Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2018

Recenzie Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina

Știți că vă tot bat la cap cu cât de mult îmi plac autorii de origine rusă și că nu mă mai pot sătura de poveștile scrise de ei. Ei bine, după o perioadă destul de mare în care am absentat de pe blog (vă mărturisesc că am avut motive întemeiate), am zis că cel mai bun mod de a reveni este să o fac povestindu-vă despre cea mai dragă și recentă lectură a mea: Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina. Pusesem ochii pe acest roman de câteva luni, când am fost cucerită de o mini-recomandare făcută de autorul meu preferat, Evgheni Vodolanski, care suna am așa: "Cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme. O carte foarte puternică, care aduce un suflu nou în literatura rusă." Desigur, fiind recomandată de Vodolanski mi-a stârnit interesul, însă căutând și mai atent pe Google, am fost de-a dreptul cucerită. Romanul l-am achiziționat de la cei de la  Libmag  și cum săptămâna trecută o răceală m-a ținut în casă, am profitat și am lecturat Zuleiha deschide ochii. E

Mierea- elixir de sănătate

În inima Transilvaniei, pe plaiuri de poveste, cu păduri și cămpii întinse cât vezi cu ochii, unde verdele are sclipiri de smarald, iar florile multicolore se scaldă în razele blânde ale soarelui, albinuțele Apidava muncesc de zor pentru a prepara unul dintre cel mai gustos, aromat și pur sortiment de miere. Culegând din zori și până în seară polenul celor mai parfumate flori, crescute în zone protejate, scăldânudu-se în cel mai curat aer și sănătos sol, albinuțele  Apidava  dau naștere mierii poliflore bio, di Melio. Acest tip de miere este 100% bio, fiind obținută din culturi ecologice din Podișul Transilvaniei. Toată magia, frumusețea și vitalitatea zonei ajunge la noi într-un mic borcănaș cochet  și simpatic, purtând culoarea razelor de soare transilvănene! Mierea bio polifloră di Melio conține 100% miere de pe teritorul României, atent verificată și testată pentru a îndeplini cele mai stricte cerințe de calitate. Acest tip de miere este extras de la stupi plasași strict în z

Eveline Cosmetics Maximum Nails Growth

Acum ceva timp am primit un pachet cu bunătăți de la Eveline Cosmetics de la  Beautyisland.ro  și de atunci le tot testez și folosesc. Dacă soluția pentru îndepărtarea cuticulelor (puteți citi despre acest produs aici ) mi-a plăcut, ei bine, lacul de unghii este de departe preferatul meu! Acest produs este destinat creșterii rapide a unghiilor, în acelaști timp protejându-le, hrănindu-le și conferindu-le un luciu frumos și sănătos. Lacul de unghii Maximum Nails Growth by Eveline este perfect pentru gospodine harnice și cochete, ce nu se dau în lături de la a spăla, călca, găti, freca și lustrui, dar își doresc unghii frumoase, sănătoase și lungi. Protejează unghiile de efectele dăunătoare ale detergenților și a altor tipuri de produse de curățenie, întărind unghiile fragile. Producătorii afirmă că după 14 zile de la utilizare încep să se vadă rezultatele, dar eu vă mărturisesc că acestea se văd mult mai devreme, chiar din prima săptămână. Lacul se aplică pe unghiile cura

Recenzie Celelalte scrisori către Rita de Kaos Moon

Celelalte scrisori către Rita de Kaos Moon este acel gen de carte care nu poate lăsa indiferent pe nimeni. Dacă și vouă vă place să citiți, a avea un roman în mâini este o bucurie supremă și lectura este un regal pentru voi, atunci nu puteți rata romanul Celelalte scrisori către Rita ! Vă previn însă, romanul "prinde" chiar de la primele rânduri, așa că este musai să aveți timp la dispoziție pentru a lectura această carte. Partea bună constă în faptul că deși are un număr de aproximativ 500 de pagini, se citește extrem de ușor. Nic, personajul principal al cărții, un soi de don Juan modern, pare alienat și că îndrugă lucruri ciudate, fără sens, toate acestea în cătuarea idealului de femeie. Oare acest ideal este Rita?! Posibil, dar vă las să citiți și voi cartea, apoi putem dezbate subiectul de mai sus. O idee faină constă în modul în care este structurată cartea. Până acum nu am mai întâlnit un astfel de mod de organizare, însă e inedit, filozofic, motiv pentru ca

Bătrânețea e doar un număr - nu o lăsa să te definească!

"Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile. (M. Twain)" De multe ori noi, oamenii, tindem să ne credem invincibili, feriți de necazuri și probleme, mergând pe ideea că poate nu mi se întâmplă mie și credem că avem suficient timp la dispoziție. Uneori însă, prin căi întortochiate, viața ne demonstrează că ne înșelăm. Putem avea 20 de ani și să ne simțim ca la 80 sau putem avea 90 de ani și să ne simțim ca la 20, totul depinde nu de câte riduri ne brăzdeaza chipul, ci de câte riduri ne-au acoperit sufletul! Până la 20 de ani bătrânețea este ceea ce vedem la bunicii noștrii, de la 25 în colo ceva ce vine inevitabil, la 35 un fapt de care nu ne mai putem ascunde, iar de la 45 o transformare ce pe mulți ne sperie... Cu toții ne-am dori să cunoaștem secretul tinereții fără bătrânețe sau măcar o rețetă universală pentru a îmbătrâni frumos, doar că sufletele noastre sunt atât de diferite încât nu le putem impune o rețetă ! Din fericire c

Iubește, dăruiește, educă

Sărăcia naște monștrii! Dacă ar trebui să mă gândesc care ar fi cauza sufletului meu, acea cauză pentru care aș milita și aș merge până în pânzele albe, de fapt îmi vine în minte un întreg proiect. Din experiența mea de până acum (nu foarte multă ce-i drept, dar în locații esențiale aș spune) am realizat că cea mai mare problemă cu care se confruntă România este sărăcia. Iar sărăcia atrage după sine o întreagă serie de alte probleme: educație precară, agresivitate, violență, boală, depresie etc. România are din ce în ce mai multe zone devaforizate, zone ce cândva erau prospere, iar oamenii puteau duce un trai liniștit. Spitalele sunt din ce în ce mai părăginite, întreaga țară este un soi de ruină, tristă, gârbovită și prăfuită. Mii de copii rămân în grija bunicilor, unchilor, vecinilor sau a asistenților sociali, părinții fiind nevoiți să plece prin țări străine în căutarea unui trai mai bun și a unui salariu decent. Cei rămași totuși în țară sunt nevoiți s

Rodos, my love

Știți acel moment când simți că pur și simplu nu mai poți!? Că dacă nu ai parte de o vacanță chiar acum, cât mai departe de casă cedezi nervos?! Poate că știți, poate că nu, cert este că de la un timp pur și simplu nu mă mai descurc... De când a avut loc acel  incident în timp ce jucam în piesa Noul tu, nu mai am parte de un moment de liniște. E drept, a fost un eveniment nefericit, acel gen de publicitate ce te propulsează rapid în topuri dar de care nu are, de fapt, nevoie nimeni. Cine și-ar fi putut imagina că prima piesă în care aveam să joc se va desfășura atât de... tragic!? Și acum îmi bântuie visele scena îngrozitoare în care partenerul meu a fost împușcat (for real!!!) și s-a prăbușit la pământ fără suflare... blițurile fotografilor, sirenele poliției, spectatorii îngroziți, interogatoriile interminabile... toate acestea nu pot fi lesne uitate. Ghinionul ghinioanelor că piesa a fost live și pe un post cultural internațional... cu certitudine nu o astfel de publicitate

Don't worry, just play!

Din zori și pân' în seară,  De la mic la mare Butonăm cu spor Și jucăm cu drag Cel mai tare joc de pe mapanond! Prepelix îi zice Nu-i pentru oricine, Căci cu măiestrie Trezește la viață  Bestia din tine! Din negura vremurilor, din hâțișul întunecatt al pădurilor germane se năștea legenda ce avea să ne marcheze copilăria și să ne tulbure nopțile... Acum mai bine de zece ani, când noi nu eram pe lumea aceasta, o molimă cumplită a venit ca un blestem asupra caselor părinților noștrii. Cu aripi de foc, ciocuri de oțel și o foame cumplită, de neostoit, prepelițele au pornit la atac. Ce dimineața răsădeau, seara prepelițele mâncau, tot ce părinții noștrii construiau, prepelițele distrugeau.  Pământul țărișoarei noastre dragi, odinioară roditor și verde era pârjolit de zborul prepelițelor, casele și grădinile frumos lucrate erau ciuruite de ciocurile hulpave. Plăcerea după-amiezelor petrecute pe la porți răpită de ciripitul ca de mitralieră al nesuferi

Alege înțelept, alege litoralul românesc!

De ești singur, combinat, Părinte sau însurat, Aurora te așteaptă Cu drag să te găzduiască! Liniștit sau pus pe glume Cu spirit de aventură Ori cu chef de relaxare La mare le ai pe toate! Dragă cititorule, ce ai spune dacă ți-aș demonstra că poți avea parte de o vacanță de vis la malul Mării Negre, pe plaiuri roâmenești- m-ai crede?! Ai accepta provocarea de a mă însoți într-un tur (momentan virtual) al spectaculoasei Constanța? Indiferent de ce îți trece prin minte lasă-te purtat de val și citește în continuare. Alături o să descoperim litoralul românesc așa cum nu a mai fost văzut niciodată! Cu o istorie bogată și un trecut zbuciumat, Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate documentar din țara noastră. Suferind (sau bucurându-se) de influențe dintre cele mai variate, precum cele grecești, turcești, armenești ori evreiești, Constanța este un caleidoscop al tradițiilor, obiceiurilor și legendelor. Așadar, indiferent dacă ești în