Treceți la conținutul principal

New opening: Cupcake Boutique

Atunci când împreună cu cea mai bună prietenă a mea ne-am decis să înființăm un mic local în orașul nostru natal am știut că va trebui să ne gândim responsabil și să alegem cele mai bune soluții software de marcaj, gestiune, management și raportare.


Mari amatoare de dulciuri, boutiquri chic, de inspirație pariziană și prăjiturit pe bandă rulantă, visul nostru de antreprenori presupunea să ne deschidem propriul magazinaș în care să comercializăm cele mai gustoase, vesele și drăgălașe brioșe pe care avea să le vadă Focșaniul!

Un local micuț, dar musai simpatic și colorat, de unde de la mic la mare toți vrâncenii să își poată cumpăra în drum spre casă, școală sau serviciu brioșa preferată! Un boutique unde îndrăgostiții puteau savura cea mai căpșunoasă și ștrengărească brioșă, unde durerile de inimă puteau fi vindecate cu un strop de frișcă, unde bătrâneii își puteau aminti de vremurile-n care mergeau la cofetărie și cei mici să își poată admira eroii realizați chiar pe super-brioșele noastre.

E drept că Focșaniul nu e un oraș mare, un loc în care aglomerația în trafic e ceva ce auzi din povești, iar nervii la cozile supermarketurilor ceva ce vezi prea rar, însă cum noi ne doream cât mai mulți clienți, să eficientizăm timpul petrecut de ei în așteptarea unui bon, dar și pentru că tehnologia este deviza noastră, am ales soluțiile software oferite de expressoft!

Ne-am documentat despre ce este un marcaj mobil, și ne-a cucerit din start, deoarece utilizând o astfel de tehnologie se reduc semnificativ erorile de comunicare, este disponibilă printr-un simplu click, utilizând o aplicație dedicată și reduce cu până la 60% timpul de preluare a comenzilor!

O altă problemă presantă pentru noi a fost cea a stocului de marfă, dar și a felului în care urma să ținem evidența. Am vrut o gestiune stocuri transparentă, ușor de urmărit și care să nu ne dea bătăi de cap. La drept vorbind este o aplicație de backoffice ușor de utilizat, ideală pentru micul nostru Cupcake Boutique, ajutându-ne să controlăm întregul drum al produselor, de la intrare acestora la noi, până la realizarea producției și vânzarea lor.

Aplicația aceasta-i super smart, furnizând peste 150 de rapoarte speciale, actualizează instant stocurile, putem introduce produsele în gestiuni diferite și chiar putem să ne administrăm singure inventarul. Cum să nu iubești o astfel de aplicație?!


Expressoft Technology a reușit să ne ofere toate aceste super soluții de gestiune inteligentă, precum și consultanță și sfaturi utile pentru Cupcake Boutique-ul nostru, unde mai pui că oferă suport tehnic 24/7.

Majoritatea cunoscuților ne-au privit cu scepticism când le-am spus că o să aducem restaurante inteligente în Focșani! Drept vorbind ne-au spus că ce vrem noi e o misiune imposibilă. Nu ne-am demoralizat însă, am căutat, ne-am informat și am reușit să aducem tehnologia viitorului în mica noastră patiserie dintr-un mic orășel de provincie.

Cum noi de fel suntem cam atehnice și mult mai mult centrate pe partea artistică și cea de cooking, a fost esențial să optăm pentru un pachet complet Expressoft Technology. Astfel am reușit să introducem în boutique echipamente speciale HoReCa, precum și software adaptat afacerii noastre. Ce ne-a convins să optăm pentru ei a fost că oferă instalarea echipamentelor și suport 24/7.

În acest mod am reușit să eficientizăm procesele de gestiune, inventariere și monitorizare, oferindu-ne mai mult timp să ne ocupăm de clienți și să creăm o legătură palpabilă cu aceștia, să socializăm, să îi cunoaștem mai bine.

Timpul pe care l-am salvat investing în soluții software de calitate l-am canalizat spre a concepe rețete originale, dedicate fiecărui anotimp în parte, dar și sărbătorilor specifice fiecărei luni.

Eficientizând și timpul de stat la coadă, precum și rapiditatea eliberării unui bon, am reușit să ne servim clienții mult mai rapid, asigurându-le o experiență de shopping plăcută, asigurându-ne astfel că vor reveni.

Iar cea mai mare fericire a noastră a fost să vedem Focșaniul împânzit de oameni fericiti, cu zâmbetul până la urechi, înfruptându-se din brioșele coapte cu mult drag.

Și când te gândești că nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil dacă două fete nu ar fi avut un vis îndrăzneț pe care Expressoft Techology să îl susțină!


Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2018, ediția de toamnă.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Lansare Betano în România

Vă tot "amenințam" pe  Facebook  că vă spun pe unde am umblat ieri. Ei bine, a venit și momentul mult așteptat. Prin intermediul  Blogal Initiative  am avut plăcerea să iau parte la lansarea platformei on-line de pariur,  Betano . Lansarea a avut loc  Stadio- Restaurant cu Atrium  (un loc tare simpatic, sigur mai trec pe la ei- m-au cucerit cu cănuțele de cappuccino). Revenind la evenimentul de lansare, vă las mai jos câteva date oficiale, pentru că it's a must când vine vorba de astfel de proiecte. Comunicatul de presă spune cam așa: "Lider pe piața pariurilor sportive din Grecia și Cipru (sub marca Stoiximan), compania oferă pe piața din România produse de top, transmisiuni live ale competițiilor sportive și live casino, precum și servicii de înaltă calitate pentru membrii săi. Jucătorii au acces la peste 4.500 de ligi sportive locale și internaționale de top și pot paria pe 35 de tipuri de sporturi și activități, care se desfășoară oriunde