Recenzie Fata cea bună de Mary Kubica

"În familiile perfecte, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere."

Când cei de la Herg Benet mi-au propus să îmi fac de cap pe site-ul lor și să îmi aleg câteva cărți pe care să le citesc și despre care să scriu, am fost în culmea fericirii!

Iar primul roman pe care mi-au picat ochii a fost Fata cea bună, a cărui descriere mi-a stârnit interesul și pofta de lectură din secunda 1- "În familiile perfecte, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere."

Mereu am considerat că nu există cuplu, familie sau relație perfectă, drept urmare când am dat peste o autoare ce are aceeași idee ca mine, mi-a fost clar că trebuie să îi citesc romanul!

Și mă bucur că am luat această decizie, căci încă de la primele pagini povestea te cucerește, fapt ce inevitabil duce la imposibilitatea de a mai lăsa cartea din mână. Aviz doritorilor, fiți siguri câ aveți suficient timp liber când alegeți să citiți Fata cea bună, căci nu poate fi abandonată.

Personajul principal, Mia, este o fată bună, cu o copilărie dificilă și pasionată de desen (fiind chiar profesoară de arte plastice), a cărei viață capătă o întorsătură ciudată...

Când iubitul Miei nu ajunge la întâlnirea stabilită, iar ea decide să plece alături de enigmaticul Colin, destinul îmbracă nuanțe vineții.

„Am tot urmărit-o în ultimele câteva zile. Știu de unde își face cumpărăturile, cunosc spălătoria ei de haine preferată, am aflat unde lucrează. Nu i-am vorbit până acum. N-aș putea să-i recunosc timbrul vocii. Încă nu știu ce culoare au ochii ei sau cum arată când este îngrozită. Dar urmează să aflu.“

Dispariția Miei îi alertează pe cei din jur, mama ei și detectivul Gabe fiind dispuși să facă orice pentru a o găsi și a o aduce teafără acasă.

Ce nu a luat însă nimeni în calcul este impactul pe care, la nivel emoțional îl are răpirea asupra Miei. Dacă vă este cunoscut sindromul Stockholm, puteți înțelege mai bine relația ce ia naștere între Colin și Mia.

„Vreau să-i spun Miei că i-am atârnat şosetele în așteptarea lui Moş Nicolae, aşa, pentru orice eventualitate, şi că de Crăciun i-am cumpărat cadouri şi le-am ambalat şi le-am pus sub brad, să fie. Aş vrea să mai ştie că am lăsat becul de pe verandă aprins în fiecare noapte şi că probabil am sunat-o pe mobil de peste o mie de ori, în speranţa că ar fi putut răspunde. Doar pentru eventualitatea că, o dată, ar fi putut să nu intre căsuţa vocală. Şi că am ascultat mesajul ei înregistrat din nou şi din nou, aceleaşi cuvinte, acelaşi ton al vocii, Hei, eu sunt Mia, te rog lasă un mesaj, savurându-i cuvintele şi vocea pentru o vreme. M-am întrebat: dacă erau ultimele cuvinte pe care aveam să le mai aud vreodată de la fiica mea? Dacă erau tot ce îmi rămăsese?”

Odată cu răpirea Miei, imaginea perfectă, atent construită a familiei Dennett începe să se destrame, iar minciunile să iasă la iveală... semn că în familiile perfecte nimic nu este ceea ce pare la prima vedere!

Romanul este ușor de citit, reușește să capteze atenția chiar de la primele pagini, cu câteva surprize strecurate exact unde trebuie. Relațiile prezentate sunt atent studiate, duse la limita imposibilului.

Fata cea bună este un thriller captivant, ce îți rămâne întipărit (în minte și în suflet) mult timp după terminarea lecturii, determinându-te să îți pui întrebări, iar pentru mine acesta e un semn că mi-am îmbogățit biblioteca cu un roman excelent!

Dacă vă plac thrillerele, dacă vreți să citiți o carte bună și să pătrundeți în psihologia victimei, atunci Fata cea bună este romanul ideal pentru voi.