Treceți la conținutul principal

Jucării, jucării, visez numai jucării!

Când eram mică nu prea îmi plăceau jucăriile, dar acum, de când mă tot confrunt cu viața de adult, am cam început să visez numai jucării.

Și sincer vă spun, de câțiva ani (de prin facultate de fapt) am un super ursuleț care mă însoțește prin toate orașele prin care "pelegrinez"...

Pe domnul Strabi (căci așa îl cheamă pe ursuleț) l-am primit cadou de ziua mea de la mama și este o scumpete!



Strabi al meu este un ursuleț simpatic ca cel din clip și este un foarte bun ascultător. Și acum că sunt plecată de acasă, parcă m-a cuprins așa, un dor nebun și de alte jucării pe care le aveam în copilărie. Și după cum am spus mai sus, nu prea eram pasionată de ele. Însă mi-am pus în gând ca data viitoare când plec spre Focșani, să îl aduc aici și pe Pufi, cățelușul de pluș primit cadou pe la 3 ani de la niște rude stabilite prin America. Și mie nu îmi plac cățeii... dar el are o culoare așa frumoasă, de cafea cu lapte, că m-a cucerit.

Și pentru că sunt sigură că toți ne dorim să păstrăm o părticică din copilăria noastră alături, am zis să vă întreb și pe voi ce vă amintește de copilărie!?
Aștept răspunsurile voastre în cutiuța de comentarii.

Comentarii

  1. Ti-am lasat pe facebook jucaria ce imi aminteste de copilarie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate ca de mica imi placeau jucariile care le aveam, alea putine.. ca nu aveam multe, dar nu am niciuna cu mine. Toate sunt inca in camera mea, in tara. Camera e ca un muzeu, caci a ramas la fel cum am lasat-o cand am plecat, deci tot ce e acolo imi aminteste de copilarie. Mai am inca orarul de la scoala lipit pe dulapul unde tineam cartile si caietele. Toate sunt acolo.. mi-e si mila sa le adun, daca vreodata o sa ajunga si ziua aia.
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos! Eu nu am pastrat nimic in camera mea din perioada aia. Ba chiar cand am terminat cu scoala am strans toate caietele, cartile, carnetele si tot ce mai era si le-am aruncat la ghena direct. Iar jucariile le-am dus in casa bunicilor. Pentru mine perioada scolii a fost lamentabila si nu vreau sa imi aminteasca nimic de ea.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Recenzie Anul de gratie de Kim Ligget

Prima postare din 2021 a venit cu ninsoare abundenta, insa mie, drept sa va spun, tare imi e gandul la primavara. Si descoperind printre documentele mele cu carti aceasta poza, mi-am zis ca macar asa sa aduc din parfumul si culoarea primaverii...   Romanul "Anul de gratie" de Kim Ligget a aparut la Editura Litera in 2019 si spune povestea Tierney James, o tanara de doar 16 ani. Romanul este destul de alambicat si pe alocuri cam intunecat, insa, sinceri sa fim, de multe ori asa este si viata... Intreaga ideea a cartii se invarte in jurul "anului de gratie", un soi de initiere a tinerilor in viata de femei. Tierney James traieste intr-o societate bazata pe respectarea traditiilor si obiceiurilor, o societate in care femeile nu au drepturi si trebuie sa asculte de barbati. La implinirea varstei de 16 ani toate fetele trebuie sa paraseasca satul si sa plece departe, intr-un loc special amenajat pentru ele, timp de un an. Inainte de a face asta, barbatii din sat isi aleg...