea pentru otrăvuri și experimente chimice, deja ești prins în mrejele cărții și nu o mai poți lăsa din mână până nu o termini. Și după cum vă spuneam, este de-a dreptul delicioasă!

Drăgălașă, îndrăzneață, cu o intuiție nemaipomenită, îi cucerește pe toți. Daaaaaar, aveți grijă, dacă cineva o supără, nu ezită să îi administreze o porție de... (nu, nu plăcintă) otravă.






Acțiunea romanului se petrece în Anglia anului 1950, într-o vară ce părea a fi ca oricare altă vară... dar liniștea Conacului Buckshaw este zguduită de o întâmplare ciudată... apariția stranie a unui cadavru chiar în parcela cu castraveți!

Responsabil de crimă este făcut colonelul de Luce, tatăl Flaviei. În dorința de a îl salva și a-i dovedi nevinovăția, copila ștrengară de 11 ani pornește într-o aventură năucitoare. Aventură ce o poartă până în trecutul plin de mister al tatălui ei...

Iar în centrul tuturor problemelor se află un timbru cu chipul Reginei Victoria, timbru ce împinge oamenii la fapte de neimaginat...

Dacă reușește Flavia să își salveze sau nu tatăl vă las pe voi să aflați citind Plăcinta e dulce la sfârșit...