Treceți la conținutul principal

Recenzie o logodnă foarte lungă de Sebastien Japrisot

"Iubirea, ca și lumina, nu rămâne ascunsă. (Tagore)"



Am așteptat cu mare nerăbdare să pun mânuțele pe acest roman, iar de această dată așteptarea a meritat!

Cartea scrisă de Sebastien Japristot, O logodnă foarte lungă este recent apărută pe piața din România și înfățișează o scenă din Primul Război Mondial. O scenă ce se prelungește pe întregul parcurs al cărții, esențială fiind însă o frumoasă (și tristă) poveste de dragoste.

Mathilde, o tânără ambițioasă și îndrăgostită până peste urechi își pune în minte să descopere cu orice preț ce s-a întâmplat cu la fel de tânărul ei logodnic, plecat să lupte pe front.

Primul Război Mondial este un război dur, căruia nu îi pasă de victime și nici de soldați, unde numele dispar în ceață, iar faptele apar a fi mereu altele, în funcție de povestitor.

Logodnicul Mathildei își pierde urma pe frontul Picardiei înzăpezite, într-o noapte nefastă, alături de alți 4 camarazi, toți condamnați pentru automutilare.

Din acel punct toți cei 5 soldați sunt pierduți în învălmășeala luptelor, iar Mathilde așteaptă în zadar o veste de la mult iubitul ei logodnic.

Cu toate acestea, ceva îi spune că trăiește și pornește într-o căutare acerbă, la fel de specială ca ea, călătorie la capătul căreia speră să își regăsească iubitul și să se căsătorească.

Cumva această căutare a logodnicului mult iubit devine un scop pentru Mathilde, rațiunea ei de a trăi și de a face față pierderii... Atâta timp cât ea nu găsește o dovadă palbabilă că logodnicul ei este mort, speră și caută în continuare, ani și ani la rând, până când, în sfârșit, rugile îi sunt ascultate!

Dar despre deznodământul romanului vă las pe voi să descoperiți ce a aflat Mathilde.


Informații O logodnă foarte lungă

Ed. Nemira
Preț aprox. 28 lei
Nr. pag. 328
Public țintă 18+
Nota mea: 10


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa...