Treceți la conținutul principal

Gerovital Plant, cremă fermitate contur ochi și buze

Vă spuneam ieri în această postare că am făcut ceva cumpărături simpatice în magazinul Gerovital din ParkLake.

Pe lângă drăgălășeniile pe care le-am achiziționat, am primit și două mostre de cremă fermitate contur ochi și buze pe care am și început să le utilizez.


Vă spun sincer că până acum nu am întâlnit o cremă de ochi a căror rezultate să se vadă atât de repede! Mai am câteva produse din gama cu maci, despre care am vorbit aici și aici. Gama aceasta este pe placul meu, dar crema fermitate ochi și buze este de-a dreptul incredibilă!

Zona ochilor în cazul meu, era foarte deshidratată, cu cearcăne,  iar din numai 2 utilizări, deja simt această zonă mult mai hidratată- catifelată, fină, ceea ce este minunat. Și asta pentru că am tot încercat diferite creme și uleiuri, dar nu au avut un efect atât de rapid.


Sunt foarte încântată de acest produs, mă bucur că mi-au fost oferite aceste mostre și cu siguranță o să cumpăr și produsul full-size.

Mirosul este plăcut, discret, consistența este cremoasă, ușor de aplicat, intră repede în piele și o menține hidratată pe întreg parcursul zilei.

Am căutat crema pe site-ul oficial Farmec, iar prețul pentru 15 ml este de aproximativ 15 lei, ceea ce consider că este mai mult decât ok.

Dacă și voi sunteți în căutarea unei creme contur ochi eficientă, la un preț rezonabil, cu efect imediat, vă recomand din tot sufletul această cremă.

Niciodată nu s-a întâmplat să fiu atât de mulțumită de un produs, într-un timp atât de scurt!

Comentarii

  1. Adevarul este ca mie imi place tot ce este de la Gerovital asa ca nu ma mira de inca un produs bun de la aceasta firma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac foarte mult produsele lor. Si imi place si design-ul.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Nu stiu. O sa ma uit pe lista cu ingrediente si o sa revin cu un raspuns.

      Ștergere
    2. Daca m-am uitat asa cum trebuie- caci recunosc- nu prea ma pricep la citirea ingredientelor, nu contine parafina si nici petrolatum. Daca va pricepeti la citit lista cu ingrediente, va pot atasa o poza :)

      Ștergere
  3. Chiar am nevoie de o asemenea crema. Pentru ca ai spus ca da rezultate am sa mi-o cumpar si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hidrateaza foarte bine. Am mai avut creme destinate ingrijirii ochilor, dar de departe aceasta e preferata mea.

      Ștergere
  4. Mai demult foloseam produse gerovital...sunt chiar bune...cred ca o sa imia chizitionez din nou cateva. mai ales ca imi place sa sustin produsele made in Ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi place sa sustin produsele made in Ro. Mai ales daca sunt facute cu drag si sunt si de calitate.

      Ștergere
  5. Cand ma gandesc ca folosesc produsele lor din tinerete....si cred ca sunt mult mai bune decat multe firme straine....acum am crema hidratanta si lotiunea miceelara din gama asta....minunate <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine mama m-a "corupt" sa utilizez aceste creme si de atunci au ramas cremele mele de suflet.

      Ștergere
  6. Crema aceasta de la Gerovital nu o staim. Chiar cautam ceva hidratant pt zona ochilor. Cercanele isi spun cuvantul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vreti sa vedeti ce cearcane am eu... fenomenali. Foarte buna crema, o recomand!

      Ștergere
  7. Imi plac produsele Gerovital , am incercat foarte multe produse din gama lor

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa