Treceți la conținutul principal

Colorează-mi visele

Nu știu alții cum sunt, dar eu una, copil fiind, adoram ștampilele! Poate și pentru că ai mei aveau vreo două ștampile prin casă... dar de fiecare dată când le găseam nesupravegheate ștampilam tot ce găseam.

Și nu vreți să știți ce rămânea în urma mea, căci erau ștampile din acelea vechi, pe care le înmuiai tu în tuș, într-o cutiuță specială... de-a dreptul magic pentru un copil.

Anii au trecut, fascinația mea s-a mai diminuat, apoi am ajuns profesoară. Și am dat iar peste... copii! Și am descoperit și la ei aceeași fascinație pentru ștampile, chiar dacă între timp se mai schimbase design-ul lor.


Drept pentru care am profitat de ocazie și mi-am făcut propriile ștampile Colop, personalizate pentru fiecare clasă în parte! Pe același principiu de la grădiniță, doar că am înlocuit bulinele (sper că vă mai amintiți de bulinuțele și steluțele de la grădi) cu... ștampile!

Și pentru că le plăceau atât de mult, am conceput un sistem de notare bazat pe culoarea ștampilei- verde însemna un feedback pozitiv, galben atenționare. Cine strângea 5 ștampile verzi (într-o agendă creată de fiecare elev în parte) primea ca recopensă nota 10. Ca să obții verde, trebuia să fii activ la oră, să te implici, să susții un debate etc.

Și pentru că aveam destule clase, deci destule ștampiluțe de cărat, am optat pentru unele portabile. Mici, discrete și eficiente. Ca să nu mai spun că erau și foarte chic.


Ce să mai, simțeam că îmi îndeplinisem visul din copilărie, făceam clase întregi fericire și se implicau vizibil mai mult în activitatea la clasă, iar produsele alese erau eficiente, feminine și ușor de purtat în orice geantă.

Perfecte pentru o femeie activă, aflată mereu pe holurile școlii sau pe drumurile clasă-cancelarie.Ceilalți colegi profesori au fost cam sceptici și au privit strâmbând din nas la ștampilele mele, dar zâmbetele elevilor mei, de fiecare dată când se adăuga un text verde în agendele lor era de neprețuit!

Treptat, de dragul acestei tehnici și din dorința de a primi și ei o ștampiluță, până și cei mai timizi elevi au început să se implice la ore, așteptau cu nerăbdare fiecare lecție și chiar mi-au propus să facem o ștampilă a clasei, iar ei să dea note profesorilor.

Mi-a plăcut ideea, dar din păcate nu am pus-o în practică (deși tare aș fi vrut)!



A fost un an incredibil, în care am învățat câtă putere poate sta într-o simplă ștampilă, câtă fericire și voie-bună poate aduce, cât entuziasm și implicare. Printr-un joc simplu, bazat pe 2 culori și un soi de recompensare a obiceiurilor bune, folosind două ștampile colorate și mult optimism, am reușit să schimb puțin din monotonia școlii tradiționale. Iar atunci când cei mici vin la ora ta din plăcere, când învață de drag și abia așteaptă să își străngă ștampilele verzi în agendă, ei bine, atunci știi că nu ai trăit în van!

Din păcate experiența mea în învătământ a fost prea scurtă și am rămas doar cu amintirile unor ștampile colorate și a unor elevi din cale afara de entuziasmați. Sau cel puțin așa am crezut eu, până m-am reîntânit, întâmplător cu unii din elevii mei. Ștampiluțele acelea se pare că au fost pentru ei, ca și pentru mine, mai mult decât simple ștampile. Au însemnat un vot de încredere, au văzut și un alt fel de a fi și de a învăța, școala amuzantă, unde părerile fiecăruia contează și sunt apreciate. Și ce mi-a bucurat sufletul și mai mult a fost faptul că acei câțiva elevi au ales să meargă la liceul pedagogic și să devină, la rândul lor, profesorii.

O elevă, în mod special m-a impresionat, căci mi-a mărturisit că prin această tehnică a ștampilelor am reușit să îi colorez visele...

... și de atunci nu mai pot renunța la a mai ștampila una alta, drept pentru care am reinventat jocul. Vlad și eu ne dăm verde sau galben, în funcție de comportament. Când ne place, verde, când avem ceva de rezolvat, galben. Și când reușim să strângem 10 verzulii, ne răsfățăm cu o cină în oraș.

Dacă și voi vreți să vă colorați visele, puteți oricând recurge la o soluție ieftină, eficientă și plină de culoare.

Colop reușește să dea viață oricărui tip de ștampilă, oricărei idei, indiferent de cât de năstrușnică ar fi ea. Iar voi aveți posibilități infinite de a crea jocuri educative. Și credeți-mă, vârsta nu contează!

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2017, ediția de toamnă.



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Recenzie Anul de gratie de Kim Ligget

Prima postare din 2021 a venit cu ninsoare abundenta, insa mie, drept sa va spun, tare imi e gandul la primavara. Si descoperind printre documentele mele cu carti aceasta poza, mi-am zis ca macar asa sa aduc din parfumul si culoarea primaverii...   Romanul "Anul de gratie" de Kim Ligget a aparut la Editura Litera in 2019 si spune povestea Tierney James, o tanara de doar 16 ani. Romanul este destul de alambicat si pe alocuri cam intunecat, insa, sinceri sa fim, de multe ori asa este si viata... Intreaga ideea a cartii se invarte in jurul "anului de gratie", un soi de initiere a tinerilor in viata de femei. Tierney James traieste intr-o societate bazata pe respectarea traditiilor si obiceiurilor, o societate in care femeile nu au drepturi si trebuie sa asculte de barbati. La implinirea varstei de 16 ani toate fetele trebuie sa paraseasca satul si sa plece departe, intr-un loc special amenajat pentru ele, timp de un an. Inainte de a face asta, barbatii din sat isi aleg...