Treceți la conținutul principal

Bijuterii din os

Vă povesteam aici și aici despre pasiunea mea pentru bijuteriile unicat, din materiale speciale. Astăzi a venit rândul bijuteriilor din os!

Nu doar că îmi face mereu mare plăcere să le port, dar sunt încărcate cu amintiri. Le avem de prin anii '90, când mergeam în vacanță la mare. Preferatul meu este colierul cu floricele, pe care o să îl vedeți și voi imediat...


Drăgălășenia asta a venit la set cu o pereche de cerceluși, la fel de simpatici. Bijuteriile acestea sunt ideale vara, fiind albe si ușor de asortat.


Vin minunat la rochițele colorate, vaporoase, de vară, fiind un accent chic și elegant în același timp.

Am și o pereche de cercei preferați (era imposibil să nu am, nu credeți!?) pe care îi port de fiecare dată când vreau să îmi amintesc de mare, de copilărie și inocență. Aduc ușor cu melcișorii pe care îi culeg an de an la mare și îmi dau energie toată ziua când îi port.


De câțiva ani tot caut să îmi mai cumpăr astfel de bijuterii scluptate din os, dar nu am mai găsit nimic asemănător. E drept că am găsit câteva site-uri ce comercializează bijuterii din os, dar eu caut ceva deosebit, ca acestea, cu forme feminine, elegante și nu am mai găsit.

O să fac în continuare cercetări, iar dacă voi știți unde aș mai putea găsi bijuterii din os, aș fi recunoscătoare dacă mi-ați lăsa un mesaj cu mai multe detalii.


Mâine o să îmi iau rochița roșie cu buline și o să port cu mândrie colierul înflorat. Sper ca vremea să țină cu mine...

Ce părere aveți de bijuteriile acestea?! Vă plac, ați purta?

Comentarii

  1. Ce timpuri... ce amintiri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, cred ca ai gasit pe cine trebuie . :) Am o colectie impresionanta de bijuterii din os ca cele pe care le-ai postat tu. Bunicul meu facea astfel de bijuterii si tind sa cred ca de la el le-ai achizitionat si tu. 0745148148 nr meu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

Balea Hair Volume Powder

Abia m-am urnit să scriu postarea asta, atât de cald îmi e... Abia îmi mai funcționează mecanismele ce îmi pun creierașul în mișcare și deja încep să mă gândesc la răcoarea plăcută a toamnei... sau în cel mai bun caz a mării! De muncă, de nuntă, de dans... de pregătiri, vă spun sincer că nu mai am chef de nimic. Eu de fel nu suport prea bine căldura, dar acum am atins un grad RIDICAT de frustrare și nici nu dorm bine din cauză că îmi iese limba de trei coți. Se poate divorța de caniculă!? Că pe mine nu mă mai ajută nimic... Voi sunteți bine, cum rezistați?! Și acum că am dat drumul întregului năduf aici, să vă povestesc de pudra peste care am dat în weekend prin DM. E și ea în ton cu vara, căldura și toată nebunia exotică. Colorată, veselă, cu miros de cocos și alte nebunii, cu papagali fericiți și căpăcel pastelat! Aaaa și să nu uităm, este ediție limitată. Altfel nici nu o luam, nu?! Tubulețul conține 10 g produs, prețul este de aproximativ 12 lei, ceea ce este super afa...