În urmă cu ceva timp anul acesta, am asistat la o oră de artă şi desen la o clasă pregătitoare de undeva din provincie... Oră ce în mod normal se presupune a fi de relaxare, destindere, o oră plăcută, în care elevii să conceapă ceva nou, să facă ceva aşa cum le dictează imaginaţia.
Împărţirea foilor, comunicarea temei, toate au decurs normal până când cei mici au început să deseneze... apoi, brusc, ora a căpătat o nuanţă tragică!
De la "când desenăm fişa nu se ţine aşa, ci aşa, creionul nu se ţine aşa, ci aşa, haşurul nu se face aşa ci aşa, până la nu se începe de acolo ci de acolo" şi lista poate continua...
Ca simplu spectator la ceea ce se întâmpla în acea clasă, am rămas dezamăgită de faptul că la ora actuală încă mai există cadre didactice care recurg la astfel de metode de predare. Privindu-i pe cei mici, pur si simplu am avut în faţa ochilor o grupă de muncitori, depersonalizaţi, uniformizaţi, obligaţi a face şi a gândi la unison, pentru a fi mai uşor de ţinut sub control. Şi mi-a venit în minte un dicton des folosit cu ceva vreme în urmă: "noi muncim, nu gândim!"
Nu doar că omorâm creativitatea celor mici încă din şcoală, dar îi învăţăm să fie toţi la fel, să se aplatizeze şi uniformizeze, le tăiem încă din faşă spiritul de iniţitivă şi dorinţa de a construi ceva nou! Le frângem puterea de a spune clar şi răspicat ceea ce vor şi ceea ce simt, îi închidem în stereotipii şi preconcepţii, apoi nu înţelegem ce se întâmplă cu "generaţia asta"!
Cei mici au nevoie să experimenteze, să încerce şi să dea greş, ca mai apoi să fie încurajaţi iar să încerce, chiar dacă dau iar greş!
Nimeni nu poate spune nimănui cum să deseneze! Nu există o formulă pentru aşa ceva, cum nu există o formulă pentru cum se ţine corect o foaie în mână, sau de unde trebuie să începem să colorăm!
Şi în aceeaşi măsură, nu putem aprecia un desen ca fiind bun sau prost, ci din prisma prezenţei ori absenţei talentului! Dacă un elev nu are talent la desen nu înseamnă că e dezinteresat, cum dacă un altul e înzestrat cu talent nu înseamnă că este mai interesat!!!
Şi fac această precizare pentru că la finalul orei, desenele elevilor au fost atent examinate, ca după acest proces unul dintre ei să fie scos în faţa întregii clase şi rugat să îşi arate desenul. Un desen ce-i drept nu prea reuşit, fapt ce indica lipsa talentului în acest domeniu, nu dezinteresul copilului. Ce a urmt apoi a fost indicaţi învăţătoarei spre restul clasei de a râde şi ridiculariza atât desenul, cât şi desentorul.
După această mică reprezentaţie, au urmat aplauze pentru cel mai frumos desen şi replica aspră a învăţătoarei câtre "cel dezinteresat" de ora de desen: "tu de ce nu poţi fi ca x-uleasca!?"
Şi ora s-a încheiat cu trimiterea neascultătorului în bancă, cu precizarea câtre acesta că nu e în stare de nimic şi nu e capabil să facă nimic cum trebuie, iar părinţii îl trimit de pomană la şcoală!
Desigur, doamna învăţătoare avea dreptate! Toţi părinţii care îşi au copii înscrişi în acea clasă chiar îşi trimit odorele de pomană la şcoală! Pentru că ceea ce face doamna acolo nu se poate numi educaţie, ci dezumanizare. Învrăjbirea unui împotriva celuilalt, îndemn la ură şi ierarhizare, nedreptate şi incorectitudine.
Ei bine, dacă asta este şcoala şi educaţia pe care o oferim copiilor noştrii, să nu ne mire că atunci când vor creşte nu vor fi oameni, ci primate!
Cât despre pregătirea acestor cadre didactice, "modelatoare" de trup şi suflet, ei bine, totul lasă de dorit şi singura concluzie pe care pot să o trag din această experienţă este că învăţământul românesc a murit de mult, ceea ce avem acum fiind doar ipocrizie, fals profesionalism şi frustrare pusă în slujba ego-ului putred al unora, precum şi dorinţa de a forma un popor de mieluşei speriaţi, cu ochelari de cal, uniformizare la baza primitivismului, pentru a se colecta cât mai multe ştampile pe buletinele de vot, în direcţia dorită de undeva de SUS!
Părinţi, ar fi cazul să vă treziţi şi să vă ascultaţi mai bine copilaşii! Succesul lor nu depinde de câţi de 10 a luat, ci de păstrare integrităţii, de cultivarea stimei de sine, de menţinerea creativităţii vie şi nealterată! Înainte să vă peste de notele din carnet, îngrijiţi-vă de notele din suflet!
