De ceva timp tenul meu a devenit destul de capricios și sensibil, făcând "fițe" la majoritatea fondurilor de ten.
Dintre cele pe care le aveam și le utilizam în mod frecvent, nu mă mai împăcam cu niciunul, așa că de aproximativ 1-2 luni am tot studiat și căutat un fond de ten pentru tenul sensibil.
În cele din urmă am avut de ales dintre Ivatherm și La Roche-Posay, iar câștigătorul a fost Joviale de la Ivatherm!
Acest produs vine în 3 variante de culoare: 01, 02 și 03. Eu am nuanța 01 și pentru a mă putea decide asupra acesteia am testat 01 și 02, pe pielea gâtului și față, apoi am făcut comparația la lumina zilei.
Mi-a plăcut mai mult Joviale pentru că a fost mai ușor de aplicat, este fluid și poate fi ușor de "construit" (pot aplica 2 straturi de fond de ten, pentru a acoperi cât mai bine imperfecțiunile tenului). De asemenea, nu conține parabeni și nici parfum.
Faptul că vine în recipient de sticlă, cu pompiță este un mare plus pentru mine (produsele cosmetice se păstrează mult mai bine în vase din sticlă).
Acest fond de ten asigură machiajul uniform și natural pentru toate tipurile de ten, corectează imperfecțiunile reliefului și coloritul pielii. Acoperirea este impecabilă, conferind pielii un aspect satinat, având o formulă energizantă și hidratantă. Având factorul de protecție 25, protejează tenul împotriva efectelor nocive ale radiațiilor solare.
Conține ulei de jojoba, vitamina E, provitamina B5 și alfabisabolol, ingredient cu proprietăți calmante și bacteriostatice.
Ca orice alt fond de ten, vă recomand ca înainte de a îl aplica să aveți tenul exfoliat și bine hidratat. Pentru o acoperire mai bună, puteți folosi un conceler pentru a acoperi cearcănele sau alte mici imperfecțiuni.
Eu prefer să aplic acest produs cu pensula pentru fond de ten (din fibre sintetice) și să îl fixez cu o pudră translucidă (NYX sau Kiko).
Vă las mai jos și o poză cu mine, purtând produsul Joviale.
Rezistă foarte bine pe ten, pe parcursul zilei nu este nevoie de reaplicări ori retușuri, este destul de rezistent la transfer și nu este nevoie de mult produs (max. 3 pompițe) pentru a acoperi întrega față.
Din punctul meu de vedere primește 10 cu plus, cu mențiunea că dacă vreți să îl folosiți la evenimente unde se fotografiază cu bliț, având un SPF atât de mare, pozele nu vor ieși prea bine.
Dacă aveți tenul sensibil, este un fond de ten minunat, lejer, ușor de aplicat, ca o a doua piele.
Produsul este aproximativ 70 de lei pentru 30 de ml, însă la Farmacia Tei îl puteți achiziționa cu 50 lei!
Și acum că am găsit un fond de ten potrivit, putem începe o mini-serie de machiaje pentru sărbători, nu credeți!?

In poza tenul arata impecabil. In mod sigur realitatea este si mai buna. Felicitari!
RăspundețiȘtergereMultumesc.
ȘtergereArata impecabil!
RăspundețiȘtergereMi=a placut tocmai faptul ca nu are aspect de masca. Este lejer si natural, cu o acoperire foarte buna.
ȘtergereMultumim mult Ama pentru articol. Cum ti-am spus si tie, nu esti singura. Eu de aproximativ doua luni ma "bat" cu diferite probleme ale tenului meu. Ba iritatii, ba cosuri in zona gatului, ba mancarimi, ma sunt de suprafata, ba in interior m-au disperat. Am schimbat "n' produse si degeaba. Nu mi se pare o imbunatatire de nici-un fel. Voi urma sfatul tau si voi incerca sa vad daca gasesc disponibil la vre-o farmacie in jud Gorj niste monstre din fiecare nuanta sa ma pot decide care mi se potriveste mai bine tenului meu. Maine ma duc in cautarea lor!
RăspundețiȘtergereEu una nu imi explic ce s-a intamplat, am zis sa ajung si pe la un dermatolog ceva. Vad acum cu fondul asta de ten cum evolueaza treburile.
ȘtergereDupa cum arata pe tenul tau cu siguranta este foarte bun. Eu nu am probleme cu tenul si cu toate acestea am citit cu placere articolul. Am o prietena cu ten sensibil si am sa o pun sa citeasca acest articol.
RăspundețiȘtergereDermatologii recomanda ca personale cu ten sensibil sa nu foloseasca fond de ten, sau daca il utilizeaza sa o faca doar la evenimente (adica foarte rar). Cele mai bune "fonduri de ten" sunt cele tip crema, cum ar fi Avene Couvrance si La Roche-Posay.
Ștergereeu nu folosesc fond de ten decat atunci cand ma duc la vreun eveniment ,zi de zi nu folosesc dar cunosc produsele Ivatherm
RăspundețiȘtergereNici eu nu il folosesc in fiecare zi. Dar nici doar la evenimente. Cand am chef sa ma machiez, ma machiez! :) De fondul asta de ten sunt foarte multimita.
ȘtergereNu folosesc des fond de ten
RăspundețiȘtergereIntr-un fel e mai bine. Mai rarut e mai dragut. :)
ȘtergereHei, doar on-line poate fi cumpărat? În ce farmacii îl mai găsim? Merci!
RăspundețiȘtergereBuna! Eu le-am gasit in Farmacia Tei, Sensiblue si Donna- doar ca acolo sunt mai scumpe fata de Farmacia Tei :)
Ștergere