Treceți la conținutul principal

AMR 12 și E-Sărbătoare!

Pentru mine iarna și sărbătorile ei au avut mereu un farmec aparte (poate și pentru că m-am născut la început de decembrie).

Amestecând un caleidoscop de mirosuri, culori și gusturi, nu ai cum să nu iubești Crăciunul și să simți că peste tot în jurul tău E-sărbătoare! Vitrinele magazinelor sunt frumos decorate, târgurile de cadouri sunt doldora de oameni, luminițele colorate înviorează nopțile lungi de iarnă, iar prin târguri mii de brăduți și-au întins crenguțele spre a fi admirate.

Noi de câțiva ani am decis să protejăm natura și împodobim numai brazi artificiali, simpatici și stufoși, pe care îi puteți găsi și pe site-ul e-sarbatoare.ro.

Și în timp ce avem inimile împăcate că am salvat un brăduț, casa este scăldată în miros de vin fiert, scorțișoară și cozonac, iar în fundal răsună colinde, bradul este atent împodobit! Și pentru că ne place să fim tradiționaliști până în măduva oaselor, globulețele sunt un amestec între vintage și hand-made. Cel mai bătrânel glob al nostru având frumoasa vârtsă de 50 de ani!




Crăciunul este despre mesele îmbelșugate din jurul bradului, despre colinde și gânduri bune, despre prăjiturele ninse cu zahăr pudră și cadouri atent împachetate!

Crăciunul este despre copilărie și seri petrecute în tihnă la gura sobei, admirând luminițele pâlpâitoare ale brăduțului, despre poveștile bunicilor din alte vremuri și tors de pisică.



Cel mai important însă este faptul că de Crăciun cel mai important este nu a primi, ci A OFERI! A oferi puțin din timpul tău, din priceperea ta, din avuția ta sau din înțelepciunea ta. Este despre îmbrățișări călduroase și sărutări sincere, voie-bună și liniște sufletească.




Uimire, surprize, condimente și zăpadă- toate definesc sărbătorile de iarnă!

Dorințe, așteptări, povești, nerăbdarea cu care așteptăm să apară darurile sub brăduț și tihna de a fi în sânul familiei- ăsta este Crăciunul!

Nicio altă sărbătoare nu are farmecul, misterul, magia și aroma Crăciunului. Nicio altă sărbătoare nu îți face inima să tresalte mai tare, nicio alta nu adună în jurul unui copac-simbol atâta lumea, nu animă atâtea suflete și stârnește atâtea clinchete de cristal.







Noi rezistăm eroic dorinței de a împodobi bradul încă de la 1 decembrie, dar dacă voi cedați tentației, puteți găsi ornamente, brăduți artificiali demni de pus pe podium și cadouri interesante pentru cei dragi chiar aici.

Și nu uitați, e musai să aveți în fiecare an un glob/ornament nou, ca să vă meargă bine în noul an.

Noi am ochit niște ciupercuțe numa bune de atârnat pe ram!


Dar am vorbit deja prea mult! Pe mine mă așteaptă comanda pentru ciupercuțe, iar voi cine știe, poate găsiți un brad artificial care să vă cucerească. Haideți la cumpărături și între timp, haideți să vă și colind!



Voi ce preferați, brazii artificiali sau cei naturali?


Sursă foto

Comentarii

  1. Să vezi la noi atmosferă de Crăciun ,cum se trezesc dimineața merg sa mai taie o zi din calendar și numără câte au mai rămas:))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La capitolul asta sa stii ca si la noi in casa e cam la fel! Abia ne abtinem sa nu impodobim bradutul.

      Ștergere
  2. De 2 ani de zile luam brad natural, asta pentru ca la Leroy Merlin cumperi bradul de la ei si in ianuarie il duci inapoi pentru reciclare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte faina initiativa, trebuie sa recunosc ca nu stiam de ea. Ma bucur sa aflu ca si la noi exista aceasta practica!

      Ștergere
  3. Abipa astept sa impodobim bradutul, incerc sa mai trag putin de timp dar nu mult ca sa ma pot bucura de el cat mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa si aici! Abia asteptam sa il impodobim, dar rezistam eroic. Ca sa nu mai vorbesc ca deja am inceput sa ambalez cutiutele cu bomboane, cu fundite si sclipici, sa le aranjez la poalele copacelului. Desi nu stiu anul acesta cat vor rezista cu domnul blanos prin preajma...

      Ștergere
  4. Noi avem artificial! Nu stiam ca pe fiecare an trebuie sa achizitionezi ceva nou pentru ornarea bradului. Eu nu prea ma dau in vant dupa brad, dupa ornamente. Nu le indragesc pentru ca bunica mea nu avea posibilitate la momentul acela sa-mi ofere in fiecare an brad. Noi, ii facem fetitei, insa nici ea nu are nici-o reactie. Ma mai vede pe mine ciugulind din el cate-o bomboana si s-a invatat sa-mi ceara din el. Ea de ce sa nu manance ce mananca mami. In rest, nimic special. Imi place iarna doar pentru zapada, dar datorita frigului o detest. Nu ma duc la munte iarna, drept dovada pana acum nu am fost niciodata iarna. Nu-mi place sa ma imbrac prea gros pentru ca ma mananca foarte tare pielea. Noi in data de 31 noiembrie l-a impodobit sotul. Mi s-a parut mult prea devreme, dar daca el asa a vrut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E mai simplu cu cei artificiali. Rezista, nu exista pericolul sa pice acele, se aseaza globuletele mai bine. E adevarat ca nu miroase a brad, dar pentru asta cumpar coronite si la asez prin casa, ori la usa ori ca si ornament de masa. Cand eram mici nici noi nu aveam enorm de multe globulete, dar confectionam fulgi din hartie, inveleam nuci in staniol si crosetam diferite forme de fulgi pentru el. Puneam si bombonele si parea incarcat cu de toate. Si pe mine ma ispiteste sa il fac de pe acum, dar asa simt ca ar pieri din farmecul sarbatorilor. Mai asteptam putin... si ne punem si noi pe treaba totusi :)

      Ștergere
  5. eu am artificial si sunt multumita,il ornam frumos dar parca nu mai este aceeasi placer cum aveam cand eram copii sa impodobim sa mergem la colindat sa stam afara ,poate si grijile dar nu mai este aceeasi stare de spirit

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am observat asta. Cand eram mica bradutul parea urias, era o adevarata placere sa fiu ridicata in brate si sa pun varful... nu mai vorbesc de emotia cu care asteptam sa apara darurile. A disparut si farmecul zapezilor de alta data. De Craciun erau ometi uriasi, construiam oameni de zapada, ne bateam cu bulgari si eram la sanius toata ziua. Acum suntem ori la munca, ori cu treburi gospodaresti, prea obositi si prea macinati de griji. Mi-ar placea sa fiu iar copil, macar in perioda asta a anului.

      Ștergere
  6. Daca nu avem zapada de Craciun si de Revelion parca nu e sarbatoare si umbreste toata veselia din casa.Brad artificial am dar pun prin casa si cateva crengute de brad natural.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Lansare Betano în România

Vă tot "amenințam" pe  Facebook  că vă spun pe unde am umblat ieri. Ei bine, a venit și momentul mult așteptat. Prin intermediul  Blogal Initiative  am avut plăcerea să iau parte la lansarea platformei on-line de pariur,  Betano . Lansarea a avut loc  Stadio- Restaurant cu Atrium  (un loc tare simpatic, sigur mai trec pe la ei- m-au cucerit cu cănuțele de cappuccino). Revenind la evenimentul de lansare, vă las mai jos câteva date oficiale, pentru că it's a must când vine vorba de astfel de proiecte. Comunicatul de presă spune cam așa: "Lider pe piața pariurilor sportive din Grecia și Cipru (sub marca Stoiximan), compania oferă pe piața din România produse de top, transmisiuni live ale competițiilor sportive și live casino, precum și servicii de înaltă calitate pentru membrii săi. Jucătorii au acces la peste 4.500 de ligi sportive locale și internaționale de top și pot paria pe 35 de tipuri de sporturi și activități, care se desfășoară oriunde