Descoperind România - Porțile de Fier I, Oravița - Anina

Săptămâna trecută am pregătit o frumoasă surpriză și o mini excursie pe tărâmuri românești, cu o destinație pitorească: Porțile de Fier I și traseul feroviar Oravița - Anina, despre care auzisem numai lucruri bune ( loc pe care cfr-istul familiei își dorea mult mult să îl vadă).

Traseul l-am început din București, iar startul aventurii noastre a fost un strop cam lent, gustând din plin ambuteiajul bucureștean. Din fericire după ce am trecut de acest prim hop drumul a decurs lin și fără incidente.

Prima oprire a fost orașul Drobeta Turnul Severin, municipiul de reședintă al județului Mehedinți. Ne-am cazat la Hotel Continental, hotel pe care nu îl recomand - totuși, nu știu dacă mai există și alte unități de cazare în zonă, așa că dacă aveți drum prin zonă, este posibil să nu aveți cum să evitați această unitate de cazare.

Totuși, mi-a plăcut la acest hotel locul în care era amplasat, având un părculeț și gara extrem de aproape. Parcarea este destul de micuță, dar agentul de pază ce ne-a întâmpinat a fost amabil și ne-a servit rapid, chiar daca ora la care am ajuns era târzie. De asemenea, recepționera a fost și ea drăgută- oamenilor nu am ce să le reproșez per ansamblu. Am însă multe de reproșat în ceea ce privește calitatea camerelor și modernizările inexistente - cel puțin în camerele în care am stat noi.

Parcul de lângă hotel

Desigur, în urma feedback-ului nostru ne-a fost adus la cunoștință că rezervând camerele prin booking, camerele deluxe fuseseră deja ocupate, iar prin aplicație am fost repartizați camerelor mai puțin bune. Deluxe însă pentru un hotel de trei stele înseamnă aer condiționat, plasă de țânțari la geamuri și pesemne un alt soi de amenajare interioară.

Pe noi ne-a șocat cum arătau camerele și acum îmi pare rău că nu am făcut poze, dar cred că șocul ne-a întunecat mințile. Geamurile erau cele originale, de când fusese construit hotelul (geamuri mari, cu ramă metalică), întrerupătoare din anii 80, saltelele cred că tot de atunci, iar baia originală 100%. Desigur, dacă vă place vintage-ul sau o călătorie în timp, camerele de genu sunt perfecte. Eu nu îmi doream să călătoresc în timp, iar acel vintage era prea vintage pentru mine.

Oricum, nu am fost nevoiți să ne petrecem prea mult timp acolo, ceea ce a fost perfect!

ATENȚIE însă când faceți rezervările, sau pe ce site le faceți! Camere ca cele de aici ori sunt foarte puține, ori sunt rezervate strict la cerere. Noi cu siguranță nu am avut parte de astfel de condiții și nici nu am fost anunțați de situație.

Trecând peste acest început surprinzător de mini-vacanță, a doua zi, dis de dimineață, ne-am strâns catrafusele și am pornit spre Oravița.

Calea ferată Oravița - Anina a fost inaugurată la 15 decembrie 1863, fiind prima cale ferată montană din România. Pe lângă faptul că acest traseu este spectaculos, fiind compus din 14 tunele de diferite lungimi și 9 viaducte. Construcția acestei căi ferate a fost foarte greu de înfăptuit, fiind un traseu prin munte și urcând aproape 34 de km. Traseul pornește din Oravița, urcă pe platoul munților Semenic și se oprește în Anina. Această rută a fost utilizată o foarte bună bucată de timp ca tren personal pentru minerii ce lucrau în Anina. Acum ruta este strict turistică, trenul circulând o singură dată pe zi.

Mersul trenurilor poate fi consultat mai jos:

• R 9695 Oraviţa (plecare 11:15) – Anina (sosire 13:09)
• R 9696 Anina (plecare 14:40) – Oraviţa (sosire 16:35)

Gara oravița

Din păcate, după cum se poate observa în foto de mai sus, gara nu este neaparat bine întreținută, iar atmosfera, ca pe lângă orice gară din România este de bazar. Mi-ar fi plăcut să gasesc o clădire ceva mai cochetă. De anexe nici nu mai încape vorba...

Pentru o gară turistică, asemănată cu Semeringul austriac cred că suntem mult în urmă...

Călătoria a fost frumoasă, dar am câteva cârcoteli și cu privire la aceasta:

- traseul este cu adevărat frumos, pe alocuri chiar spectaculos, dar tipul de vagoane utilizate pentru această rută obstrucționează mult vederea. Pentru ca turiștii să se poată bucura cu adevărat de călătorie și chiar să vadă ceva, consider că autoritățile ar trebui să gândească un alt fel de vagoane.

- o singură oră este dedicată vizitării Aninei, timp insuficient pentru a face ceva acolo. Cred că 2-4 ore între curse ar fi necesare atât pentru a oferi turiștilor ocazia să viziteze orașul, cât și să se încurajeze cumva economia în zonă.

- muzeul din gară este o glumă proastă - câteva poze comuniste înșirate pe pereți și multe "amintiri" made in China. Ținând cont că zona a fost minieră, un muzeu al mineritului și al cfr-ului cred că era mult mai potrivit. Dar un muzeu în adevăratul sens al cuvântului.

Anina este dezolantă... sărăcie, bătrânețe, durere, decădere. Un mix apăsător de emoții... Trist și frumos în același timp- un loc uitat de timp și de lume. Urmele a ce a fost cândva, un important centru minier încă mai există, dar durerea a ce nu mai e se poate simți pe fiecare străduță.

Minerul singuratic din parcul din Anina

Parcul, deși minuscul, era îngrijit, iar bisericuța orașului era cochetă.

De asemenea, unul dintre zidurile orașului era frumos pictat, având un graffiti reprezentând un tren- ceea ce mai aduce suflu proaspăt zonei.

Liniștea și frumusețea zonei sunt însă cu adevărat magice!

Iar talentul locuitorilor și el este desăvârșit. Tot în părculețul orașului am descoperit un desen fermecător. Din punctul nostru de vedere reprezintă în totalitate destinul zonei. O fată frumoasă, cu sufletul devenit scrum, uitată de lume și timp, căzută pradă disperării.

Ne-ar fi plăcut să putem sta mai mult în Anina, dar a trebuit să ne grăbim spre gară pentru a nu pierde trenul. Singurul pe acea zi, după cum vă spuneam mai sus.

Călătoria este frumoasă, dar destul de lungă, aproximativ 2 ore pentru 33-34 de km, lucru firesc ținând cont de starea șinei, tipul curbelor și specificațiile traseului. Timpul însă trece altfel într-o companie bună, admirând peisajul și frumusețile naturii.

Ajunși în Oravița ne-am refăcut rezervele de apă și mâncare din Lidl și am pornit înapoi spre Drobeta Turnu Severin. Ne-am oprit și la cascada Bigăr și am poftit la merele și coarnele roșiatice de pe drum, dar despre restul călătoriei povestim mâine...