Someone once said... "Cea mai bună metodă de a-ți înmulți banii este să îi îndoi în jumătate și să îi pui înapoi în portofel."
Trăim într-o țară aflată la limita sărăciei, o țară unde deși muncim ne putem lesne încadra în categoria working poor, iar a face economii de pe o lună pe alta ține de domeniul fantasticului (studiile arată că un român reușește să economisească de la un salariu la altul 200 lei).
În aceeași linie, devine din ce în ce mai greu ca o familie proaspăt întemeiată să poată să își achiziționeze o casă ori să conceapă un copil. Conceptul de working poor ia amploare în România, iar salariile aproape jenante pe care marea majoritate a românilor le primesc, precum și chiriile, utilitățile etc. exorbitante ne situează undeva la limita sărăciei, punându-și amprenta asupra nivelului de trai, a educației etc.
Iar toate elementele de mai sus, coroborate, duc la apariția a numeroși factori de risc, printre care traficul de carne vie, furt, anturaj negativ, îmbolnăvire, destrămarea familiei și lista ar putea continua.
Date fiind cele spuse mai sus, sunt sigură că și voi ați pățit ca de la o lună la alta să rămâneți cu portofelul pe zero, ori să vă aflați în situația în care deși aveați nevoie urgent de niște mărunțiș, fiecare bănuț să fie atent numărat- al vostru, al prietenilor, al rudelor și chiar a dușmanilor.
Și în situații de genu, când chiar ai nevoie de bani, ce e de făcut?! Căci frigiderul stricat trebuie înlocuit, banii pentru botezul ăla anunțat pe ultima sută de metrii trebuiesc, operația pentru cel mic trebuie făcută...
Pentru situații critice, când și dacă ar fi să cauți în gaură de șarpe banii tot nu apar, un credit urgent te poate scoate din impas.
Și poate dacă aș fi știut de alternativa creditelor nebancare atunci când îmi începusem atelierul de tricotaje, acum aș fi fost în alt punct; cine știe, poate aș fi reușit să devin propriul meu șef.
Ideea era faină, lucrușoarele lucrate cu drag și spor, dar lipsa banilor pentru promovare, achiziționare de materie primă și ustensile pentru confecționarea puloverelor, păturicilor și jucărioarelor inexistenți! Deși am apelat la rude, prieteni și cunoscuți, suma era destul de măricică, iar eforturile lor insuficiente pentru a putea pune pe picioare atelierul mult dorit.
În acea situație, când cei dragi nu mi-au putut întinde o mână de ajutor, când șeful nu a putut să îmi acorde salariul în avans, un împrumut urgent ar fi fost soluția ideală pentru mine și atelierul meu.
Unde mai pui că se poate face și online, fapt cu adevărat minunat și util, mai ales în momentele când ești pe fugă și mai ai alte o mie de lucruri de pus la punct.
Dacă aș fi știut de Telecredit și opțiune lor de credit online urgent, sunt sigură că acum aș fi scris din micul meu atelier de tricotat, înconjurată de noi proiecte, păturici și jachete, toate așteptând să fie terminate ori livrate.
Din nefericire însă la acel moment nu eram la curent cu toate posibilitățile și am renunțat la Firul încurcat (era firesc să am un nume pentru pasiunea mea) și am devenit 100% șoricel de birou.
Acum că am aflat însă de posibilitatea unui împrumut până la salariu, tare mă bate gândul să îi dau atelierului un refresh și să mă apuc (iar) de împletit pentru cei mici (și mari)!
Îndemânarea cu siguranță nu am pierdut-o, pofta de tors este vie, modele din care să aleg, cu sutele! Iar resursele financiare, de această dată, la doar un click distanță...
Cine știe, poate transform o pasiune într-un mod de a trăi- și asta doar cu puțin zvâc de la Telecredit.
Această postare a fost scrisă pentru SuperBlog 2017, ediția de toamnă.
Incerc intotdeauna sa nu raman chiar la zero dar nu se stie niciodata. Succes!
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Ștergere:) succes, Amalia!
RăspundețiȘtergereSi tie la fel!
ȘtergereLa noi s-ar numi micro credit, dar sunt foarte purine banci, spre deloc care ofera asa ceva!
RăspundețiȘtergereSucces Amalia!
Eu nu sunt neaparat un fan al creditelor sincera sa fiu!
Ștergere