A cam trecut ceva vreme de când nu am mai făcut o recenzie de produs, așa că, vă prezint cu mare încântare un produs tare drag mie.
Este vorba despre crema cu gălbenele și propolis de la Faunus Plant pe care o puteți găsi aici.
Prețul cremei acestea este de aproximativ 4 lei, pentru 20 ml de produs. Conține gălbenele, propolis, ulei de floarea-soarelui, ceară de albine, rășină de brad, ulei esențial de lavandă și vitamina E. Ingrediente puține, curate și naturale.
Crema poate fi utilizată în caz de arsuri, răni, eczeme, acnee, furuncule, având rol cicatrizant, antimicrobian și regenerant al pielii.
Trebuie să vă mărturisesc că mie mi-au plăcut mereu unguentele cu gălbenele, le foloseam pentru pielea uscată a picioarelor, coatelor, în loc de balsam de buze (mai ales dacă aveam buzele foarte uscate și mă usturau).
Până acum am încercat tot soiul de astfel de unguiente, dar acesta de la Faunus Plant îmi place pentru că este mult mai fin și ușor de aplicat. De asemenea, se absoarbe mult mai ușor în piele, având un miros plăcut.
Nu știu de ce, dar mă duce cu gândul la câmpurile întinse de floarea-soarelui de pe meleagurile Dobrogei. Când desfac căpăcelul acestei creme îmi vin în minte drumurile lungi cu bunicul meu cu stupii noștrii, stupi pe care îi duceam spre mare, la floarea-soarelui. Miroase a copilărie, fericire și stare de bine!
Și chiar induce o stare de bine în momentul în care o utilizezi. Ca să nu mai vorbim de efectul emolient și eficacitatea sa.
O recomand cu precădere pentru pielea uscată și acnee, înlocuind cu succes crema de mâini. Este o super investiție, ținând cont de prețul ei și ingreientele pe care le conține.
Plus că, venind în variantă mini, este ideală pentru a o lua cu voi în excursii, drumeții, la muncă, ocupând puțin loc în geantă.
Voi folosiți astfel de unguente? Credeți în eficacitatea lor?

Eng.
Today I want to speak about a cream that I like, from Faunus Plant, which you can find here. It's a cream with marigold and propolis, perfect for dry and sensitive skin.
It is one of my favourite, it smells like heaven. When I use it I can remember my grandfather and our long trips to sea-side with his hives.
These cream can be use for dry skin, acne or eczema. I also use it as lip-balm and hand cream and it's incredible good.
It comes in a 20 ml package and it costs about 1 euro.
As ingredients, it contains:
- marigold
- propolis
- bee wax
- resin
- sun-flower oil
Do you like such cremas? Do you use it?
Sa o folosesti cu placere! :)) Eu pot doar sa o admir in fotografiile tale! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc. Imi e tare draga. O am de putin timp, dar deja am facut un mini-crater in ea de cat de des o folosesc.
ȘtergereTare buna mai e :)
Da! Eu tot timpul am un unguent de galbenele in casa. Ultima data, am dat pe 200 g, 11 lei. Nu am tinut in mod special sa fie de la vre-o firma anume. Sotul are probleme iarna cu calcaiele si eu cu mainile. Nu am gasit nimic care sa hidrateze asa bine. Este urat estetic si in plus ma si ustura! Mi-am amintit serile trecute de ea si am inceput sa o folosesc! Lucrurile s-au mai rezolvat.
RăspundețiȘtergereFace minuni pentru pielea uscata. Calcaie, coate, buze- e minunata.
ȘtergerePlus ca raportul calitate-pret este senzational. Prefer oricand o crema ca aceasta. Iar faptul ca este facuta in Romania, pentru mine e foarte important.
Tot timpul am in casa crema de galbenele si o folosesc aproape la orice, este mnunata.
RăspundețiȘtergereAsa este! E tare utila. Arsuri, piele crapata, mici bubite, parca face minuni.
ȘtergereDoar 4 lei?
RăspundețiȘtergereDa! Super pret, nu!?
ȘtergereCrema de galbenele nu-mi lipseste niciodata din casa. Este o crema pe care o folosesc mereu; pentru maini, buze sau picioare. Am folosit-o si cand m-a ars putin mai tare soarele.
RăspundețiȘtergereUite ca nu mi-a dat prin cap sa o folosesc si pentru arsuri. Acum e clar ca o sa iau crema de galbenele si in vacantele de vara.
ȘtergereNici din casa mea nu lipseste unguentul de galbenele. De fapt cred ca orice mamica il are sau ar trebui sa il aiba in casa pentru a fi mereu pregatita sa faca fata unei rani sau arsuri usoare. Eu il folosesc si atunci cand ii schimb scutecul lu' bebe. Dupa parerea mea este induspensabil!
RăspundețiȘtergereMare dreptate ai! Este foarte buna si pentru bebei, acum imi pare rau ca nu am precizat chiar eu.
ȘtergereCrema de galbenele este printre cele mai bune si practice si nu ar trebui sa lipseasca din nicio casa!
Uau super! E un produs romanesc local sau il pot gasi si aici?
RăspundețiȘtergereDin cate stiu, produsele Faunus Plant se gasesc si in plafare/magazine naturiste. Puteti consulta lista cu magazinele fizice, aici https://faunusplant.ro/distribuitori/
ȘtergereO sa intru si eu pe site,multumim
RăspundețiȘtergereMa bucur! E o crema buna, cu un pret ok, pe care fiecare ar trebui sa o aiba in casa.
Ștergere