sâmbătă, 10 septembrie 2016

Dar din dar... se face rai

Aș da oricând capitala pe un orășel mic de provincie (așa ca al meu), fără să mă uit o secundă înapoi ori să mă încerce regretele!

Poate vă întrebați de ce nu fac asta chiar acum, să las Bucureștiul celor ce iubesc aglomerația, poluarea, viața agitată și cerul lipsit de stele (căci sincer vă spun, cerul capitalei e lipsit de strălucirea miliardelor de stele) și să mă întorc în orașul ce îmi face inima să tresalte...

Mă leagă iubirea (pentru un om, nu pentru oraș) de București și momentan o să îmi mai pierd câțiva ani pe acolo. Sper eu să nu fie prea mulți...

De mult spun asta oricui mă întreabă sau mă invidiază că m-am mutat în capitală- devenită oarecum pentru unii un fel de American Dream- deși este departe de orice fel de vis. Pentru mine aduce mai mult a coșmar.

Ce m-a determinat să și scriu despre asta este o întâmplare pe care am experimentat-o astăzi- în micuțul meu oraș prăfuit, de provincie.

De dimineață am fost cu părinții mei în piață, ei să cumpere legume pentru murături, eu să îmi iau un ghiveci mic cu crizanteme. De la un ghiveci micuț s-a ajuns la un ghiveci uriaș, plin de boboci minunați (să nu îmi deocheați floarea, vă rog).


Tot învârtindu-mă prin piață, am ochit și o tarabă unde se vindeau buchețele mai micuțe, de care m-am amorezat pe loc. Și pentru că mă uitam cu ochi mari de copil flămând la toate florile alea minunate și pentru că mi-a luat aproape o veșnicie să mă decid asupra unui ghivecel, în momentul în care am achitat-o, doamna de la tarabă mi-a mai  băgat în sacosă un ghivecel!


Nu pot să vă exprim în cuvinte ce am simțit în momentul respectiv- confuzie, uimire, fericire, extaz... ca un copil ce tocmai primise o prăjiturică.

Am spus frumos mulțumesc și bogdaproste și am plecat acasă încărcată de flori și fericită cum numai în copilărie am mai fost.

Gesturile mici, din suflet, de la oameni pe care nu îi cunoști te fac să privești viața cu alți ochi... M-a uimit gestul, mi-a umplut inima de fericire și vă spun sincer că m-a făcut să îmi iubesc orășelul și oamenii de aici și mai mult.

Am scris despre asta pentru că și în București îmi fac cumpărăturile la piață și nu am primit nici măcar o jumătate de păstaie așa, de lăsați așa domnișoară...

Comunitățile mici au un aer aparte, iar oamenii încă nu au uitat să fie oameni!

20 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Imi vine tare greu ca trebuie sa imi parasesc oraselul... dar momentan nu am alta optiune.

      Ștergere
  2. Si mie imi e dor de orasul in care m-am nascut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu cum e. Cand vin pe aici simt ca ma incarc cu energie pozitiva <3

      Ștergere
  3. Oamenii necajiti au o bunatate pe care eu una nu stiu cum sa scriu ca sa ma intelegi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E vorba de cum inteleg viata din prisma amaraciunii... si ca nu uita sa fie oameni. Ceea ce despre multi altii nu imi e la fel de lesne sa o spun.

      Ștergere
  4. Eu am intalnit oameni care nu aveau mai nimi ,dar bucatica de o aveau o imparteau cu tine! Te uimeste bunatatea lor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si altii, care au bani de ii intorc cu lopata sau case peste case, nu dau nici macar 1 leu... Stiu pe cineva care isi cumpara chiloti de 100 lei perechea, 20 pe luna- utilizati ca de unica folosinta si pentru cei amarati nu avea pic de consideratie...

      Ștergere
  5. Nu m-as muta in capitala ...mi se pare cel mai urat oras...sincer...aglomeratie...oameni care nu au timp de nimic.cu toate oportunitatile pe care le ofera. locuiesc la tara...la casa...si nu m-as vedea locuind in oras... ador prea mult linsitea si natura! si gradina mea cu flori <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O norocoasa! Nici mie nu imi place Bucurestiul- oportunitatile alea sunt doar niste iluzii. In aglomeratia orasului se pierd toate acele asa zise oportunitati- ca sa nu mai vorbim de dezumanizarea de aici.

      Desi am fost nevoita sa ma mut in capitala, o urasc cu fiecare particica din mine. Si eu duc dorul casutei mele cu flori, fluturi si vita de vie... a gradinii pline de verdeata si a linistii pline de pace a unui orasel de provincie. Sper doar sa nu trebuiasca sa stau prea multi ani aici ca simt ca ma ofilesc incet si sigur.

      Ștergere
    2. Macar o cabanuta mica intr-un loc linistit,...unde sa evadezi in week end ! :)

      Ștergere
  6. Frumoasa intamplare :)
    Mie nu imi plac deloc orasele aglomerate, orasele mari. Nu as locui intr-un astfel de loc. Si acum, stau in Basel, oras mare dar nu supra-aglomerat, iar eu stau la o distanta decenta de centru, atat incat sa fiu aproape, dar totodata departe de caos. Lasa, Amalia, va veni si ziua in care te vei intoarce, daca asta iti doresti :) Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu asta ma consolez si eu, ca o sa vina si momentul in care sa ma intorc sau macar sa ma mut intr-o zona mai linistita, la o casuta pe pamant, cu flori si copacei.

      Ștergere
  7. Am norocul sa traiesc in orasul in care m0am nascut....am crescut la Bucuresti,la bunica....dar pe atunci era altfel....nu era nebunia din ziua de azi. Gestul doamnei e foarte dragut,din fericire mai exista oameni minunati....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cand in cand e nevoie si de astfel de gesturi. Sa nu uitam ca suntem oameni. Acum in Bucuresti e... prea mult pentru gusturile mele si sper sa scap cat mai repede de aici :)

      Ștergere
  8. Nu stiu cum face sotul meu, dar de fiecare data cand il trimit la piata dupa leustean pentru cioba, doamna de la piata ii da si 2 ardei iuti..asa, ca sunt buni si merg la ciorba :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Răspunsuri
    1. Bine spus! Plus ca aceste mici gesturi spun multe despre inima si sufletul persoanei respective. Sunt oameni bogati cu inima de piatra si oameni saraci cu o inima ca o mina cu diamante.

      Ștergere