Aceasta este o povestioară scrisă de mine, inspirată de cea mai drăgălașă și obraznică pisică!
Drepturile de autor îmi aparțin și nu accept copierea sau reproducerea acestui text.
De undeva dintr-un colț al încăperii se auzea în surdină torsul dulce, ritmic, atât de liniștitor al pisicii. Restul casei mirosea ademenitor a cozonac aburind, a scorțișoară și turtă dulce.
Focul trosnea și duduia vesel în soba albă din sufrageria micuță, gâdilând cu o căldură bine-făcătoare mustățile bicolore a grăsunei jivine. Și pe câtă pace și binecuvântare se găsea între pereții acestei căsuțe, pe atâta fremăt era afară!
Viforul sufla fioros, provocând dureri cumplite arborilor din întreg ținutul, zăpada se cernea din întaltul cerului atât de rece și deasă, ca o pătură de flori, așternând pe drumuri și potecuțe troiene uriașe. Câte o rafală mai îndrăzneață bătea cu furie la fereștrele caselor, iar altele se îngrămădeau în fața ușilor, tânjind parcă la pacea și căldura odăilor cu miros de sărbătoare.
Pisica noastră se întindea lenesă pe scaunul acoperit cu fel de fel de țoale croșetate și tricotate, când ceva ciudat o trezi din toropeală. În sufragerie se întâmpla ceva, era cât se poate de sigură, o simțea cu toate mustăcioarele ei; și avea multe! Prietena ei, fetița aceea mititică, slăbuță, ce își purta mereu părul în două codițe ștrengărești, aducea, cu gura până la urechi niște cutii uriașe în cameră. Și pe afară se auzeau zgomote suspecte, urechile ei de pisică nu dau greș când vine vorba de astfel de spionaj....
Cele două bătrâne, prezență tolerată de grăsuna mustăcioasă se învârteau și ele pe lângă cutii și gesticulau frenetic.
Deodată, îi aud! Părinții fetiței se pregăteau să între în casă. Sar după scaun, mă îndrept în viteză spre ușa din lemn de la intrare și îi aștept nerăbdătoare. Nu știu de ce, dar mereu mi-a plăcut să mă fâțâi printre picioarele oamenilor și să torc.
Sunt toată încordată de nerăbdare... îi aștept... aud cum clanța se răsucește și... mă ZBÂRLESC toată!!!
Drepturile de autor îmi aparțin și nu accept copierea sau reproducerea acestui text.
Mitzi și bradul de Crăciun
De undeva dintr-un colț al încăperii se auzea în surdină torsul dulce, ritmic, atât de liniștitor al pisicii. Restul casei mirosea ademenitor a cozonac aburind, a scorțișoară și turtă dulce.
Focul trosnea și duduia vesel în soba albă din sufrageria micuță, gâdilând cu o căldură bine-făcătoare mustățile bicolore a grăsunei jivine. Și pe câtă pace și binecuvântare se găsea între pereții acestei căsuțe, pe atâta fremăt era afară!
Viforul sufla fioros, provocând dureri cumplite arborilor din întreg ținutul, zăpada se cernea din întaltul cerului atât de rece și deasă, ca o pătură de flori, așternând pe drumuri și potecuțe troiene uriașe. Câte o rafală mai îndrăzneață bătea cu furie la fereștrele caselor, iar altele se îngrămădeau în fața ușilor, tânjind parcă la pacea și căldura odăilor cu miros de sărbătoare.
Pisica noastră se întindea lenesă pe scaunul acoperit cu fel de fel de țoale croșetate și tricotate, când ceva ciudat o trezi din toropeală. În sufragerie se întâmpla ceva, era cât se poate de sigură, o simțea cu toate mustăcioarele ei; și avea multe! Prietena ei, fetița aceea mititică, slăbuță, ce își purta mereu părul în două codițe ștrengărești, aducea, cu gura până la urechi niște cutii uriașe în cameră. Și pe afară se auzeau zgomote suspecte, urechile ei de pisică nu dau greș când vine vorba de astfel de spionaj....Cele două bătrâne, prezență tolerată de grăsuna mustăcioasă se învârteau și ele pe lângă cutii și gesticulau frenetic.
Deodată, îi aud! Părinții fetiței se pregăteau să între în casă. Sar după scaun, mă îndrept în viteză spre ușa din lemn de la intrare și îi aștept nerăbdătoare. Nu știu de ce, dar mereu mi-a plăcut să mă fâțâi printre picioarele oamenilor și să torc.
Sunt toată încordată de nerăbdare... îi aștept... aud cum clanța se răsucește și... mă ZBÂRLESC toată!!!
Sursa imaginii: aici
Astept continuarea
RăspundețiȘtergereO sa vina si continuarea cat de curand :)
RăspundețiȘtergere