duminică, 11 noiembrie 2018

Halate chic, pacienți fără frici

De când eram de-o șchioapă, două frici aveam
Întunericul cel negru și medicu-n halat alb!

Dacă-n noapte mai pot merge,
De spital nu vreau s-aud, 
Iar de văd prin jur un doctor
Mă ia cu dureri de cap!

Pentru mine e pedeapsă
De medicul tre' să-l văd
Și aș vrea ca niciodată să nu intru-ntru spital!


Nu aș putea pune punctul pe i și să determin precis când am început să fiu îngrozită de spitale și medici de orice fel ar fi ei, dar probabil că toate grozăviile de le aud prin presă și câteva experiențe nefericite au fost cruciale.

Când eram mică obișnuiam să îmi petrec timpul liber în spitalul unde bunica mea lucra ca asistentă și nimic de acolo nu mă speria, ba chiar așteptam cu nerăbdare să mai merg pe la bunica, lucrurile s-au schimbat când am trecut de la rolul de vizitator răsfățat la pacient...

Iar cea mai mare teamă o am de dentiști și operații - cel mai probabil cu rădăcini adânc înfipte în copilărie, când am avut parte de cea mai groaznică experiență de extragere a unui dinte de lapte și o operație de polipi desprinsă din documentare despre Inchiziție.

Din acel moment am început să detest spitalele și operațiile și să mă tem îngrozitor, până la atac de panică de dentiști. Mediul impersonal, limbajul de lemn, dotările ponosite ( acum și mai ponosite), atitudinea glaciară a asistentelor, hainele fade ale personalului medical... totul mi-a lăsat un gust amar și m-a făcut să mă îndepărtez de tot ce înseamnă spital.

Mărturisesc că oroarea cea mai mare o aveam față de așa numitele halate medicale! Fie albe, fie verzi, mă duceau (și încă mă duc) cu gândul la abatoare. Nu îmi lasă impresia că sunt un om, cu fricile și temerile mele, cu propria mea personalitate, cu un animal ce urmează a fi dus la tranșat.

Îmi doream cu ardoare să văd și la noi halate vesele, colorate, ce aduc un plus de optimism, așa cum  vedeam în filmele americane. În modul acela puteam măcar să mă concentrez la modelul de pe halat și nu la medic... Pe când albul imaculat și toată atmosfera rece, impersonală îmi dă senzația de cameră de tranșat.

De fiecare dată când mergeam la dentist speram ca tradițiile de odinioară să se schimbe și să văd și eu bluze medicale cu imprimeuri. Îmi doream veselie, culoare și o stare de bine când pășeam în cabinetului X și Y. Am sperat ani la rând, până când tot sperând în van, am renunțat la a mai merge la medic.

Acum ceva timp însă, cum măselele nu țin cont de deciziile personale, am fost nevoită să ajung la dentist! Desigur, nu am cedat din prima, am suferit, am rezistat și nici prin cap nu îmi mai trecea să calc pragul unui cabinet - de orice fel! Doar că măseaua mea a fost mai puternică și văzând că nu mă convinge cu durerea, a decis să se rupă... și atunci nu am mai avut ce face. Am pus mâna pe telefon și m-am programat la medic.

Două zile, cât a durat până să pot fi primită, nu am putut mânca, nu am putut dormi și cred că dacă mai dura mult mă îmbolnăveam și de inimă, De fiecare dată când închideam ochii îmi aminteam de prima vizită la dentist și cum am fost efectiv ținută de 3 persoane ca dentistul să-mi smulgă dintele de lapte... de toate dățile când am privit un chip inexpresiv și un halat alb... de asistentele mult prea băgărețe și mereu dornice să le pice măcar o ciocolată.

De data asta am avut însă noroc! Dentistul care m-a întâmpinat era chiar ca în visele mele: zâmbitoare, amabilă și cel mai important, purta cel mai colorat halat pe care îl văzusem vreodată! Și unde mai pui că avea imprimat bufnițe și fluturași! Animalele cele mai dragi mie. Am simțit că de data asta avea să fie altfel și că o să mă pot relaxa... 