Împărţirea foilor, comunicarea temei, toate au decurs normal până când cei mici au început să deseneze... apoi, brusc, ora a căpătat o nuanţă tragică!
De la "când desenăm fişa nu se ţine aşa, ci aşa, creionul nu se ţine aşa, ci aşa, haşurul nu se face aşa ci aşa, până la nu se începe de acolo ci de acolo" şi lista poate continua...
Ca simplu spectator la ceea ce se întâmpla în acea clasă, am rămas dezamăgită de faptul că la ora actuală încă mai există cadre didactice care recurg la astfel de metode de predare. Privindu-i pe cei mici, pur si simplu am avut în faţa ochilor o grupă de muncitori, depersonalizaţi, uniformizaţi, obligaţi a face şi a gândi la unison, pentru a fi mai uşor de ţinut sub control. Şi mi-a venit în minte un dicton des folosit cu ceva vreme în urmă: "noi muncim, nu gândim!"
Nu doar că omorâm creativitatea celor mici încă din şcoală, dar îi învăţăm să fie toţi la fel, să se aplatizeze şi uniformizeze, le tăiem încă din faşă spiritul de iniţitivă şi dorinţa de a construi ceva nou! Le frângem puterea de a spune clar şi răspicat ceea ce vor şi ceea ce simt, îi închidem în stereotipii şi preconcepţii, apoi nu înţelegem ce se întâmplă cu "generaţia asta"!
Cei mici au nevoie să experimenteze, să încerce şi să dea greş, ca mai apoi să fie încurajaţi iar să încerce, chiar dacă dau iar greş!
Nimeni nu poate spune nimănui cum să deseneze! Nu există o formulă pentru aşa ceva, cum nu există o formulă pentru cum se ţine corect o foaie în mână, sau de unde trebuie să începem să colorăm!
Şi în aceeaşi măsură, nu putem aprecia un desen ca fiind bun sau prost, ci din prisma prezenţei ori absenţei talentului! Dacă un elev nu are talent la desen nu înseamnă că e dezinteresat, cum dacă un altul e înzestrat cu talent nu înseamnă că este mai interesat!!!
Şi fac această precizare pentru că la finalul orei, desenele elevilor au fost atent examinate, ca după acest proces unul dintre ei să fie scos în faţa întregii clase şi rugat să îşi arate desenul. Un desen ce-i drept nu prea reuşit, fapt ce indica lipsa talentului în acest domeniu, nu dezinteresul copilului. Ce a urmt apoi a fost indicaţi învăţătoarei spre restul clasei de a râde şi ridiculariza atât desenul, cât şi desentorul.
După această mică reprezentaţie, au urmat aplauze pentru cel mai frumos desen şi replica aspră a învăţătoarei câtre "cel dezinteresat" de ora de desen: "tu de ce nu poţi fi ca x-uleasca!?"
Şi ora s-a încheiat cu trimiterea neascultătorului în bancă, cu precizarea câtre acesta că nu e în stare de nimic şi nu e capabil să facă nimic cum trebuie, iar părinţii îl trimit de pomană la şcoală!
Desigur, doamna învăţătoare avea dreptate! Toţi părinţii care îşi au copii înscrişi în acea clasă chiar îşi trimit odorele de pomană la şcoală! Pentru că ceea ce face doamna acolo nu se poate numi educaţie, ci dezumanizare. Învrăjbirea unui împotriva celuilalt, îndemn la ură şi ierarhizare, nedreptate şi incorectitudine.
Ei bine, dacă asta este şcoala şi educaţia pe care o oferim copiilor noştrii, să nu ne mire că atunci când vor creşte nu vor fi oameni, ci primate!
Cât despre pregătirea acestor cadre didactice, "modelatoare" de trup şi suflet, ei bine, totul lasă de dorit şi singura concluzie pe care pot să o trag din această experienţă este că învăţământul românesc a murit de mult, ceea ce avem acum fiind doar ipocrizie, fals profesionalism şi frustrare pusă în slujba ego-ului putred al unora, precum şi dorinţa de a forma un popor de mieluşei speriaţi, cu ochelari de cal, uniformizare la baza primitivismului, pentru a se colecta cât mai multe ştampile pe buletinele de vot, în direcţia dorită de undeva de SUS!
Părinţi, ar fi cazul să vă treziţi şi să vă ascultaţi mai bine copilaşii! Succesul lor nu depinde de câţi de 10 a luat, ci de păstrare integrităţii, de cultivarea stimei de sine, de menţinerea creativităţii vie şi nealterată! Înainte să vă peste de notele din carnet, îngrijiţi-vă de notele din suflet!
Comentarii
Trimiteți un comentariu