Treceți la conținutul principal

Recenzie Vorbește cu mine de A. Stephanie

Recent am avut plăcerea să descopăr site-ul Bookzone, de care m-am amorezat teribil și alături de care am început o frumoasă colaborare.

Prima dată când am arunct ochii pe site-ul lor, vă spun sincer că m-am pierdut printre atâtea cărți minunate pe care abia așteptam să le citesc și cu greu m-am decis ce să aleg pentru prima lectură.

Cu toate acestea, după câteva zile de citit, răscitit, gândit și răzgândit, m-am oprit asupra romanului Vorbește cu mine, de A. Stephanie.


Țin să vă spun încă de la început, că romanul este potrivit pentru toate vârstele, este ușor de citit, fiind idel de luat în geantă în concediu, în călătoriile cu trenul, avionul etc.

Deși poate fi lesne de citit de oricine, aș înclina să îl recomand cu precădere adolescentelor, cred că este o lectură pe gustul lor, unde se pot identifica ușor cu personajele și cu povestea. Desigur, pentru o mămică sau bunică lectura poate fi la fel de plăcută, căci romanul amintește de fiorii primei iubiri. Și cui nu îi este drag să își amintească de prima dragoste?!

Un alt aspect ce mi-a plăcut mult, este faptul că povestea are destul de mult dialog (iubesc asta la o carte, pentru că nu plictisește), autorul nu se pierde în detalii, iar lectura este în acest fel alertă și interesantă în același timp.

Vorbește cu mine, aduce în prim-plan o problemă esențială în viața oricărui cuplu- comunicarea. Fiecare dintre noi se poate regăsi în Bex sau Blake, pe măsură ce consumăm pagini din carte, se deșteaptă tot mai puternic amintirile primelor lacrimi din dragoste, fiorii lui prima dată, euforia de atunci, sentimentul că ești invincibil și dragostea ta este eternă...

Dacă vă este dor de prima dragoste, dacă vă doriți o lectură ușoară și frumoasă în același timp, vă recomand cu drag Vorbește cu mine!

Cartea poate fi comandată pe site-ul Bookzone, la prețul de 39 de lei și poate fi cadoul perfect pentru o tânără fată ori o bunicuță modernă.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa...