vineri, 27 mai 2016

Read me... I'm DARK!

Sunt sigură că toți ați trecut măcar o dată în viața prin cel puțin un interviu de angajare. Și mai cred că măcar o singură dată ați avut parte de întrebările alea deja devenite laitmotiv, de tipul, unde te vezi peste 10 ani, cum te-ai descrie în 3 cuvinte, ce așteptări ai de la acest job? Pe mine deja mă plictisesc și mă fac să mă dau cu capu de pereți.

Dar ce ați spune dacă în loc de șablonistica de mai sus un intervievator v-ar provoca să vă descrieți în funcție de hobby-uri, să vă definiți personalitate sub forma unui desert, a unui sport sau a unui sortiment de ceai sau cafea!? Deja vorbim de altceva, nu...

Așa am zis și eu când am văzut provocarea lansată de Camera din față și Blogal Initiative, drept pentru care mi-am pus pe imaginat și autoanalizat, spre a mă caracteriza cât mai exact în ceai și cafea

Rețeta unei autoanalize reușite constă într-o linguriță de liniște, un strop de sinceritate și aproximativ 250 ml de curaj, pentru a face public rezultatul introspecției.

Așadar, recunosc: sunt BIPOLARĂ. Am o parte dulce-acrișoară, frumușică și trănită și o alta-ntunecată! Sunt dark, asta este, cică trebuie să o accept și pe ea, am citit eu la carte. Cică și Freud și cu Jung știau, deci nu e grav (dacă îți iei pastilele).


Și în cazul meu și pastilele-s negre! Tot nu știți care-i pastila minune?! E cafeaua, desigur:



Dar vă spun cu mâna pe inimă, dacă vreți să funcționeze tratamentul, singura farmacie avizată este Camera din față. Când am încercat alte pastile, umbra din mine a luat-o razna și au apărut postării cu zvâc. Mai aveam puțin până să încep să mușc din oameni. Vă dați seama, ar fi trebuit să vă scriu din parcul Spitalului 9....

Desigur, ca și în cazul unei cafele perfecte, și părții ăsteia dark a mea îi ia mult până se arată. Trebuie alimentată, ca și cafeaua, desigur, fără apă nu ar fi. Doar că bestia din mine se hrănește cu stres și enervare. După ce o uzi, mai trebuie să și crească... să o culegi, să o zvânți și să o prăjești. Să o pui la preparat... să fiarbă bine, până șuieră ibricul și ies aburi ca din cazanele Iadului. Cafeaua dacă trece prin procesele astea-i demențial de bună, dar bestia din mine dacă trece prin asta, ei bine, e demențial de... nebună. Și știți și voi ce postări ies când mă apucă... 

Dar se vindecă repede, cu o ... CAFEA (sau mai multe...)!!!


Hei, dar să fim cinstiți! Toți avem slăbiciunile noastre... fie că este vorba de ciocolată, cafea, o persoană sau poate întrebările alea de la interviurile de angajare de care pomeneam mai sus, există pentru fiecare ceva ce dezlănțuiește fiara.

Fiara mea este o columbia supremo, dar chiar și în cele mai întunecate momente își păstrează parfumul fructat. Asta și aroma de smochină și strugure copt la soare, pe dealuri moldovenești roditoare o face să fie atât de îndrăgită. Asta-i moldoveanca, rea și-a dracului, da' și dacă vrei nu ai cum să nu o iubești. Așa și cu cafeaua. Cât te-ar frige și te-ar amărî și să vrei n-ai cum s-o lași. Mai ales daca e o cafeluță preparată la Camera din față. Ce, voi puteți rezita când vedeți așa ceva?


Eu clar nu. Dar în cazul meu e pe post de tratament, da!? Să NU uitați asta. Eu mă duc să-mi iau doza zilnică, vă pup acum. Dar dacă și voi simțiți că umbra din voi se luptă din răsputeri să iasă la suprafață, mai bine dați o tură la Camera din Față să vă tratați. O să aveți parte de o atmosferă minunată, parol.

Și în drum spre cafenea, citiți-mă. Citiți-mă oricând, dar mai ales când sunt DARK! Dark ca o cafea bună, bine prăjită, cu miere și multă frișcă.

Warning! Do not let the DARK take control over you!








6 comentarii:

  1. M-ai facut curioasa cu postarea asta. Cred ca o sa dau si eu o tura pe la magazinu asta. Prea fantastica pare cafeaua de care vorbesti. As vrea sa ma conving daca e buna sau nu de tratament :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Panaceu universal pentru suflet, minte si trup! Este cafeaua ideala pentru orice fel de suferinta.

      Ștergere
  2. Nu imi place cafeaua, dar pentru binele omenirii, ma bucur ca o poti folosi ca si tratament!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu ma bucur ca exista! :)) Lumea ar fi mai trista fara cafea...

      Ștergere
  3. Ia uite ca ai facut postarea si despre cafea! Asta da, imi place :)) Foarte fain ai scris, Amalia. Si sunt de acord cu tine, lumea ar fi atat de trista fara cafea! Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult de aprecieri! Si da, cafeaua e panaceu universal. Trist, bea o cafea! Obosit, bea o cafea! Indragostit, bea o cafea. :) Urmatoarea postare clar trebuie citita tot langa o cafea aburinda.

      Va pup si va urez un weekend minunat (cu multe cafelute aromate).

      Ștergere