Comunicarea, indiferent dacă ne referim la cea în cuplu sau în general, este esențială pentru a pune bazele unor relații optime (asta dacă știm cum să o folosim).
Există o teorie ce stipulează că în momentul în care ne certăm și începem să ridicăm tonul, ajungându-se la țipete, este din cauză că sufletele nu mai reușesc să se apropie. E un mod frumos de a evidenția faptul că o răutate duce la alta mai mare și tot așa, ajungând să ne îndepărteze, să ne rănească, iar strigăul e modalitatea prin care arătăm că ne doare.
Din fericire, toate problemele au și o rezolvare, drept pentru care a apărut comunicarea asertivă.
Până a vă explica însă principiile comunicării asertive, vreau să lămurim câteva aspecte:
- a comunica înseamnă a te pune de acord, a te înțelege
- un mesaj transmic clar, la subiect, este de dorit
- este esențial ca cel ce primește mesajul să îl înțeleagă corect și să asculte activ, să fie implicat și prezent în actul comunicării
Ca să fiu mai precisă, comunicarea asertivă este de fapt un tip de comunicare neutră. Mesajele scurte, directe, la obiect, exprimarea a ceea ce simțim clar și concis și păstrarea calmului- cam asta înseamnă.
Cei care învață să comunice asertiv, de fapt învață să:
- spună NU
- puterea de a cere ce ne dorim și de a o face răspicat
- exprimarea tuturor tipurilor de emoții
- convingerea că toți suntem egali
- contact ochi în ochi
- acord între ceea ce spunem și limbajul non-verbal
- utilizarea expresiilor de tipul eu cred că..., simt că...., vreau să...
Așadar, trebuie să evităm expresii precum tu mereu faci X, tu nu mă asculți niciodată și să le înlocuim cu când faci X lucru, mă simt... sau când vorbim am impresia că nu mă asculți...
Pentru a vă da un exemplu concret, să presupunem că nu vă place faptul că soțul sau iubitul își lasă șosetele pe unde apucă și că deși în repetate rânduri a-ți exprimat asta, lucrurile nu se schimbă.
Comunicare firească:
Ți-am zis de atâtea ori că nu îmi place să îți lași șoseteșe pe unde apuci dar nu mă asculți niciodată. Nu îți pasă de munca mea și nu mă asculți când te rog să faci ceva.
Comunicarea asertivă:
Când îți lași șosetele pe unde apuci mă întrisez foarte tare, pentru că am senzația că nu mă auzi când îți spun că aș vrea să le pui în coșul de rufe. Dacă ai face asta aș fi foarte fericită.
Desigur, chestia asta nu o să funcționeze instant, e nevoie de exercițiu, voință și de participarea ambilor parteneri. Și nu uitați, nu e vorba numai de cuvinte- limbajul nonverbal este și el esenția. Dacă acestea două nu sunt în acord, celălalt își va da seama, iar comunicare își pierde efectul.
Eu recunosc că nu folosesc mereu comunicarea asertivă, dar când o folosesc, rezultatele sunt minunate!
Acum fuguța și exersați comunicarea asertivă!
Sursă foto

e cam greu sa folosesti mereu comunicarea asertiva..nu stiu de ce, dar nu mi se pare prea familiala..eu prefer sa ii spun sotului : te rog sa iti pui sosetele in cos, ca nu e ok sa fie prin toata casa si sa ii dau un pupic. La mine functioneaza mereu.
RăspundețiȘtergereE greu, mai ales ca nu suntem obisnuiti cu ea. Nici eu nu o folosesc mereu. Cand imi sare tandara, uit de orice regula :) Si eu mai fac ca tine. Insa mi-ar placea sa mearga aplicata ideea comunicarii asertive- o spui o singura data si celalalt intelege si gata nu mai trebuie sa repeti
ȘtergereEu nici dupa atata timp nu am reusit sa-l invat ca sa zic asa sa nu mai manance in sufragerie.
RăspundețiȘtergereBine ca nu-si lasa sosetele imprastiate ca nu stiu ce ar iesi. Nu le-am strans niciodata si sper sa nu le strang.
Eu repet la infinits niste lucruri si tot nu ma asculta. Au trecut trei ani si tot ce stie aia face. Poti sa folosesti orice fel de adresare si comunicare daca nu vrea sa te asculte si face tot ce stie tot degeaba.
E greu si cu acest a comunica. Uneori nici nu stii cum e mai bine. Apoi, in final, o relatie se bazeaza pe compromisuri. Mai lasi tu, mai lasa el...
ȘtergereEu nu stiu ce sa zic daca am folosit sau nu comunicarea asertiva dar mi-am spus de la inceputul casniciei punctul de vedere in legatura cu ciorapii si cu multe altele si asa ca fiecare merge cu ciorapeii acolo unde trebuie. Invatati de la mine :cum il invatati de la inceput asa il aveti toata viata.
RăspundețiȘtergereAm mai auzit vorba asta si consider ca se aplica. Desigur, mai conteaza si cum a fost invatat acasa si cat de implicati sunt partenerii in relatii. De fapt, sunt mult mai multi factori. Si la urma urmei, daca intelegere nu e... nimic nu e. :D
ȘtergereNici eu nu folosesc comunicarea asertiva ,la mine nu prea isi face efectul
RăspundețiȘtergereE mai complicat cu tipul asta de comunicare. Mai ales daca doar unul o foloseste. In acest caz nu are nicio finalitate.
Ștergere:)) e greu de pus in practica pt ca suntem oameni!
RăspundețiȘtergereAsa este! E destul de greu. Mai ales ca nu am fost invatati sa comunicam asa.
ȘtergereE greu, mai ales cand nu esti obisnuit. Cautam mereu sa spunem in cateva cuvinte tot ce nu ne convine si cu un glas ridicat.
RăspundețiȘtergereAsa este. Ai pus accentul exact unde trebuie. Tonul face muzica.
ȘtergereOrice invat are si dezvat...poate ma dezvat de cuvintele pe care le folosesc constant si sa imi aleg cuvintele mai bine atunci cand am vreo discutie mai aprinsa cu sotul.
RăspundețiȘtergereImi place cum gandesti! Mare adevar, orice invat are si dezvat.
ȘtergereImi place la nebunie exemplul tau cu ... sosetele! :)))
RăspundețiȘtergereCred ca depinde si de educatia primita acasa de ambii parteneri nu numai de unul, iar comunicarea, cum ar fi ea... este foarte importanta, este piatra de temelie a unei relatii!
pupici si weekend minunat!
Asa este. E un cumul de multi factori si fiecare isi spune cuvantul intr-o mai mica sau mai mare masura. Intelegerea, comunicarea, iubirea, toate conteaza si fac o relatie sa fie EA- unica si frumoasa pentru fiecare cuplu in parte.
ȘtergereO seara de duminica frumoasa si pupici si voua!