Câteva zile stau pe acasă- casa aia despre care se zice că "nicăieri nu-i ca..." și deh, m-am apucat de răscolit prin cutia cu povești. Și am dat peste niște fotografii făcute în liceu, când am plecat prima oară de acasă în altă țară- în vacanță.
Nu o să vă arăt cât de mult m-am schimbat de atunci, pentru că în afară de un breton urât și o piele ceva mai tinerică, nu prea s-au schimbat multe.
Însă, emoțional... pfoai! Nu mi-ar ajunge 10 postări. Sunt aceeași de atunci, plus câteva kilograme de experiențe- pozitive și negative- victorii și înfrângeri, suișuri și coborâșuri și trânte de pomină. Să zicem că sunt o eu (mai) matură.
Au trecut 10 ani de atunci și uneori îmi zic că s-au întâmplat prea multe, iar alte ori că s-au întâmplat prea puține. Dar de fapt s-au întâmplat suficiente cât să mă facă să devin omul de astăzi. Cu bune și cu rele, cu toane și capricii, cu povești de viață și cicatrici. De unele îmi pare rău, dar mă gândesc că dacă nu le făceam mi-ar fi părut și mai rău.
Cer e că mereu mi-am dorit să aspir spre culmi înalte și când eram mică îmi asumam mult mai multe riscuri ca acum. Între timp am învățat ca din când în când să mai suflu și în iaurt în drumul meu spre înălțimi.
Dacă pe la 16 ani trăiam cu impresia că pe drumul vieții e musai să dai doar peste unicorni roz, floricele parfumate și pomi ce rodesc bomboane de ciocolată, acum știu că pe alocuri mai calci și în spini, mai pici și în ciocolată fierbinte și dai și peste minotauri negrii ca smoala.
Cu toate astea, uneori îmi este dor să mai pot să văd lumea prin ochii fetei de 16 ani.
Da și asta de 26 vede (încă) destul de bine lumea. Mai vedem peste 10 ani cum se prezintă situația. Până atunci, mă bucur de ce am trăit în trecut, mai răsfoiesc din când în când paginile alea (mai ales când sunt acasă) și mă bucur de ce am în prezent.
Și mai iau la răsfoit pozele- amintiri suspendate în timp.
Voi ce sau unde erați acum 10 ani?!
Nu o să vă arăt cât de mult m-am schimbat de atunci, pentru că în afară de un breton urât și o piele ceva mai tinerică, nu prea s-au schimbat multe.
Însă, emoțional... pfoai! Nu mi-ar ajunge 10 postări. Sunt aceeași de atunci, plus câteva kilograme de experiențe- pozitive și negative- victorii și înfrângeri, suișuri și coborâșuri și trânte de pomină. Să zicem că sunt o eu (mai) matură.
Au trecut 10 ani de atunci și uneori îmi zic că s-au întâmplat prea multe, iar alte ori că s-au întâmplat prea puține. Dar de fapt s-au întâmplat suficiente cât să mă facă să devin omul de astăzi. Cu bune și cu rele, cu toane și capricii, cu povești de viață și cicatrici. De unele îmi pare rău, dar mă gândesc că dacă nu le făceam mi-ar fi părut și mai rău.
Cer e că mereu mi-am dorit să aspir spre culmi înalte și când eram mică îmi asumam mult mai multe riscuri ca acum. Între timp am învățat ca din când în când să mai suflu și în iaurt în drumul meu spre înălțimi.
Dacă pe la 16 ani trăiam cu impresia că pe drumul vieții e musai să dai doar peste unicorni roz, floricele parfumate și pomi ce rodesc bomboane de ciocolată, acum știu că pe alocuri mai calci și în spini, mai pici și în ciocolată fierbinte și dai și peste minotauri negrii ca smoala.
Cu toate astea, uneori îmi este dor să mai pot să văd lumea prin ochii fetei de 16 ani.
Da și asta de 26 vede (încă) destul de bine lumea. Mai vedem peste 10 ani cum se prezintă situația. Până atunci, mă bucur de ce am trăit în trecut, mai răsfoiesc din când în când paginile alea (mai ales când sunt acasă) și mă bucur de ce am în prezent.
Și mai iau la răsfoit pozele- amintiri suspendate în timp.
Voi ce sau unde erați acum 10 ani?!
Superbe!
RăspundețiȘtergereMultumesc! :)
ȘtergereNu stiu unde eram in urma cu 10 ani. Nu-mi place sa ma intorc in trecut. Am avut si bune si rele dar stiu ca am umblat mult si am vizitat tot ce mi-am putut permite.
RăspundețiȘtergereSa calatoresti si sa poti calatori este o mare placere in viata. Ca sa nu mai vorbim de bagajul de cunostinte pe care il acumulezi in urma acestor experiente.
ȘtergerePai si nu ne-ai spus pe unde ai umblat :)) Si nu ne-ai aratat bretonul de la 16 ani!
RăspundețiȘtergereOff, ador amintirile, am mai spus-o.
Acum 10 ani.. in orice caz eram o alta "eu". Dar intrebarea este unde eram, nu cum eram. Acum 10 ani am fost pentru prima data in Paris. Aveam inca 17 ani, ziua mea de nastere fiind in octombrie. Anul acela am fost o perioada la sora-mea in Madrid (deja eram in Spania de cativa ani buni), m-am bucurat ca m-au lasat sa intru gratis in muzeul Prado datorita varstei. Imi amintesc ca am stat ore in sir in muzeu..
Vremuri faine. Pentru ca tot ce era negru atunci in viata mea, a trecut deja :)
Fusesem prin Grecia. Bretonul de la 16 ani (care apropo era creatie proprie) ramane de dosarele securitatii. Multe dovezi, greu de procurat! :)
ȘtergereFrumoase amintiri ai si tu... din cand in cand zic eu ca prinde bine sa mai aruncam un ochi in urma, sa vedem cat de mult am evoluat- in rau sau in bine.
Si da, si eu cred ca dupa ce toate trec, ramanem cu ce a fost frumos.