Frica ce mă însoțise plana încă deasupra mea și chiar dacă halatul era drăgut, doctorița amabilă și chiar și asistenta colorat îmbrăcată, mai că aș fi fugit pe ușă, înapoi acasă. Doamna doctor însă a realizat imediat că am o stare proastă, m-a ascultat, m-a înțeles și mi-a acordat suficient timp pentru a mă obișnui cu ideea. Ba chiar asistenta mi-a oferit un pahar cu apă cu zahăr, să mă liniștesc, în timp ce halatul ei invoca o grădină cu flori multicolore. Pot spune că a fost o experiență incredibilă!

Plus că fiind încojurată de flori, fluturi și bufnițe, pentru un moment am uitat că mă aflu într-un cabinet medical,  iar durerea a fost mai suportabilă.

La finalul consultației, fascinată de-a dreptul de îmbrăcămintea celor două doamne, am îndrăznit să le întreb de unde le achziționează. Căci în mintea mea credeam, ca atunci când eram micuță, că sunt exclusiv americănești.

Amuzată de naivitatea mea, doamna doctor mi-a mărturisit că toate hainele le cumpără de la un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru - românesc, desigur!

De asemenea mi-a mărturisit că atunci când își comandă halatele, preferă să dea o comandă mai mare, pentru toată echipa din cabinet, având astfel mai multe avantaje la cumpărăturile online, inclusiv transport gratuit.


Doamna doctor m-a impresionat profund prin felul ei de a fi, prin atitudine, prin hainele alese și deschiderea către pacient. A fost prima dată, din toate dățile (și mică fiind am mers mult pe la medici) când m-am simțit tratată ca un om și nu ca o bucată de carne sau portofel ambulant.... Știu, poate sună trist, dar medicii cu care am interacționat până atunci, deși nu contest, poate erau profesioniști remarcabili, nu aveau dezvoltate abilitățile de comunicare (iar aici mă refer la comunicarea medic-pacient).

Înțeleg, de cele mai multe ori, medicul evită să se implice, relația fiind una consumatoare de resurse psihice. Dar nevalorizând omul de lângă tine, consider că întreg procesul medical este contaminat. Indiferent că vorbim de relația cu adulții sau cu cei mici- deși în cazul celor mici este și mai importantă.

Consider că a fi un bun medic nu se rezumă doar la calitățile și abilitățile stric pe meserie. Sunt primordiale acestea, dar și interacțiunea cu pacientul contează- aduce un plus valoare la procesul de vindecare sau acceptare. Un zâmbet la momentul potrivit, explicații complete, pe înțelesul pacientului, empatie, răbdare, toate acestea fac dintr-un medic profesionist un medic desăvârșit. 

Pentru că dacă un om iese dintr-un spital vindecat fizic, dar mutilat psihic, de fapt treaba a fost făcută complet doar pe jumătate. Iar traumele ori rănile unui suflet mutilat nu pot fi reparate cu antibiotice sau o nouă operație. Rămân prinse de om, își înfig rădăcinile atât de adânc, că nimeni nu le mai poate îndepărta.

Drept pentru care un halat colorat, o bonetă haioasă, un zâmbet cald și aplecare către pacient pot face diferența. Iar pentru un copil speriat ce ar putea fi mai destresant dacă nu un halat cu buburuze?!


Sau pentru un adult înspăimântat de rezultatele unor analize ori poate înghețat de teama că nu se va mai trezi după o operație, ce ar putea fi mai relaxant dacă nu o echipă completă de cadre medicale deghizate în... pisici!?


Îndoiala, teama, desigur, vor însoți pacientul, dar vor fi mult atenuate... Să vezi înainte de orice veste ori intervenție zâmbetul doctorului, chipurile prietenoase ale asistentelor medicale, halatele chic de la eHalate, asta înseamnă pacienți fără frici!


Articol scris pentru Super Blog 2018, ediția de toamnă.

2 comentarii: