Treceți la conținutul principal

Nail Art și o surpriză

Răsfoind niște poze mai vechi, am dat peste una dintre pasiunile mele de când eram mai "tânără" și mi-am  zis să vă arăt și vouă ce îmi plăcea să fac (îmi place și acum, dar stau mai prost cu timpul).




E vorba despre Nail Art! Iar modelul din stânga este preferatul meu dintre toate pe care le-am făcut.

Metoda utilizată este water nail art și atâta timp cât aveți un pahar cu apă, 2-3 oje noi, o scobitoare și puțină răbdare, puteți realiza manichiura fără nicio problemă!

Puteți găsi un tutorial aici.






De asemenea, am  mai avut câteva modele preferate, cum ar fi cele inspirate de mare și flori.


Alte favorite ale mele sunt tot cu floricele.


Pe vremea când mă ocupat de nail art forma unghiilor mele diferea, erau pătrate și mult mai lungi. Acum prefer să le dau o formă rotundă și să le ojez în culori neutre sau cu lac. Mi-ar plăcea însă ca din când în când să revin la pasiunea asta și să creez noi modele.

Pensulele speciale încă le mai am, ar trebui doar să îmi reîmprospătez colecția de oje și vopsele acrilice.

De asemenea, obișnuiam să îmi răsfăț prietenele și cunoștințele cu câte o sesiune de nail art, ce le făcea foarte fericite.

Picturile le realizam pe unghia naturală, doar cu ojă și vopsea acrilică. Nu mi-a plăcut niciodată manichiura cu gel.

Voi ce părere aveți despre nail art? Vă place, ați purta?

P.S. Mai jos vineeeeeeeeeeeeeeeeee surpriza serii!


Cea mai activă fană a blogului și a paginii de Facebook va primi la finalul lunii o cutiuță cu trandafirași pentru baie. Aceștia se dizolvă în apa din cadă, împrăștiind un parfum delicat, de trandafir, pentru a induce o stare de bine și relaxare. Eu zic că sunt perfecți pentru decembrie, când e musai să ne răsfățăm și noi, fetele!

Comentarii

  1. Super surpriza. Si, da, esti super talentata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci mult! Inca ma uit peste poze... cred ca o sa incep iar sa pictez. Macar din cand in cand.

      Ștergere
  2. Cat de draguti sunt trandafirasii! <3 De mult zic sa imi fac si eu unghiutele cu metoda "water" .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E usoara tehnica. Secretul sta in oja. Trebuie sa fie proaspata ca sa ii zic asa- si fluida, sa poti sa o amesteci frumos, sa asa modelul. Ce nu imi place la ea este ca trebuie sa stergi dupa mult... degete, pahare...

      Ștergere
  3. foarte frumoase unghiutele. din pacate nu ma pricep la astfel de opere de arta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci mult. In liceu si facultate schimbam modelul in fiecare weekend. Acum daca mai fac de 2-3 ori pe an e minune. Le cam duc lipsa.

      Ștergere
  4. Frumos,incet,incet ne dezvaluiti surprize deosebite.Felicitari in tot ce va propuneti sa faci,totul e deosebit,

    RăspundețiȘtergere
  5. Amalia tu chiar esti foarte talentata. Faci numai minunatii. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci mult de tot! Apreciez cuvintele frumoase pe care le lasati aici si citesc fiecare comentariu cu mare placere :*

      Ștergere
  6. Foarte frumoase! Imi pare rau ca nu sunt acasa sa-ti arat modelele realizate de al meu. Eu nu prea am rabdare si nici nu+mi place, de multe ori ma duceam la salon, dar in ultimul timp de cat a venit fetita prioritatile au fost altele si am renuntat. Si mie imi plac trandafirasi pentru baie. <3 Imi place foarte mult ca nici nu te astepti la ce surprize faci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci mult mult pentru cuvintele scrise aici. Citesc fiecare comentariu cu foarte mare placere. Stiu si eu cum e cu prioritatile... insa e minunat sa ai o mogaldeata!

      Ștergere
  7. Foarte frumoase manichiurile iar despre nuantele ojelor folosite nu am cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  8. Superbe unghiute ,si multumim de supriza ,wow.

    RăspundețiȘtergere
  9. FOARTE FRUMOASE UNGHIUTE ,CHIAR AI TELENT ,FELICITARI

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î