Treceți la conținutul principal

Aventura 402

După cum vă povesteam ieri, HDD și eu ne pregăteam de o mini-vacanță. Ei bine, azi pe la 19 și 15 eram urcați în trenul 402, pe ruta București-Chișinău. Doar că nu mi-am dat seama că am cumpărat bilete la saună și nu la tren.

Am cam murit de cald, eu-dar mai ales HDD:


Fără aer condiționat, călătoria a fost foarte lungă, foarte călduroasă și FOARTE călduroasă. Și deși C.F.R.-eul este compania mea de suflet, trebuie să recunosc că am fost puțin (mai mult) dezamăgită de ce s-a întâmplat azi. Ca să nu mai vorbesc că două dintre prietenele mele au plecat tot azi din București (spre moldova) la 11 și la 17, situația fiind aceeași.

Și pe lângă căldura insuportabilă din vagoane, nici la capitolul curățenie nu s-a stat prea bine din păcate.


Super priveliște, nu credeți?!

Mini-vacanța nu a început prea bine, plus că suntem amândoi obosiți ca vai de noi, deshidratați și morți de cald și abia ajunși acasă.

Îmi pare rău că pe anumite rute se circulă în asemenea condiții lamentabile, iar pe altele e aproape impecabil.

Am ajuns însă cu bine la destinație, iar acum ne răsfățăm la o felie de tort aromată și răcoroasă.

Ne regăsim mâine, cu postări frumoase, așa cum v-am obișnuit până acum. Până atunci vă dorim noapte bună și vise plăcute. HDD și eu vă pupăm.

Comentarii

  1. Saracul Heffy... ce fetisoara disperata are!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trei ore a fost crima si pedeapsa saracul pisoi transpira ca vai de el.

      Ștergere
    2. Trei ore a fost crima si pedeapsa saracul pisoi transpira ca vai de el.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de iubire

Când aveam fundițe-n păr și rochițe cu buline, Visam la marea iubire,  Ca-n romanele citite pe sofa de străbunica. Am crescut cam repejor Și cu mare bucurie rochița de școlăriță am îmbrățișat. Dar la visul de iubire tot n-am renunțat. La liceu, cu lumea-n cap și speranțe de-mplinire, Am fugit după iubire... Doar că lesne mi-am dat seama că nu-i totu' ca-n romane Și tare m-am supărat pe romanele citite, Pe poveștile trăite și personajele iubite. Dar când timpu a mai trecut Și mai mare am crescut, Ușor am realizat că mitul despre iubire Poate fi înfăptuit lângă omul potrivit. De-a lungul timpului, dar mai ales în facultate, am învățat că un bun scriitor este acela care a cunoscut viața cu tot ce presupune ea: greutăți, bucurii, suișuri și coborâșuri, durere și fericire, lacrimi, agonie, disperare- dar nu s-a lăsat înfrânt de ele, ci le-a împletit cu măiestrie în povești inedite, ce fac delicul publicului. Și asta tocmai pentru că cititorul î...

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenu...

Concurs cu premii dulci, ca mierea!

Up-date: Câștigătoarea concursului cu premii dulci, este    Kolozsi Beata-Kinga! Felicitariiiiiiiiiiiiii. V-am promis că mai am o surpriză pentru voi! M-am lăsat cam mult așteptată, dar vine și concursul. Dacă avem printre voi iubitori de miere, concursul acesta clar este pentru voi! Întâi de toate, premiile sunt: 1.  gel revigorant de duș for men 2.  apidermin gel de duș 3.  o sticlă vin suav din miere 4.  o sticlă vin suav demisec din miere 5.  emulsie după plajă SPF 30 6.  emulsie reparatoare după plajă 7. o umbrelă de plajă Concursul este organizat în colaborare cu  Complex Apicol Veceslav Harnaj , prietenul cel mai bun al albinuțelor. Pentru a vă putea înscrie la concurs, trebuie să: 1. dați like paginii de facebook  Amalia Goleanu Blog 2. să distribuiți postarea de concurs 3. să lăsați un comentariu la această postare (de pe blog) Alegerea câștigătorilor: - se va face prin intermediul random.org sau un p...